Un european din Chișinău

Vitalie Ciobanu poate reprezenta foarte bine cultura română în străinătate, ca şi Horia-Roman Patapievici, Teodor Baconschi sau Sever Voinescu. Asemenea lor are o pregătire intelectuală serioasă şi se mai şi exprimă ca un scriitor experimentat, clar şi elegant.

Vitalie Ciobanu nu s-a format la Paris sau la Londra, ci la Chişinău, urmând Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat şi lucrând apoi la Editura Hyperion, ca redactor, şi, în continuare, la revista Contrafort, ca redactor-şef. Gândirea sa însă nu are nimic provincial. Emancipat, lipsit de prejudecăți, el demistifică ceea ce a mistificat propaganda comunistă.

„Regimul comunist – explică la un moment dat Vitalie Ciobanu – a inventat o nouă formă de compromitere a valorilor: «iubirea» stridentă, omagierea hipertrofiată, provenită din folosirea unor personalităţi de marcă ale culturii la întărirea suporturilor ideologice ale Puterii.”

Exemplul frapant dat de eseistul basarabean îl constituie sărbătorirea anuală, grandilocventă și stereotipă a lui Eminescu, în timpul comunismului, dar și după căderea acestui regim, în virtutea inerției, atât în România, cât și în Republica Moldova.

Puţini intelectuali din Basarabia – îi am în vedere pe cei care îşi fac cunoscute opiniile prin intermediul presei – sunt capabili să judece cu atâta luciditate şi dezinvoltură (o dezinvoltură respectuoasă, lipsită de orice urmă de teribilism) mecanismul prin care este falsificată imaginea unui mare poet.

După 1989, Vitalie Ciobanu a scris şi a publicat sute de articole, în România literară, 22, Dilema, Interval, Apostrof, Convorbiri literare şi, bineînţeles, Contrafort. A fost prezent, cu o tabletă săptămânală, şi în România liberă. Toate publicaţiile selecte îi găzduiesc cu încredere textele, remarcabile nu numai prin ţinuta lor intelectuală, ci şi printr-un patetism auster. Clarvăzătorul om de cultură urmăreşte atent, încă din tinerețe, evoluţia situaţiei din ţara sa şi este la curent cu tot ce se întâmplă în lume. El stă de veghe, 24 de ore din 24, ca şi cum ar fi o instituţie, şi nu un observator solitar. Adună informaţii, le prelucrează, formulează opinii. Opinii pe care ulterior, dacă este cazul, şi le revizuieşte cu francheţe, la scenă deschisă.

O imagine a prezenţei sale în lumea contemporană ne-o oferă volumul Frica de diferenţă, în care sunt incluse articole de atitudine, eseuri şi cronici literare. Nu există problemă de mare interes pentru societatea românească de azi pe care Vitalie Ciobanu să n-o cunoască şi să n-o discute cu gravitate, raportând-o la alte momente istorice sau la situaţia internaţională actuală. Aceasta nu înseamnă că el scrie despre orice. Există anumite stări de lucruri care îl preocupă şi chiar îl obsedează cum ar fi imposibilitatea dărâmării zidului invizibil dintre România şi Republica Moldova sau tradiţia ca intelectualul român să se implice în viaţa politică, iar apoi să fie dezavuat pentru că se implică în viaţa politică.

O analiză laborioasă şi nuanţată a ceea ce s-ar putea numi drama necomunicării dintre români şi basarabeni poate fi găsită într-un eseu scris la îndemnul lui Andrei Pleşu pentru revista Dilema. Eseistul îşi mobilizează o impresionantă cultură istorică pentru a explica blocajul semantic prin care se caracterizează raporturile dintre ţara din dreapta şi aceea din stânga Prutului (se dovedeşte astfel încă o dată că un cărturar dintr-o ţară mică trebuie să cunoască mai bine istoria decât unul din SUA sau din Canada!). „Zidul înstrăinării dintre români nu a devenit mai permeabil odată cu retragerea trupelor sovietice din R.P.R. în timpul lui Dej, întrucât ele au rămas în Basarabia – lucru care scapă de obicei analiştilor acelei perioade obişnuiţi să trateze separat cele două spaţii româneşti (ravagiile amneziei colective!).”

Vitalie Ciobanu este european nu în sensul că ar fi nebasarabean, ci în acela că traduce într-un limbaj european aspiraţiile dintotdeauna ale basarabenilor.

În calitate de critic literar, Vitalie Ciobanu scrie cu aceeaşi competenţă calmă despre Octavian Paler şi Mihai Cimpoi, despre Eugen Ionescu şi Aureliu Busuioc, despre Monica Lovinescu şi Leo Butnaru, despre Adrian Marino şi Emilian Galaicu-Păun. În conştiinţa lui, Prutul nu este un hotar între două literaturi. Există, din punctul lui de vedere, o singură literatură română, valoroasă, dar insuficient cunoscută în lume. Citind articolele de critică literară ale lui Vitalie Ciobanu, ai impresia că România şi Basarabia n-au fost despărţite vreodată.