Daniel Cristea-EnacheDaniel Cristea-Enache
24.04.2023

Poezie în pandemie (I)

Ne-am obișnuit să operăm distincții și disocieri ferme între eul social și cel creator al unui autor, ca și între realitatea exterioară și cea imaginară conturată în texte de viziunea poetică ori prozastică a unui scriitor. Când „optzeciștii” noștri au adus, cu patru decenii în urmă, poezia „în stradă” și au recuperat atât biografismul, cât și tranzitivitatea discursului liric, această recuperare a fost privită și primită aproape ca o revoluție — într-atât de puternică fusese mișcarea neomodernistă, de semn contrar, a „șaizeciștilor”, pentru care poezia însemna abstragere din real și evazionism.
Căutând cronici scrise la noi despre volumul lui Adrian Sângeorzan Lume mascată, am găsit pe internet două mărturii „la cald” ale autorului (una făcută într-un dialog purtat la MNLR cu Loreta Popa, alta consemnată în „Newsweek România” de Andrei Vasilescu) despre contextul în care și-a scris poemele din carte. La jumătatea anului trecut, în mai 2022, Sângeorzan arăta la MNLR condițiile scrierii la ceea ce avea să fie un volum: „Aproape toată cartea Lume mascată este scrisă în spital, pentru că-mi petreceam peste 50 – 60 de ore acolo. Aveam timp la dispoziție, lucram cu rezidenți, puteam să stau în camera de gardă și să citesc și să scriu. Acest virus ne-a dat o lecție de umanitate. Am observat că lumea s-a simțit unită în fața acestei nenorociri. Disensiunile s-au ivit la apariția vaccinului. Lumea s-a divizat în pro și contra vaccin. N-aș spune că ne-a făcut bine această pandemie, dar a tras un semnal de alarmă puternic, pentru cine vrea să audă. E o lecție pe care nu o vrem nici repetată, nici continuată”. „Inspirația pentru Lume mascată — arăta apoi autorul pentru „Newsweek România”, în ianuarie anul acesta — vine direct din începutul furtunos al pandemiei pe care am trăit-o pe viu lucrând în spital cu două măști pe față, cu zeci de morți pe zi, cu frigidere pline de cadavre, exact așa cum s-a putut vedea la televizor. Cartea e în mare parte scrisă în gărzile lungi pe care le-am făcut în acea perioadă”. Prin urmare, departe de a separa poemele din carte de sfera realității și a existenței noastre individuale, comunitare, sociale în ea, scriitorul le-a compus în atmosfera coșmarescă în care am trăit cu toții în perioada pandemiei. Volumul de față a primit Bunul de Tipar în octombrie 2020, așadar în toamna înfricoșătorului an 2020, în plin vortex pandemic. Poetul nici nu a așteptat prea mult ca textele sale, cum se spune, să se „răcească”. Nu numai că nu există o distanță și o distanțare de teribilul șoc planetar, dar versurile scrise în camera de gardă au fost publicate, iată, în chiar cuprinsul a ceea ce ele descriu.
E ca și cum un naufragiat ar pune pe hârtie versuri în timp ce corabia trosnește din toate încheieturile și se duce la fund, iar apoi, plutind în derivă și ajungând la o insulă salvatoare (până la proba contrarie), ar găsi acolo o editură care să-i tipărească mărturia asupra naufragiului. Se spune că poeții au „senzori” ultrasensibili pentru a detecta necunoscutul, nemaivăzutul, nemaitrăitul; iar în cazul lui Sângeorzan, putem observa și o uimitoare capacitate de anticipare. Un poem din Lume mascată (volum apărut în toamna lui 2020) se intitulează Pace suspectă și are accente premonitorii care dau fiori, fiindcă la data respectivă invadarea Ucrainei de către Rusia nu se produsese (prima zi a războiului din Ucraina urma să fie 24 februarie 2022). Poetul își imaginează aici un „război pe cinste”, e drept că undeva „în deșerturile pe care le-am umplut cu praful nimicului” (posibilă referință la Afghanistan ori la Siria), dar un război prin care „buba se va sparge oricum”, după atâta „pace suspectă”. Iată cum proiecția lirică din anul 2020 se intersectează cu realitatea cumplită a războiului pornit în 2022:

Dac-am fi știut cât ne va costa pacea asta
Mai bine-am fi făcut un război pe cinste
Început undeva la marginea lumii (…)

Ce ușor am putea să vă întărâtăm unii împotriva altora
Puțin nisip în ochi, ceață pe creiere,
Niște lozinci mari pe creasta munților.
Simplu, fără multă vorbărie.
Nu ca pe vremuri când ploua cu manifeste și explicații inutile
Despre cine să se întoarcă împotriva cui, de ce și cum.

Ne e frică de pacea asta suspectă
Pe care-o creștem ca pe-o buruiană.
Buba se va sparge oricum
Mai bine s-o crăpăm noi, civilizații blonzi ai lumii (…)

Să ne întoarcem la Coronavirus și la tematizarea lui într-o carte plină, până la sufocare, de caracteristicile și efectele pandemiei. Ne amintim cum, timp de peste doi ani, absolut toate știrile din prime time și emisiuni întregi la zeci de televiziuni, majoritatea covârșitoare a paginilor de ziare și reviste, și desigur internetul cu inumerabile site-uri au reflectat pandemia transformând orice alt subiect într-unul aproape irelevant. Cronica ei lirică făcută de Sângeorzan, în camera de gardă și cu frigiderele spitalului pline de cadavre, a venit deci sincron cu o expunere a catastrofei globale ea însăși terifiantă. Azi putem spune: nu numai că am trăit acești ani de pandemie, dar pe timpul lor nici nu ne-am putut gândi la altceva, fiind efectiv bombardați, zi de zi, cu știri, informații, noutăți (cele mai multe, lugubre) și discuții nesfârșite despre ea. Ca să mai fac o analogie după cea cu naufragiatul, e ca și cum ai suferi de ulcer și deschizând televizorul, radioul, ziarul, computerul conectat la internet, smartphone-ul, totul, absolut totul ar fi despre ulcer. Apocalipsa Coronavirusului a fost dublată de o reflectare mediatică a ei care ne-a distrus nervii și ne-a dus la depresii individuale și psihoze colective.
Din această perspectivă, literatura și, în speță, poezia așa cum a scris-o Sângeorzan își păstrează și își verifică totodată o clasică funcție de cunoaștere. Fiindcă poeții văd mai bine decât oamenii obișnuiți — și în trecut, și în prezent, și în viitor —, majoritatea versurilor din Lume mascată ne ajută să înțelegem mai bine ceea ce am trăit noi înșine. De altfel, poetul însuși vrea să înțeleagă, prin textele sale lirice, ceea ce trăiește; ca dovadă, pe lângă acest volum de autor, el a mai publicat unul în colaborare cu Carmen Firan, intitulat Cântece de carantină, „scrise separat și împreună” și publicat tot în 2020 (și tot la Scrisul Românesc).
Ambele secțiuni ale cărții de față, Lume mascată și Noii faraoni, sunt pline până la saturație de referentul lor, pe care îl liricizează iar și iar, lirismul neînsemnând aici separație și evazionism, ci, dimpotrivă, „înșurubare” în realitate, tranzitivitate, focalizare și efort de asimilare. Două-trei poeme din prima secțiune acordă un spațiu ceva mai larg de expunere unor amintiri din comunismul românesc. Însă referentul pandemiei, prezent la modul obsesiv, dislocă din pagini orice referințe poematice la orice altceva. Ca un magnet poetic, tragedia planetară a Coronavirusului atrage „pilitura” varietății de subiecte și aspecte ale lor, precum și asocierile imagistice, reflecțiile și meditația lirică, alegoriile și ironiile, întorsăturile de frază versificată, secvențele cvasi-aforistice. Astfel că și amintirile din comunismul românesc, câte erau, se dizolvă în supra-tema cărții, care este aceeași cu referentul și cu atmosfera ei.
Sângeorzan se va „împărți” (după cum vom vedea pe texte în a doua parte a acestei cronici) între reflectarea directă, ne-mediată a tragediei colective și, pe de altă parte, problematizarea și „teoretizarea” ei în poeme concepute ca niște mici parabole asupra lumii contemporane și existenței noastre în ea. Textele de pe prima „axă” sunt mai realiste și lucrate liric la scara 1/ 1. Cele parabolice, din al doilea registru, aduc în pagini, cum e și firesc, și alte teme (una ar fi mișcarea woke, spiritul cancel culture), construind cu ele strofe sceptice, uneori amare, asupra direcției în care se îndreaptă lumea.
Elocventă mi se pare și ușurința cu care poetul trece de la singularul persoanei I la plural. Între „eu” și „noi” e în Lume mascată o distanță relativ ușor de parcurs, fiindcă parabolicul asta înseamnă, printre altele: să vrei să exprimi adevăruri — ori credințe despre ele — nu numaidecât personale, ci cu un coeficient de generalitate umană.

______________
Adrian Sângeorzan, Lume mascată, grafică de Alexandru Pascu, Fundația-Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2020, 104 p.