De la titlul unei cărți precum Fii bun și când ceri un strop de apă și până la poemul care o încheie (într-un registru auto-referențial), lirica lui Kocsis Francisko arată un poet de o deplină maturitate artistică, „versat” în ale versificării și cu o exigență ce-l face să evite scrisul conjunctural și circumstanțial, în favoarea celui esențial și revelator.
Dacă în volumele altor autori găsim și texte mai modeste, „de umplutură”, ce pun în valoare prin contrast poemele pregnante, nu este cazul aici. Pe fiecare pagină din cartea lui Kocsis Francisko, poetul s-a străduit – și a reușit – să fixexe liric o experiență, o stare, un peisaj, o relație de dragoste, o parte din lumea lăuntrică într-un mod expresiv și totodată provocator intelectualmente. Absolut toate poemele sunt scrise „îngrijit”, șlefuite hiper-atent, cu migală de artizan, într-un spirit apropiat de acela al generației 80 din care autorul în fond face parte (chiar dacă debutul lui editorial cu poezie a fost mult întârziat față de al „optzeciștilor”, abia în 1998). Ca mai toți „optzeciștii”, Kocsis Francisko are o conștiință literară evoluată, o poetică distinctă, asumată ca atare, și un perfecționism prin care inspirația creatoare este dublată permanent de un control atent al textului. Lirica lui este chiar și mai reflexivă decât a mediei generației (dacă așa ceva, o medie poetică generaționistă, există), probabil și datorită experienței existențiale acumulate de scriitorul sexagenar. La 60 de ani, experiența de viață va fi crescut exponențial în comparație cu a unui tânăr de 20, ceea ce se regăsește într-o poezie cu inserturi biografiste și nuanțe confesive. Poetul maghiar de limbă română are și ce să-și aducă aminte; și ce să „povestească” ori să transfigureze liric, căutând un acord fin între – cu titlul lui Eugen Simion din jurnalul său parizian – „timpul trăirii” și „timpul mărturisirii”.
Interesant este că, deși există apropieri tematice și simbolice între poemele din carte, autorul nu a tratat unitar materia lirică. Textele nu pot fi citite și înțelese printr-o aceeași viziune care le-ar fi generat și dintr-o aceeași perspectivă, a volumului în ansamblul său. Dimpotrivă, viziunea poetică a fost „mobilă”, fluidă, schimbătoare, iar perspectiva critică se reface după aproape fiecare pagină, fiindcă, pe pagina lirică următoare, poetul pare că o ia de la capăt. Într-un sens, poezia aceasta devine o artă a fragmentului și a fragmentarismului, cu adăugirea că fragmentele nu mai compun un tablou, un întreg narativ, un puzzle, ci își obțin autonomia lirică (invers decât la Ioan Es. Pop, evocat în al doilea text din carte).
Dacă există un element unificator pentru toate poemele din Fii bun și când ceri un strop de apă, acesta este anume reflexivitatea despre care vorbeam. Kocsis Francisko nu lasă niciodată experiențele, stările, dispozițiile lirice fără o meditație concentrată asupra lor; iar atmosfera unui poem, tonalitatea, picturalitatea, muzicalitatea lui sunt circumscrise de o intelectualitate elevată și elegantă. Într-un poem scurt, intitulat Un vers, artistul pare a „mâzgăli” versuri după dictare, dar nu fără a se referi la asta și a face din experiența auctorială chiar subiectul liric ales. Și aici, ca peste tot în carte, Kocsis Francisko va fi reflexiv și meditativ într-un mod înalt-intelectual și simbolic:
din priviri, am mâzgălit pe hotar
un vers de poezie,
l-am mai citit o dată, dar apoi
a trecut vântul fără să știe
și a amestecat semnele acelea clare
în care s-a împiedicat —
citesc din nou, dar nu mai sunt sigur
dacă-i ce mi s-a dictat
În locul inspirației creatoare de moment, este preferată filtrarea secvențelor ce vor alcătui un poem și, prin însumarea poemelor, un volum. Cartea crește așadar filă cu filă, iar la sfârșitul ei (să spun că e nevoie de cel puțin două-trei lecturi pentru a o înțelege realmente), cititorul va fi impresionat de universul atât de bogat străbătut fragmentar și secvențial.
Nu numai subiectele se întretaie în cele aproape o sută de pagini, ci și perspectivele lirice. Rezultanta va fi imaginea multifațetată a unei lumi poetice și mai dense și complexe decât cea a realității. Iată încă un poem, Despre învierea lui Lazăr, în care autorul mai mereu surprinzător și insolit artistic abordează frontal o tematică extrem de dificilă și sensibilă. Ce va scrie Kocsis Francisko despre uluitorul episod biblic și pe un subiect abordat de către mii de alți autori (de poezie, proză, teatru) în istoria universală a literaturii? În ce fel va marca el o contribuție proprie, originală, pornind de la un episod interpretat și re-interpretat până la saturație? Să citim poemul cu atenția pe care o merită întreaga carte, de două-trei ori, pentru a vedea cum ajunge autorul la memorabilele versuri finale:
să nu credeți că-i mai ușor să învii decât să te naști,
e al naibii de greu, întrebați-l pe Lazăr
cum e când îți revine durerea în oase, carne, suflet,
cum e să te auzi strigat din somnul cel mai profund
cu poruncă fără putință de nesocotit,
cum e să retrăiești o moarte de care
însuși cel ce te trezește se va teme prin cuvintele
cu care imploră să se depărteze paharul de la el,
înviere la vârsta care nu-ți dublează viața,
bucuria, iubirea, speranța, împlinirea,
ci numai moartea,
însă nu teama e importantă,
nu neputința de a te opune nefirescului, fie și divin,
e mult mai greu de îndurat resemnarea
că nici a doua viață
nu va diferi de prima în niciun fel
Iată un poem despre care s-ar putea scrie un întreg studiu, într-atât de generoase sunt liniile de analiză și discuție critică, în sistemele de referință ale psihologiei și moralei, ale religiosului și umanismului laic. Toate se intersectează într-un text destul de scurt, care dovedește capacitatea de expresie concentrată a autorului. Pe alte pagini, Kocsis Francisko scrie și mai scurt, obținând poeme de numai trei versuri ca Temere sau Trandafir roșu, dar la fel de pline de semnificații și expresivități. Fie că face tablouri de natură, fie că intră în structura interioară a unui psalmist modern, fie că scrie poeme de o rafinată erotică ori texte de „moralist” reinterpretând episoade din istoria mitologică a umanității (de la Sisif la Ifigenia, cu un ocol imaginativ prin Kalevala…), autorul găsește registrul potrivit, ca un connaisseur pentru care toate nuanțele lirismului reflexiv contează.
A fost deci o plăcere și o bucurie intelectuală pentru un critic literar să citească și să recitească o asemenea carte de poezie.
_________
Kocsis Francisko, Fii bun și când ceri un strop de apă, Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2021, 102 p.