Plăcerea de a gândi

Pronunțându-se, prin articolele sale publicate în revista Dilema veche, asupra societății românești de azi, Codrin Liviu Cuțitaru dovedește că are atât capacitatea de a înțelege, cât și pe aceea de a se exprima. Că este un martor inteligent și, în același timp, înzestrat cu talent literar al „prezentului discontinuu”. Despre ce anume scrie în fiecare articol contează mai puțin. Scrie despre ce trăiește el însuși sau despre ceea ce află că trăiesc alții. Își alege subiectele în mod capricios. Cu atât mai mare este surpriza să constați că din însumarea unor texte circumstanțiale rezultă o privire de ansamblu coerentă asupra vremii noastre. Autorii cu personalitate nu trebuie să aibă grijă să ajungă, prin scrisul lor, la o construcție de idei unitară. Ajung la o asemenea construcție de la sine, prin însuși curajul de a fi în orice împrejurare ei înșiși.

Sunt activi în momentul de față la noi mulți martori neinteligenți și netalentați a ceea ce se întâmplă în România. Vocile lor, mereu date la maximum, creează un vacarm care ne împiedică să ne mai auzim unii pe alții. De la ei, nu avem de aflat mare lucru. Chiar dacă ar relata fapte senzaționale – dispariția unui tren plin de aur sau descinderea unor extratereștri în București −, tot ar fi plictisitori, pentru că n-ar înțelege nimic din cele întâmplate. Și mai ales pentru că s-ar exprima în limba de lemn a presei de senzație, care abuzează de superlative și interjecții. Codrin Liviu Cuțitaru, chiar și când scrie despre petrecerile de după susținerea doctoratelor sau despre un necunoscut care îl întreabă cât e ceasul ne atrage atenția, ne captivează, ne cucerește. De ce? Pentru că gândește și regândește totul, pentru că extrage idei din orice, așa cum sunt aparate care extrag energie până și din frunzele care cad toamna pe alei.

Ca să nu mai vorbesc de talentul literar. Publicistica lui Codrin Liviu Cuțitaru este de fapt o proză de idei. Portretistica sa se remarcă nu numai prin plasticitate, ci și prin prelucrarea inteligentă a datelor fiecărui personaj. Portretizat de Codrin Liviu Cuțitaru, Popescu devine ideea de Popescu. Iată, ca exemplu, cum este descris un decan care are impulsul să rezolve absolut toate problemele facultății:

„În unsprezece ani de decănie, se transformase într-un fel de om-orchestră. Era în continuă agitație, părea o mangustă în stare de strajă, cu privirea ațintită în zare și cu nările dilatate enorm, adulmecând noi și noi situații de criză.” (Aventurile decanului Larry).

Publicistul știe să vadă comedia vieții de fiecare zi. O secvență din această comedie găsim în Istorem sibian cu salam ardelenesc, în care se evocă lentoarea a tot ceea ce mișcă în Ardeal, regiune în care – după cum rezultă dintr-o anecdotă reprodusă de Codrin Liviu Cuțitaru − până și câinii latră apatic, o singură dată: „No, ham!” Autorul povestește, așadar, cum și-a făcut cumpărăturile la un supermarket din Sibiu și s-a așezat (probabil împreună cu soția lui) la coadă ca să plătească:

„Așteptăm cam impacientați, la una din case. Lentoare pretutindeni, lentoare ca mod de viață, lentoare de-a dreptul structurală. Lumea foarte calmă totuși. Senzație de filmare cu încetinitorul. Scanarea produselor celor doi clienți (din trei) aflați în fața noastră durează cât războiul de o sută de ani. În sfârșit, îi vine rândul bărbatului care ne precede. Are numai două salamuri în mână. Două beep-uri prelungi și vom fi izbăviți. Ne aflăm la doar două beep-uri de Nirvana.”

Autorul știe să creeze un suspense. Chiar în momentul în care suntem gata să exclamăm „totul e bine când se sfârșește cu bine”, apare o problemă neprevăzută, greu de descâlcit, în legătură cu prețul celor două salamuri. Păstrându-și umorul, autorul descrie agitația calmă, exasperantă pentru cineva grăbit, care îi cuprinde pe angajații supermarket-ului.

Cartea este o cronică a existenței zilnice, dar și o înregistrare a stilului de viață românesc de azi. Codrin Liviu Cuțitaru face istorie (a prezentului) din istoreme, concept pe care l-a explicat într-un volum anterior ( intitulat chiar Istoreme): Istoremul este „unitatea de bază, ultimă, imposibil de diseminat, a istoriei ca disciplină, însă şi ca fenomen în desfășurare. Istoremul va fi, prin urmare, echivalentul lexemului din lexicografie, al morfemului din lingvistică şi, fără îndoială, al fonemului din fonetică”. Construită din asemenea elemente epice stabile, cartea are toate șansele să reziste în timp.

Codrin Liviu Cuțitaru, Prezentul discontinuu, prefață de Dorin Popa, Iași, Institutul European, 2014. 386 pag.

(Text apărut în România literară nr.44 din 2015)