O fantezie „sans rivages”

Deși face un spectacol din existența sa, Daniel Bănulescu rămâne un personaj misterios al vieții literare. Se spune că el este prototipul „tânărului” din romanul Sexagenara și tânărul al Norei Iuga, dar cine ar putea dovedi că așa stau lucrurile?

Cărțile sale au titluri lungi și provocatoare, de genul: Te voi iubi pân’la sfârșitul patului (primul său volum de versuri) sau Ce bine e să fii Daniel Bănulescu (antologie de poezie). Titlurile romanelor sunt și ele excentrice: Te pup în fund, Conducător Iubit, Cel mai bun roman al tuturor timpurilor și Diavolul vânează inima ta. S-ar putea vorbi chiar de un anumit exhibiționism și totuși această paradă de originalitate pare mai curând o metodă agresivă de promovare a cărților decât dezvăluirea unui mod de a fi al autorului.

Cel mai recent roman al său, Diavolul vânează inima ta, este o satiră fantezistă, în stilul lui Bulgakov, la adresa stilului de viață din România comunistă. Ca și în romanul Maestrul și Margareta al cunoscutului scriitor rus, pretextul epic, foarte productiv din punct de vedere literar, îl constituie descinderea diavolului într-o țară în care se construiește, demagogic și grotesc, omul nou. În mod paradoxal, deși are o vervă satirică inepuizabilă, întrecându-l chiar pe Bulgakov în ceea ce privește capacitatea de a imagina situații năstrușnice, Daniel Bănulescu nu se ridică la înălțimea precursorului său. Bulgakov ni se înfățișează ca o conștiință, ca un observator care are o viziune asupra existenței și căruia îi pasă de soarta oamenilor, în timp de Daniel Bănulescu se definește ca un persiflator de profesie, ca un realizator de written-show-uri sau – pentru cine îl antipatizează și vrea să îl minimalizeze – ca un miștocar.

Ideile lui trăznite, de un umor irezistibil, reprezintă o performanță literară în sine. Iată ca exemplu ce spun două personaje din roman, frumoasa Arghira întâi și apoi șoferul de taxi Genel, despre revista Contemporanul dinainte de 1989, când lucrau la ea Adrian Păunescu (Răulescu), de curând căzut în dizgrație, și Laurențiu Ulici (Lavrentie Lulici):

− Revista la care a fost angajat (Adrian Păunescu, n.n.) se numește Contemporanul. E atât de plicticoasă încât, dacă se întâmplă să zboare pe deasupra ei, musca se plictisește și adoarme… Pentru faptul că a deconspirat secretul de Partid și de stat, Răulescu n-a primit decât o pedeapsă simbolică: El îi scrie revistei vocalele. Și vine altul pe urmele lui, Lavrentie Lulici, mult mai curat în cerul gurii, și îi adaugă revistei consoanele. La sfârșit, nu le vine nici lor să creadă ce revistă mizerabilă au produs, se fac unul pe altul proști și se sparg de râs.

− Da, e o porcărie, confirmă Genel. Odată am vrut să-mi împachetez un pește în ea și peștele s-a întors la viață și două minute s-a tot zbătut să scape de articolele alea scrise în revistă.”

Dar s-o luăm de la început. Daniel Bănulescu știe să povestească antrenant. După primele fraze ale romanului, este greu să lași cartea din mână:

„E patru aprilie 1988.

Stăpânul acestei lumi, Has Satan, se aruncă, din înălțimile cerului, către București. La zece kilometri deasupra orașului se materializează. Aterizează cu pași mari și iuți pe pista Aeroportului Otopeni. Și iese în șoseaua națională Ploiești-București pentru a face rost de un taxi.”

Această concretețe lumească a unei fabulații esoterice îl prezintă pe Daniel Bănulescu ca pe un prozator înzestrat și experimentat. Așa se scrie, nu recurgând la neterminări și obscurități premeditate, cum fac alți autori.

Taximetristul în mașina căruia se instalează neobișnuitul pasager venit din cer se numește Genel (ce nume bine ales!). Prozatorul face din el un personaj de neuitat. Agramat, obraznic, batjocoritor la adresa a tot ceea respectă oamenii cultivați, Genel este adevăratul „om nou” produs de regimul comunist. El se înscrie pe o listă scurtă de personaje imediat după Grobei, protagonistul puternicului roman Bunavestire al lui Nicolae Breban.

Ceea ce urmează este o sarabandă de întâmplări, pitorești, deocheate, care prin însumare oferă o imagine terifiant-amuzantă a societății noastre dinainte de 1989. Romanul are o structură de roman picaresc și nu devine în niciun moment previzibil. Autorul ne întreține mereu trează curiozitatea. Dând filă după filă, ne întrebăm: oare ce vom mai întâlni în acest „cimitir vesel” de destine omenești?

În roman se agită numeroase personaje – o întreagă colecție −, de la Vasile Fisante specialist în poker și în jefuirea locuințelor și până la Nicolae Ceaușescu însuși, într-o postură fantezistă, de inculpat căruia un anchetator „îi rupe urechea ca pe o foaie de varză”.

Daniel Bănulescu se află la un pas de marea literatură. În ceea ce mă privește, aștept de mulți ani să-l facă.

Daniel Bănulescu, Diavolul vânează inima ta, roman, Bistrița, Ed. Charmides, 2014 (coperta: Francisc Baja), 162 pag.

(Text apărut în România literară nr. 30/ 2015)