Jocul de-a literatura

Un tânăr răsfățat de soartă care se joacă de-a literatura . Așa ni se înfățișează Tudor Crețu, doctor în literatură comparată și director al Bibliotecii Județene din Timișoara încă din 2011, adică de la vârsta de 31 de ani. Inteligent, inventiv, lipsit de griji, el se lasă absorbit de combinarea fantezistă a cuvintelor, de portretizarea capricioasă a unor personaje, de descrierea fugitivă, incompletă a unor situații din viața de fiecare zi. Și toate acestea fără să-l intereseze ce înțelege lumea din îndeletnicirea lui.

Noua sa carte, studio live (cu s mic), duce acest joc de-a literatura până la ultimele lui consecințe, până la un supra-joc. Este vorba de un montaj de extrase din cărțile anterioare. Lipsa de logică a montajului este explicată logic de autor într-o scurtă notă introductivă: „studio live reunește și, în același timp, regrupează poeme, în versuri sau proză, din Parantetice (grupajul «Țară, țară…»), Jurnal fantasmatic, Obiectele oranj și Dantelăriile Adelei, precum și din Fragmente continue. Poeme live. Publicate anterior sau nu, textele din studio live sunt dispuse în ordine invers cronologică, în timp ce live propune o reașezare a Fragmentelor continue.”

CV-ul lui Tudor Crețu este și el unul ludic: „Tudor Crețu (n. 1980) a început să scrie poezie într-o duminică, prin clasa a XI-a. Caietul avea spirală de plastic și linii la fel, aproape, de verzi. Pe coperta a patra, Dragoș zdrobea, cu binecunoscuta ghioagă, țeasta zimbrului. Pe Molda, cățeaua voievodală, avea să și-o imagineze drept pitbull(iță). Peste ani. Iar pe Dragoș, căscând, pe calul ridicat în două picioare.”

Toate aceste alintături literare au farmecul lor. Sigur este că nu oricui i-ar sta bine să le practice. Nu mi-l închipui – Doamne ferește! – pe Andrei Marga ținând un Jurnal fantasmatic, în care să scrie:

„03.03./ mi-aduc parizer la calculator,/ zbor căști de nazist de pe țeste./ «moartea vine cu naganu»./ se-ntind culorile, se lățesc și albăstresc/ sub ochii mei după două,/ e-un frig aromat printre ziduri – abțibilduri lipite ca pe ușa frigiderului./ aș fi terminat romanul de mult,/ mi-ar fi zâmbit adolescenta cu pârț parfumat,/ politicianul cu buze ferfenițite” etc.

Dar lui Tudor Crețu îi stă bine să se îngâne pe sine, să se fandosească să spună mereu altceva decât așteaptă cei din jur. Publicul său ideal este format din iubite care îi sorb extaziate fiecare cuvânt și din colegi de generație, convinși că prin acest recital de fițe dau o nouă lovitură generațiilor anterioare.

Mai greu e cu criticii literari, care nu se entuziasmează ușor. Da, Tudor Crețu are multe calități, cunoaște bine limba română, este dezinvolt, se mișcă fără complexe în spațiul literaturii și ar putea scrie o literatură bună. Dar nu scrie. Perorațiile lui excentrice atrag atenția, pentru moment, ca trântirea unui geam din cauza curentului (literar). Imediat după aceea sunt însă uitate:

„05.01. Scriu când apartamentul e mai înmiresmat, când întinde mama izmenele pe sârmă. Mă coc ca o prăjitură. Sunt Miezuleț. Vin neamurile și mă mângâie pe cap.

− N-a fost să fie, las…

Pe trunchiul cu cioturi arse, să te cațeri mai repede decât maimuța: ascensiunea în viziunea celor de la Aloe Vera sau orice alt sistem MLM.”

Memoria refuză să păstreze multă vreme asemenea divagații, fie și epatante, iar memoria afectivă nu are ce să păstreze. Autorul reușește să se facă remarcat, dar nu și să emoționeze.

Din poeziile grupate sub titlul Dantelăriile Adelei (de fapt, volumul de debut, din 2001, al Tudor Crețu, salutat printr-o prefață de Șerban Foarță), se pot alege versuri cu o anumită consistență literară. Versuri, nu poezii:

„e sâmbătă/ în venele mele”;

„n-am numărat găurile/ biletului de tramvai/ prin care cineva se uită de o viață la mine”;

„aș putea desena piața/ pe coaja unei semințe/ aș putea așeza ceașca de ceai sub un tei/ și aștepta/ să cadă florile să se usuce/ țigara lăsată să fumege/ în locul puștii”;

„în râsul fiecărui copil/ scârțâie câte o ușă/ într-un singur cuvânt/ zbârnâie litera/ ca un cuțit înfipt/ de la mari depărtări” (aceste șase versuri i-au plăcut și lui Șerban Foarță).

Ce literatură bună ar putea scrie Tudor Crețu!

Tudor Crețu, studio live, 2015◄ – ► 2000, poeme, Timișoara, Printpress, 2015. 166 pag.

(Text apărut în România literară nr. 6/ 2016)