În costum și cravată

Dacă ar trebui să caracterizăm printr-un singur cuvânt scrisul lui Teodor Baconschi, acela ar fi eleganță. Eleganță în atitudinea față de lume, eleganță a ideilor, eleganță în modul de a folosi cuvintele.

Spre deosebire de mulți autori de azi care apar în pijama în fața publicului, Teodor Baconschi poate fi văzut întotdeauna în costum și cravată. Explicația constă, poate, în ascendența sa pe linie paternă (deși, în principiu, stilul nu ține de ereditate). Tatăl lui, poetul și prozatorul A. E. Baconschi, cu viața întreruptă pe neașteptate de cutremurul din 1977, a fost, în plin comunism, inaderent la comportamentul plebeian obligatoriu din epocă. Rafinat, cosmopolit, a intrat în cele din urmă în dizgrația regimului politic de atunci.

Altă explicație posibilă constă în cariera de diplomat a lui Teodor Baconschi, care a reprezentat succesiv România la Vatican, în Portugalia și în Franța, iar între 2009 și 2012 a funcționat ca Ministru de Externe al României. Modul său de exprimare aulic își are poate originea în solemnitatea obligatorie a manifestării unui diplomat.

Teodor Baconschi a învățat la școli înalte. Și-a luat doctoratul în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor la Sorbona și a urmat studii postdoctorale la Colegiul Noua Europă, condus de Andrei Pleșu. Formația sa este a unui umanist, dar nu a unuia de modă veche, ci a unuia capabil să reflecteze asupra condiției omului de azi.

Trebuie spus că distincția și curtoazia nu-l determină pe eseist să renunțe la radicalitatea opiniilor, radicalitate însemnând curajul intelectual de a merge la rădăcina lucrurilor. Iată opinia sa despre marxism și despre neomarxiștii din vremea noastră:

„Stângiștii de azi nu prea cunosc istoria Stângii. Să le amintesc un episod: Paul Lafargue, autorul unei cărți despre Dreptul de a fi leneș (1880) a fost un anarho-comunist căsătorit cu Laura, cea de-a doua fiică a lui Karl Marx.

Soții Lafargue s-au sinucis simultan, prin injecție cu cianură. Așa arată panteonul leftist: un cult al morții, promovat ca incendiu final, în care poate să piară întreaga lume, dacă REFUZĂ să se supună utopiei. O colecție de pozitiviști îndrăciți, de maniaci ai ateismului agresiv și de complexați ai resentimentului generalizat.

N-au contribuit cu nimic la evoluția științei, la dezvoltarea morală a persoanei umane, la cunoașterea universului, la prezervarea civilizației. Revoluționari de profesie, vânători de oameni, heralzi ai distrugerii. Teoriile lor (începând cu marxismul însuși) n-au fost decât o maculatură ucigașă, într-un limbaj obscur, delirant și demonic. Refugiul lor: «dialectica». Rezultat concret: 80 de milioane de victime.”

Un asemenea polemist, care este tranșant, dar respectă toate regulile jocului, care folosește ca singură armă argumentația, nu prea poate fi învins de adversarii săi.

Toate cărțile lui Teodor Baconschi sunt cărți de idei, remarcabile prin erudiție și talent literar. Iată câteva titluri care ar trebui să nu lipsească din casa unui intelectual de azi:

Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinţei

Pe ce lume trăim

Insula Cetății. Jurnal parizian

Despre necunoscut

Fascinația tradiției. Studii patristice şi de istorie a religiilor

Facebook. Fabrica de narcisism

Cetatea sub asediu. Însemnări despre credinţă, raţiune şi terorism

Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut).

Se remarcă imediat mobilitatea intelectuală a autorului, curiozitatea sa față de tot ceea ce animă, înnobilează sau înjosește lumea de azi. Umanistul se interesează nu numai de momente din trecutul îndepărtat, pentru înțelegerea cărora inițiază un fel de călătorii în timp, ci și de fenomene ale realității noastre imediate, cum ar fi moravurile postcomuniste sau influența exercitată de facebook asupra mentalității omului de azi.

Teodor Baconschi are și talent de portretist. Remarcabile sunt portretele făcute unor personaje generice, de exemplu românului:

„Românul e un țăran într-o mare goană (când creativă, când depresivă) către o urbanizare mereu amânată, mereu incompletă. Un conservator progresist. Un nostalgic plin de snobisme mimetice. Un expert al supraviețuirii în condiții fluide și un mare încăpățânat adaptativ. Psihologia noastră colectivă ilustrează o sumă de paradoxuri când remarcabile, când imposibil de analizat. În fond, ne agităm pentru a intra în istorie, după niște milenii de abstractă transhumanță anonimă.”