Alex. Ștefănescu 
Anamaria Beligan a debutat târziu, după 1989, dar ce mai înseamnă „târziu” când Nina Berberova a debutat la 84 de ani? S-a născut la 15 noiembrie 1958 în Bucureşti și s-a stabilit, încă dinainte de-a începe să scrie, în Australia. Are un masterat în lingvistică, luat la Universitatea Monash din Melbourne, şi lucrează ca regizor şi scenarist la Melbourne şi ca profesor la Australian Film, Television and Radio School, la Sydney. Scrie direct în engleză. Scrie, probabil, şi în română, dar când îşi traduce textele englezeşti în limba maternă o face în colaborare cu mama ei, Dana Lovinescu.
Specialitatea ei sunt romanele şi proza scurtă, toate alerte şi stranii, deloc asemănătoare cu ce se scrie în prezent în România. Unii ar putea să considere că, din cauza sfericităţii Pământului, Anamaria Beligan trăieşte în țara ei adoptivă cu capul în jos în raport cu noi, deşi n-ar fi exclus ca, în realitate, noi să fim cei care trăiesc cu capul în jos în raport cu ea. În România vine rar şi fugitiv, ca să-şi vadă tatăl, marele actor Radu Beligan, ca să lanseze câte o carte sau ca să provoace în rândul bărbaţilor câte un coup de foudre pe care îl va evoca sarcastic în viitoarea ei carte.
Toate cărţile ei apărute la noi sunt traduceri. Se poate spune însă că versiunile româneşti ale acestor cărţi aparţin (şi) literaturii române, întrucât nu sunt doar traduceri, ci reconstrucţii lingvistice, la care a participat autoarea însăşi.
Inventivitate, spirit de observaţie, imaginaţie barocă, plăcere de a crea o atmosferă de mister („psihologic”, preciza Dan C. Mihăilescu într-un comentariu critic din revista 22), ca şi o perspectivă cosmopolită asupra existenţei – toate acestea generează o proză caleidoscopică. Scriitoarea nu se lasă prinsă în plasa unei definiţii. Luciditatea, spiritul critic şi, mai ales, feminitatea ei asumată o fac să fugă de ceea ce devine previzibil.
Şi totuşi, totuşi, se poate detecta o constantă în această structură artistică proteică. Este vorba de aptitudinea – şi de plăcerea – de a vedea comedia umană în aproape fiecare episod al vieţii de fiecare zi. Ca şi Dumitru Radu Popa, în America, Anamaria Beligan, în Australia, este amuzată, îndeosebi, de ritualurile bunăstării din lumea liberă, pe care a cunoscut-o după ce a trăit, oripilată, într-o ţară comunistă.
Iată un exemplu din romanul Windermere: dragoste la a doua vedere. Secvenţa pe care o reproduc în continuare ar putea fi intitulată Comedia întreţinerii gazonului:
„De fiecare dată când intra pe poarta părăginită a grădinii, Yvonne îl găsea pe domnul Pantazopulos în patru labe, plivind buruienile din peluza-i imaculată. Era o muncă de Sisif, cum prea bine explica domnul Pantazapoulos, căci vântul dinspre nord aducea vara seminţe zburătăcite de Juncus buffonicus şi Agropyrum repens, care se împlântau în solul fertil al domnului Pantazopulos, încolţeau şi se întindeau în toate direcţiile, cu forţa unei invincibile armate, bătându-şi joc de efortul lui necontenit şi pângărind, cu perversă bucurie, mult iubitul lui gazon englezesc, atât de verde, de neprihănit şi de senzual. […]
Îşi ataşase, prin mijloace proprii, un soi de monoclu în dreptul ochiului stâng, singurul care încă mai funcţiona, cu treizeci la sută din capacitate. Un monoclu cum purtau cămătarii, medicii legişti sau filateliştii în filmele hollywoodiene din anii patruzeci.
Deplasându-se încet, în patru labe, pe vasta peluză, scrutând cu un singur ochi, centimetru pătrat cu centimetru pătrat, trupul sacru al gazonului, smulgând cu degete chircite, ca nişte gheare, orice intrus alogen şi duşman – amorez şi războinic, ginecolog şi câine credincios, meşter făurar şi serv – domnul Pantazopulos nu încetase s-o uimească pe Yvonne, de când devenise angajata lui. Nu-i fusese niciodată dat să vadă o asemenea meticuloasă şi zadarnică străduinţă.”
Pasajele de acest fel dau o idee despre nivelul înalt atins de autoare în cărţile ei. Ele alternează cu altele, retoric-patetice sau pur şi simplu prozaice. Cu alte cuvinte, sagacitatea feminină, cu inflexiuni mefistolice, lasă locul uneori purei volubilități feminine – o dovadă în plus că Anamaria Beligan este instalată, ca scriitoare, fără complexe în condiţia de femeie.
Anamaria Beligan, Windermere: dragoste la a doua vedere, roman, Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2009. 174 pag.
