Despre căsnicie

Ciprian Măceșaru se alătură acelor prozatori din noul val – Dan Stanca, O. Nimigean, Sorin Preda, Cezar-Paul Bădescu, Dan Coman și alții – care au scris despre căsnicie. Pentru că nu a vânat lei în Africa și nici nu s-a aflat în Spania în timpul războiului civil, ca Hemingway, el exploatează literar singura aventură pe care a trăit-o, aceea conjugală. Aceasta nu înseamnă că își povestește viața, ci că se folosește în construirea unor ficțiuni de ceea ce cunoaște dintr-o experiență directă și, bineînțeles, de ceea ce mai și inventează.

Recentul său roman, Portbagaj, este o asemenea istorie a existenței în doi (și de la un moment dat, în trei!). Un tânăr bărbat, Paul Vasilescu (din perspectiva căruia este scris romanul, la persoana întâi), constată la un moment dat că soția lui, Alina, se culcă tot mai rar cu el și fără entuziasm. Om cultivat (lucrează ca redactor la o editură), dar lipsit de onestitate (își însușește și publică sub numele lui o carte scrisă de altcineva), el nu ezită să fure jurnalul propriei lui soții și să-l citească pe ascuns. Află astfel că pentru ea îndeplinirea obligațiilor sexuale față de soț a devenit de multă vreme un chin.:

„În seara asta m-am culcat din nou cu Paul. Mi-e atât de greu să mă suport și să mă prefac. Uneori abia îmi reprim furia. De vreo două mi-am înfipt unghiile în spatele lui. Mai mult ca sigur a înțeles greșit gestul meu.”

„Avea dreptate – comentează Paul −, crezusem că își pierduse mințile de plăcere.”

Tot din jurnal Paul înțelege că Alina se simte atrasă mai curând de prietena lor, Ramona. Profund vexat, el hotărăște să-și șantajeze soția, într-un mod josnic-ingenios. Promite să-i restituie câte o pagină, din cele două sute ale jurnalului, pentru fiecare act sexual acceptat de ea fără proteste. După vreo… cincizeci de pagini restituite, Ramona dă dovadă de cavalerism și, ca să-și salveze iubita, se angajează să se culce ea cu Paul în locul Alinei.

Straniul triunghi conjugal funcționează discret, pentru a menaja sensibilitatea copilului lui Paul și al Alinei, Alexandru. În mod curios, cei trei adulți acționează aproape exclusiv în funcție de ceea ce le dictează instinctul sexual. Parcă sunt niște păpuși cu cheiță de pe vremuri (acum se găsesc numai cu baterii), cheița fiind înfiptă undeva în zona pubiană. Nu sunt pasionați de profesiile lor, nu se angajează în lupte de idei, nu iau atitudine în probleme ale colectivății, nu iubesc natura, nu sunt însetați de cunoaștere, nu se arată atrași de literatură, muzică, teatru sau pictură. Pentru ei totul se reduce la sex. Și de evaluat se evaluează unul pe altul în funcție de aptitudinile pe care le au pentru practicarea actului sexual.

Această unilateralitate a preocupărilor creează în timpul lecturii o neplăcută impresie de lipsă de orizont. Deși bine scris, într-un stil decis și energic, cu un cinism atent dozat și de efect, romanul pare mai curând un document psihanalitic decât un roman.

Autorul face, în plus, greșeala de a explica alergia Alinei la masculinitate printr-un episod din copilărie, când un unchi al ei a supus-o unor abuzuri sexuale repetate, obligând-o să păstreze secretul. Este schema din sute de filme americane de serie, care a ajuns agasantă prin repetare. Păcat, pentru că istorisirea în sine a coruperii minorei se remarcă prin arta narativă a autorului. Este vorba de alternarea rapidă a două planuri epice. 1. Mama pleacă de acasă cu trenul lăsând-o pe fetița de zece ani în grija unchiului. 2. Acesta profită cu nerușinare de ocazie și o folosește pe fetiță ca pe un obiect sexual:

„…unchiul are puța mare, fetița se sperie, trenul troncăne, mama e fericită, unchiul liniștește fetița, îi spune că îi va face multe, multe cadouri și că ăsta e secretul lor, că nu trebuie să știe nimeni, nici măcar mama ei, mama își face calcule, vrea să vândă și lucrurile din casă, să nu rămână nimic care să-i amintească de soț, unchiul ia mânuța fetiței…”

Datorită acestei alternări vedem cum mama, dusă de tren, se îndepărtează de fetița ei, tocmai într-un moment în care copilul ar avea nevoie de ajutor.

Ciprian Măceșaru este în mod indiscutabil talentat, dar duce lipsă de subiecte. Ar trebui să-l obligăm să vâneze lei în Africa sau să viziteze o țară devastată de un război civil.

Ciprian Măceșaru, Portbagaj, București, Ed. Trei, 2014. Coperta: Faber Studio. 104 pag.

(Text apărut în România literară nr. 51-52/ 2015)