Alex. Ștefănescu 
Constantin Crețan scrie texte stranii despre lumea noastră, ca și cum ar fi un extraterestru care ne vizitează pentru prima oară. Examinându-ne cu o detașare absolută, vede ceea ce noi n-am putea niciodată să vedem. În ultima vreme dezvoltă o teorie conform căreia omul din paleolitic avea un IQ superior omului de azi (ceea ce au început să afirme – spre mirarea mea, care cunosc de multă vreme ideile lui Constantin Crețan − și alți autori, din diferite țări).
De unde a apărut acest personaj nonconformist? Are pregătire de medic și a practicat mai mulți ani chirurgia în Franța, apoi, întors în România, a lucrat la un canal de televiziune și a publicat câteva volume de versuri, care nu seamănă cu nimic din ce se scrie la noi. Părerile lui despre lumea literară de azi sunt de o radicalitate greu de suportat. (În ceea ce mă privește, am și întrerupt discuțiile directe cu el, pentru că ascultându-l cum vorbește cu un dispreț tăios despre scriitorii admirați de mine simt de multe ori că are dreptate și, în același timp, mă simt vinovat că îl ascult.). De o intransigență inumană, inaplicabilă sunt și opiniile lui despre lumea politică de azi.
Constantin Crețan nu face niciun efort ca să câștige simpatia contemporanilor. Așa se explică de ce este ignorat cu desăvârșire, ca și cum nici n-ar exista. Eu îl consider cel mai neiubit dintre pământeni. Și îmi pare rău că se află în această situație, nu pentru el, ci pentru pasionații de literatură, la care nu ajung versurile lui, remarcabile prin dramatismul ideilor și printr-o expresivitate violentă.
Iau ca exemplu volumul de poeme într-un vers, Dicționar. Autorii care scriu asemenea poeme ultrascurte – începând cu Ion Pillat însuși – reușesc rar ca din ciocnirea câtorva cuvinte să obțină o scânteie lirică. Constantin Crețan reușește de fiecare dată. Înscrie – cum se spune în limbaj fotbalistic – la fiecare încercare.
Iată, ca dovadă, câteva „definiții” (numai de la litera A!):
„A AVEA. Tot ce ai te are.
A ÎNȚELEGE. A alege convenabil între neînţelesuri.
AUTOCRITICĂ. Poetului nu îi stă bine viu.
ACEST POEM. Un soare răsărit cu abajur.
ACESTE CUVINTE. Urme de frînă pe asfaltul destinului.
ACESTE VERSURI. Fluturi kamikaze.
ACESTE VORBE. O mlaştină de beton.
ACUM. Obiecte tot mai atrăgătoare, oameni tot mai respingători…
ADOLESCENȚA. Chinurile facerii unui adult de către un copil.
ADULȚII. Cimitir de copii.
AICI. Țara văduvelor cu bărbaţii în viaţă…
AL CINCILEA ANOTIMP. Frunzele cad cu copac cu tot; lacrimile, cu ochi cu tot.
ALCHIMIST. Caut aliajul din care timpul ricoşează.
AMINTIRI. Alunecări de timp ca de teren.
AMORUL CARNAL. Cânţi la cutia unei viori.
APARENȚELE. Un pântec rotunjit de un cancer cum de un făt…
APARIȚIA VIEȚII. Din neputinţa Pămîntului de a naşte lumină.
ARHITECT. Proiectez cele mai frumoase viitoare ruine.
ARS POETICA. Fotografiez vedenii.
ATEISM. Eviscerarea cerului.
ATEISMUL. Singura credinţă dezinteresată.
ACASĂ. Ferestre cu oglinzi în loc de geamuri.”
Despre fiecare s-ar putea scrie câte un eseu. Constantin Crețan ar avea dreptul să exclame, asemenea lui Camil Petrescu, „Eu am văzut idei!” Cele mai frapante sunt paradoxurile. Poetul răstoarnă ideile, ca pe o clepsidră, și iar ele continuă să funcționeze, în sens invers:
„Tot ce ai te are.”
O frază din 12 litere! O frază care, cu tot caracterul ei lapidar, descrie și critică simultan condiția omului de azi, care din cauza spiritului lui achizitiv își pierde libertatea și se reifică.
Remarcabilă este și ironia caustică, deși abstractă, din numeroase „definiții”. Poetul afirmă de pildă că acela care înțelege alege – de fapt – convenabil între neînțelesuri. El denunță, cu alte cuvinte, caracterul tendențios al cunoașterii. Sau susține că un bărbat interesat exclusiv de amorul carnal cântă la… cutia viorii. (Sunt curios dacă se referă într-adevăr la bărbați, cum presupun eu, sau și la femei.)
În textele sale există nu numai ironie, ci și umor. „Poetului nu îi stă bine viu.” – iată o glumă la care poți să râzi din toată inima (dar și să plângi).
Dar cele mai multe imagini folosite de Constantin Crețan transmit cititorului o tristețe sfâșietoare. Un soare cu abajur, o tumoră în pântec care dă impresia de graviditate, menirea arhitectului de a proiecta viitoare ruine – toate aceste reprezentări uimesc și aproape dor prin luciditate.
Dacă aș fi proprietarul unui post de televiziune, l-aș invita pe Constantin Crețan să facă o „cronică fără iluzii” a vieții noastre de azi. Am putea afla astfel, zi de zi, cum ne vede un extraterestru.
Constantin Crețan, Dicționar, Brașov, Ed. Pastel, 2008 (poeme într-un vers). 218 pag.
(Text apărut în România literară nr. 35/ 2015)
