Ce face Ministerul Educației Naționale?

O doamnă profesoară s-a autodenunțat recent că nu are de gând să respecte programa școlară, alegând să predea ce crede de cuviință, nu ce îi recomandă Ministerul Educației. De exemplu, e de părere că Eminescu sau Creangă nu sunt pe gustul elevilor din gimnaziu și preferă să-i predea pe Arghezi și Shakespeare.
Altă doamnă profesoară, care se recomandă expertă, afirmă că elevii nu au cum să fie emoționați de proza lui Sadoveanu, care, vezi Doamne, evocă întâmplări, peisaje și personaje dintr-un univers care aparține unui trecut, pentru ei, foarte îndepărtat și străin. La Universitatea de Vest din Timișoara, unde am fost invitat să țin o conferință anul trecut, o doamnă profesoară, dintr-o generație mai veche, mi-a pus o întrebare asemănătoare, și anume de ce elevii ar trebui să citească o literatură de altădată care nu le mai spune nimic, tot Sadoveanu fiind exemplul invocat. Cu două săptămâni în urmă, Ministerul Educației a deschis o anchetă preliminară în cazul autodenunțului celei dintâi doamne profesoare la care m-am referit mai sus. Probabil că și pe cea de a doua o așteaptă o astfel de anchetă. Cea din urmă fiind la pensie, nu mai riscă nimic. Cum nu-mi stă în obicei să dau ocol problemelor, am pentru domnul ministru Pavel Năstase, următorul apel: lăsați baltă acțiunile disciplinare și luați în calcul incompetența unor dascăli de română și eventuale măsuri de ameliorare a pregătirii profesionale. E vorba de un fenomen mult mai grav decât nerespectarea programei. Este de datoria profesorului să-i facă pe elevi să iubească literatura, e obligația lui profesională. Nu elevul e de vină când crede că lumea lui Sadoveanu nu-l privește, ci dascălul care nu l-a convins de contrariu. Există târguri de joburi în fiecare an: un profesor, care ratează ocazia de a-l face pe elev (nu pe toți, desigur!) să-i citească pe Sadoveanu, pe Creangă, pe Eminescu și să-i înțeleagă, e mai bine să-și caute de lucru în alt domeniu. E la mijloc aceeași formă de comoditate care le dă televiziunilor mână liberă să satisfacă cele mai jalnice gusturi ale publicului, sub cuvânt că ratingul obligă, în loc să educe simțul public, oferindu-i produse de calitate. Ce comoditate să te bazezi pe lenea elevilor, în loc să te străduiești să le pui mintea la lucru! Să-i faci să înțeleagă că lectura îi formează ca oameni. Și că își fură singuri căciula când nu citesc sau când copiază. Nu țin să fiu mai dur decât atât, așa că spun comoditate, și nu lipsa vocației.
Pe de altă parte, nu mi se pare normală ușurința cu care Ministerul Educației autorizează programele și manualele. Dacă ele ar fi impecabile, atunci, da, am putea vorbi de indisciplină când dascălul nu le respectă. Nu și când ridică întrebări delicate. Ca și temele la concursuri și examene. Tot mergând din reformă în reformă și din amendament la lege în amendament, de la mijlocul deceniului 1990 și până azi, școala a cam luat-o la vale. Am mai scris despre asta de nenumărate ori: reforma trebuie să înceapă cu schimbarea concepției, cu adecvarea învățământului la lumea contemporană. Să nu mi se spună că nu cunoaștem această lume nouă într-o măsură suficientă. N-am avut niciodată în trecut mai multe informații despre școala din toate țările decât avem în prezent. Experiența în materie acumulată în ultimii câțiva ani o depășește pe aceea din întreaga istorie. Dar de ce n-om fi luând act de ea? De ce nu încercăm s-o adaptăm la condițiile de la noi? Ce ne face să bălmăjim la nesfârșit în căutarea unor soluții? Sau, mai rău, să nu ținem cont de ele? Iată, Ministerul a autorizat manuale de religie care nu corespund recomandărilor europene. Ne credem din nou mai deștepți decât Papa. Am mai comentat faptul că în școala românească se face prozelitism ortodox în loc de istorie a religiei. Călin Nicolescu, redactorul-șef al „Adevărului”, citează, într-un număr recent, pasaje din manualele de clasa a doua tipărite de Editura Sf. Mina și aprobate de Minister, în care elevii sunt împinși să creadă că părinții lor bolnavi s-au vindecat miraculos, nu grație medicilor, ci grație rugăciunilor. În aceleași manuale aprobate (de către cine, domnule ministru?), știința e contestată în numele religiei. Mai avem puțin și nu darwinismul se va învăța în școlile românești, ci creaționismul. Iar celebrul film cu Spencer Tracy, Procesul maimuțelor, va fi interzis.
Aș vrea eu să mă amuz de toate acestea, dar nu-mi dă mâna. E prea de tot grav. Tot ce pot să fac este să mă întreb a nu știu câta oară: ce face Ministerul Învățământului? Pardon, al, chipurile, Educației Naționale?

(articol apărut în „România literară”, nr. 14/2017)

(sursa foto: hotweek.ro)