Putea trăda de atâtea ori

Căpitanul se opri și trase cu urechea. Nu se auzea decât ploaia. Făcu un semn și croitorul ieși în curte. Când se întoarse, bătu în ușă o dată, apoi rămase de veghe afară. Mocu rânduia niște grenade într-o raniță.

– Aveți muniție destulă acolo, vă las să v-ajungă pentru un timp mai lung. Poți avea încredere în el, îi șopti lui Ceatal. Putea trăda de atâtea ori. Până acum, a dibuit doi oameni ai securității, infiltrați, din care unul, Oniga, era în grupul lui Dabija…

– Mi-a spus că Securitatea i-a prins pe căpitanul Ștefan Popescu, de la Seghiște, și pe doctorul Capotă, care acționa pe lângă Stâna de Vale. Se strânge lațul aici… Am scăpat ca prin urechile acului azi-iarnă. Ce–ar trebui să fac?

– Ești singur în partea asta și ești cel mai aproape de Băița. Se va deschide o mină de uraniu. Au făcut o societate, ”Sovromquarţit”, care va exploata minereul. Nemții l-au descoperit în timpul războiului și rușii au pus mâna pe informații, cu ajutorul unora de-ai noștri. Se mișcă Armata Roșie încoace, așa că ești în zonă de risc maxim. Vor curăța toți munții ăștia. Dar aici îi putem lovi și cel mai tare. Degeaba așteptăm să vină anglo-americanii să ne elibereze, dacă noi nu facem nici un gest prin care s-arătăm că vrem să fim liberi. Înțelegi?

Și, cu obrazul aproape lipit de-al lui, căpitanul îi șuieră un plan să dinamiteze calea ferată construită de ruși între Băița și Ștei. În curând, urmau să pornească primele garnituri spre Rusia, cu minereu extras de muncitori români, sub pază sovietică. Avea tot ce trebuie în două ranițe, una a lui, alta pentru Mocu. Îi dădu o hartă și o schiță, pe care-i explică rapid ce avea de făcut. Și-i mai înmână un teanc de bani. ”Vei avea nevoie”, îi reteză refuzul.

– Ți-am zis că Dabija a pus mâna pe banii strânși de fiscul din Teiuș. Un atac la Băița le-ar distrage atenția în partea asta cât timp atacăm cazarma. Dacă reușim operațiunea de la Câmpeni, ni se vor alătura mai mulți din Apuseni, încă neîncrezători. Întăriți cu oameni și arme, ne putem angaja în conflict direct cu rușii. Vor prinde mai mult curaj și cei care rezistă în Făgăraș, Argeș și Vrancea. Iar asta va exploda în plan internațional. Nimeni, încă, n-a deschis războiul de eliberare în spațiul estic.

Ochii căpitanului străluceau, pe frunte avea broboane de sudoare, figura-i era palidă și crispată. Rana se vedea vineție, pornind de sub ochi până la maxilar. Poate avea febră. Îi strânse mâna grăbit, îl bătu pe umăr a încurajare și-i spuse înainte de-a ieși:

– Mai stați un ceas, nu veniți imediat după mine.

Din prag se întoarse și-l mai fixă o dată cu ochii sfredelitori:

– Noroc, spaima lupilor!

Îi făcu cu ochiul și obrazul brăzdat se schimonosi într-un zâmbet bolnăvicios. Ceatal zâmbi pierdut. Dar umbra se furișase deja prin ploaie. Mocu-l luă de braț și-l trase-n șură, iar croitorul se întoarse la ei, după ce ofițerul se pierduse în întunericul grădinii. Era beznă, stinseseră felinarul și nu se auzea decât ploaia răpăind pe șindrila de brad. Mocu-i spuse:

– Dom’ profesor, rămâi aici până mâine. Mă duc acasă, mi-e muierea cam bolnavă și mă întorc pe seară. Te hodinești și matale. Las și ranița mea aci. S-o suiți în pod. No, noroc bun!

Și traversă curtea, spre uliță, împreună cu tânărul croitor. Simeon, așezat pe-un braț de iarbă, mirosind încă a proaspăt cosit, se gândi la vorbele lui Bradea. Deci căpitanul… Dar atunci răsunară primele împușcături. Sări în picioare. Printre scândurile ușii de la șură se vedeau fulgerături mici în depărtare. Sui în pod. Nu auzi când Aurel veni lângă el.

(fragment din „Fugarul”, în curs de apariție la Editura „Cartea Românească”)

(sursa foto: romania-actualitati.ro/banditi_sau_eroi_grupurile_de_rezistenta_din_muntii_romaniei_1948_1958-90784)