Simeon porni spre gura podului. Iar răsună țipătul nefiresc dinainte. O femeie zbiera la limita omenescului.
– Dora! strigă scurt Aurel. Dora! Dă-mi două grenade!
Și numai ce-l văzu năpustindu-se pe scară-n jos, apoi îl auzi bufnind când se aruncă de la jumătatea ei. Simeon ieși în aria vecinului lui Aurel. Era mai mică, din doi pași trecu în grădina îngustă și lungă. La câțiva metri de el erau soldați români. Îi înjurau pe ruși de toți sfinții ortodocși. Unii gemeau și strigau după doctor. Trecu pe lângă unul, care bolborosea agonic în iarbă: „Mamă… mamă…”
Prima explozie din uliță deschise calea unei a doua și mai puternice, după care se lumină ca și cum potop roșiatic ar fi căzut peste colțul acela de lume. Ceatal se trânti cu fața-n noroi și se pomeni zicând în gând „Tatăl nostru”. Nu se uita în lături, nu mai auzea nimic. Încă o explozie năprasnică zgudui totul din temelii și o coloană de foc, mai puternică decât prima, se ridică deasupra caselor dindărăt. Se întoarse într-o rână. Rămăsese singur, numai cu câteva cadavre în jur. Soldații năvăliseră spre uliță, de unde se auzea un foc automat nervos. Ceatal merse târâș, înfricoșat de pălălaie, apoi se ridică, se împiedică de un muribund și o luă la fugă aplecat. Ieși din grădină și se piti într-un lan de porumb. Împușcăturile încetaseră, dar focul lumina încă acoperișurile. Probabil se aprinsese un camion, poate Aurel aruncase-n aer chiar două, după intensitatea exploziilor. Era o hărmălaie de nedescris într-acolo, în vreme ce în fața lui se deschidea un hău negru peste care stăpânea ploaia imperturbabilă. Dinspre căpitan, nu se mai auzea nimic.
Goni în neștire, ud până la piele, se împiedică și alunecă de câteva ori. Trebuia să pună distanță cât mai mare între el și ei. Mai bine-l lua căpitanul cu el. Oare o fi scăpat? Aproape că-i luaseră ca din oală. Cine să fi trădat? Aurel îi dovedise că nu. Fulgeră în apropiere și așteptă culcat rostogolirea tunetului, după care se opinti iar. Fugea spre coasta dealului, așa-i și ziceau sătenii, Pe Coaste, acolo fusese vechea vatră a satului. Poate milițienii și pădurarul? Să-i fi găsit cineva? Să fi scăpat? Mare prostie că ascultase de clopotar și nu-i împușcase.
(în curs de apariție la Editura ”Cartea Românească”)
(sursa foto: stirimondene.eu)