Stați drept!

Octombrie 1989,

pe stadionul unui oraş de provincie

– „…Şi ţineţi mâna întinsă când fluturaţi eşarfele galbene!!! Şi la semnul meu, ridicaţi plăcuţele! (pauză scurtă)…Şi, Aplugăriţei, eşti în colţul laurului, tu practic închizi frunza, deşteptule, se filmează de sus şi dacă eşti mototol nu se vede bine, ce naiba, se filmează de sus, clasa a cincea!….

– I-a căzut stema de pe centură şi n-o găseşte, tovarăşu’ diriginte…

– Hai, clasa a cincea, tovarăşii se uită, detaşamentul nostru tre’ să facă impresie bună… (pauză mai lungă, în care profesorul a scos din buzunar o batistă imensă, a despăturit-o tacticos şi s-a şters pe frunte), şi la lecţia deschisă să nu uitaţi de cartofii de la Zorile Noi. Tu, Luminiţa, (din nou batista în scenă), când te întreabă tovarăşii de la partid să le spui frumos că noi, colectivul clasei noastre s-a evidenţiat prin 15 zile de practică agricolă şi a recoltat mai bine de 10 hectare de cartofi ajutând astfel la bunul mers al producţiei….şi era să uit, cine se ocupa, chiar tu, Paula, că eşti comandantă, abonamentele la Cutezătorii – ştii tu, că toţi aveţi, ce naiba, măi, clasa a cincea, şi staţi drepţi că mai avem de făcut şi porumbelu’ păcii!…(vocea gâtuită de oboseală şi de căldură, de emoţia iminentei vizite a comisiei de la capitală şi mai ales a filmărilor de pe stadionul municipal, în care trei şcoli generale îşi dăduseră mâinile la propriu pentru a realiza un magistral desen uman de nivel bollywoodian în care trupurile pline de eşarfe deveneau când ramuri de lauri, când porumbei, când litere…)

– Şi să vorbiţi tare şi clar! Costea, ce faci cu nucile alea?! Paula, să-l menţionezi la disciplină! Să vorbiţi tare şi clar, m-aţi înţeles, când vă întreabă tovarăşii, şi nu vă bâlbâiţi, staţi drepţi cu privirea în faţă. Şi la sfârşit, la semnu’ meu, Paula, dai tonul la cântecu’ cu pionierii, primul, ăla cu ţara, – iar tu Anca, Anca Pop, zici poezia cu Partidul Comunist Român. Ia repet-o oleacă, hai da’ stai drept şi nu te bâţâi!

-….   Ard macii sărutaţi de aurori…

…

 *

…după 24 de ani,

august, Bucureşti

Demersul meu de a scrie despre pionieri şi istorie a pornit dintr-un amestec de provocări, pasiuni şi controverse, dar şi amintiri. Înţelegeam, ca majoritatea congenerilor mei de altfel, atât cât se putea din comunismul anilor ᾽70-᾽80 : lecţii la lampă cu gaz, uniformă şi activităţi pioniereşti, bentiţe şi matricole, planuri de activitate, manualele uzate cu pagini lipsă, liste nesfârşite de lecturi suplimentare şi ore de cor, frig, cozi dar și nostalgii concretizate în îngheţata Polar, metisul Azorel, polonezi care aruncau cu bomboane din rulote albe, taberele de la Năvodari, cetăţi imaginare demne de Cireşari… Şi bineînţeles, ca şi ceilalţi purtători ai cravatei roşii, nu problematizam punerea mea în dependenţă sine qua non faţă de vreun sistem.”

 (fragment, Simona Preda, Patrie română, țară de eroi, Pref. Vladimir Tismăneanu, Curtea Veche Publishing, București, 2014)

Sursa foto: www.identitatea.it