Maria Rosetti, revoluționara „Românie” a lui C.D. Rosenthal

Brunetă, hotărâtă, cu trăsături bine conturate și cu o impresionantă salbă peste ia cu altiță… cam așa arăta alegoria României revoluționare pictată de Constantin Daniel Rosenthal. Cine a fost această femeie și cum de a ajuns ea muza pictorului într-unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale secolului al XIX-lea românesc?

Muza lui Rosenthal a fost Maria Rosetti, soția prietenului său C. A. Rosetti. Ea este femeia care salvează steagul revoluției în timp ce, undeva în spate, în planul secund, se desfășoară lupta cu oștile turcești în Dealul Spirii. Tabloul a fost pictat la Paris, în 1850, și evocă luptele din data de 13 septembrie 1848, iar întreg chipul Mariei și mai ales felul în care modelul ține steagul e desprins parcă din tabloul „Libertatea conducând poporul” a lui Delacroix. Regăsim alegoria tipică romantismului, schema academistă, pasiunea pentru detaliu, pentru compoziții mari și tehnică de ulei. Situația financiară grea cauzată de legătura proastă cu părinții îl fac pe Rosenthal să accepte orice comenzi și să le onoreze foarte repede. De altfel, este cunoscut drept un pictor rapid ce nu are nevoie de prea multe ședințe de poză spre a surprinde pe pânză trăsăturile modelului. Vasile Alecsandri chiar îi cere să îi reproducă, după un dagherotip palid, chipul Elenei Negri, de a cărei recentă pierdere rămăsese neconsolat. Deci frumoasa femeie din tablou – expusă acum la Muzeul Național de Artă – este Maria Rosetti.

Înainte de a o chema Maria Rosetti și de a fi una dintre cele mai implicate femei în realitățile timpului românesc, ea s-a născut ca fiind Mary Grant (1819-1893), o simbioză perfectă dintre un scoțian și o franțuzoaică. Mary Grant este sora consulului britanic la București, loc în care l-a întâlnit absolut întâmplător pe C. A. Rosetti care a făcut o pasiune nebună pentru ea. Idila dintre cei doi se articulează treptat într-o corespondență ținută mai întâi în franceză, apoi în românește și se sfârșește cu gândurile tânărului Rosetti de a-și uni destinele cu această interesantă femeie. Într-o scrisoare adresată pe-atunci iubitului ei C. A. Rosetti, Maria (Granta, cum îi spunea acesta) mărturisea că își petrecea timpul privind spre fereastră și recitând versuri din Byron. C.A. Rosetti îi trimite din Viena cererea în căsătorie, gândind că „mă iubește mult această femeie și în adevăr pierd totul neluând-o de soție. S-a isprăvit. Acum se va hotărî. Sau mă pierd, sau mă scap.” În 1847 s-au căsătorit în rit anglican și apoi în rit ortodox la Viena, iar nași le-au fost doi dintre frații Golești.

„Maria Rosetti” de C. D. Rosenthal (sursa foto: artline.ro)

Zvonurile mondene bucureștene vorbesc despre ea ca despre o minte strălucită și cu mare deschidere spre dialog. Maria Rosetti este o femeie cultă și inteligentă, ba mai mult, soțul ei afirma uneori în cercurile de prieteni. „Sunt fericit că am de soție pe astă femeie. Din zi în zi o iubesc mai mult. Soția mea e sublimă, e femeia lui Michelet.” Cum arăta Maria Rosetti? Din corespondența familiei Brătianu aflăm că nu era neapărat o femeie frumoasă după canoanele vremii, dar era oacheșă, expresivă și cu nurii unei meridionale. Scria bine și cu însuflețire romantică, scotea frumosul din orice și îl împărtășea în jurul ei. Cu asemenea calități evident că l-a impresionat și pe pictorul Rosenthal, cu atât mai mult cu cât opera în care o va evoca era menită să reprezinte un simbol al unei națiuni în formare. Este un tablou de inspirație romantică, în acea perioadă foarte mulți artiști au răspuns unor căutări naționale care presupuneau formarea și definirea unor identități autohtone. Femeia este reprezentată ca o mamă a națiunii și este simbolul prin excelență al acestor deziderate naționale. În pictura lui Rosenthal devine o aprigă româncă, îmbrăcată în ie cu altiță și cu o bogată salbă de galbeni pe pieptul alb, cu maramă de borangic peste părul negru. Ea apără drapelul tricolor cu hampa ruptă pentru care este gata sa folosească și cuțitul, pe ale cărui plăsele și-a încleștat cealaltă mână. Lucrarea s-a aflat în posesia lui C.A. Rosetti, până la moartea acestuia, când, prin testament, a lăsat-o țării.¹

Maria Rosetti a fost una dintre primele femei care a avut propria sa rubrică într-un ziar românesc și, din acest punct de vedere, un model și o adevărată doamnă a României moderne. Paradoxul face ca modelul României să nu fie o româncă prin naștere, iar autorul tabloului să fie un evreu născut la Budapesta. Patriotismul de care a dat dovadă, însă, a fost mult mai puternic decât al multor alte doamne autohtone. Trece cu un curaj nebun peste toate încercările realiste ale mariajului, face tot posibilul să își salveze soțul atunci când revoluționarul ei consort a fost arestat (a rămas celebră pentru episodul cu urmărirea de pe uscat a corăbiei turcești care îi ducea pe Dunăre pe revoluționarii arestați către Serbia, în 1848). Eroismul ei din viața cotidiană a fost remarcabil, deghizată în țărancă, Maria urcă pe corabie cu copilul în brațe abia născut și cere voie însoțitorilor să își sărute soțul. Reușește astfel să îi strecoare în gură un bilețel în care erau scrise ora și locul unde întreg grupul de revoluționari avea să fie eliberat. Acțiunea reușește, după care C.A. Rosetti și Maria Rosetti au trăit nouă ani în exil la Paris, timp în care ea a publicat Principautés Danubiennes. Tot la Paris, Maria Rosetti colaborează cu ziarul La Presse. Acțiunile sale de susținere ale Revoluției de la 1848 au fost lăudate de Jules Michelet în articolul „Principautés Danubiennes: Madame Rosetti”, publicat în ziarul L’Evénement, Paris 1851. 

După întoarcerea la București a susținut, alături de soțul ei, acțiunile premergătoare Unirii Principatelor și a militat pentru ajutorarea populației în timpul foametei din 1866-1867. În contextul războiului din Balcani, 1877-1878, a condus un spital de campanie situat la sud de Dunăre și a înființat „Comitetul Femeilor” cu ajutorul căruia a reușit să strângă fonduri substanțiale pentru armată și spitale. S-a remarcat ca scriitoare și publicistă, militând pentru emanciparea femeilor din România și a colaborat la Românul, ziarul soțului său C. A. Rosetti. A fost editoarea publicației „Mama și copilul”, revistă literară săptămânală apărută prin 1865-1866, în care se publicau articole și traduceri despre educarea copiilor.

A murit pe 14 februarie 1893 și a fost condusă pe ultimul drum de Ionel, Dinu și Vintilă Brătianu, Alexandru Macedonski, Tache Ionescu, Barbu Delavrancea, V. A. Urechia și o mulțime impresionantă. În București există și o stradă care îi poartă numele și întâmplarea a făcut ca ea să se afle în apropierea străzii C. A. Rosetti. Se pare că și postum locul acestor oameni a fost să fie aproape.

(sursa foto: clasate.cimec.ro)