Simona PredaSimona Preda
26.04.2016

„Cravata Roșie”

Revista Cravata Roșie (1953-1967) a fost o publicație lunară a Pionierilor și Școlarilor, editată de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc. A avut un extraordinar rol propagandistic și a fost puternic ideologizată, având ca scop formarea tinerilor „oameni noi” în acord cu tezele regimului. Publicația se adresa în special copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, practic școlarilor de clase generale și de gimnaziu iar educația în paginile acestei reviste se făcea în spiritul valorilor colectivității, ilustrându-se valențele deosebite ale acestui ins nou, actorul principal al noii istorii comuniste contemporane. Publicația a debutat sub semnul internaționalismului proletar – pe frontispiciul primei pagini trona sloganul „În luptă pentru cauza lui Lenin și Stalin înainte!” și se poate spune că a urmărit fidel toată ideologia oficială (a funcționat ca un barometru) a regimului până în anul 1967 când a fost înlocuită cu revista „Cutezătorii”. În paginile ei, evidente sau ascunse printre rânduri, s-au reflectat toate schimbările survenite la vârful conducerii, vizibile odată cu moartea lui Stalin (1953), retragerea Armatei Roșii (1958) sau Declarația dejistă din aprilie 1964.

Din perspectiva persistenței unor teme și a unor subiecte legate de istorie, putem considera că revista a traversat trei etape distincte: o primă etapă (1953-1958) în care textele cu conținut istoric stăteau sub patronajul istoricului Mihail Roller, articolele erau pătrunse de spiritul internaționalist proletar și exista o puternică adeziune vis a vis de mase și mai puțin față de personalitățile istorice. Este momentul în care doar anumiți lideri- cei marcați de sentimente revoluționare, au trecut grila ideologică. Așadar în paginile revistei îi regăsim pe Tudor Vladimirescu, pe Nicolae Bălcescu ba chiar și pe domnitorul Dimitrie Cantemir- care avea certe relații cu lumea de la răsărit. Tot acum, lupta de clasă ca motor al istoriei și revoluțiile ocupau întregul discurs față de trecut, iar eroii sovietici erau popularizați în exces. Axele directoare ale articolelor au fost internaționalismul și devotamentul fără limite față de URSS. Iată și câteva exemple de articole din această perioadă: „Amintiri despre Karl Marx”, „Așa era Lenin”, Nicolae Bălcescu, marele revoluționar și luptător de la 1848”, „Eroii Comsomol-ului”, „Marea Revoluție Socialistă” etc.

Revista-Cravata-Rosie-Nr-2-1961-b3dbdb

O a doua etapă (1958-1964) din perspectiva tematicii se caracterizează prin diminuarea discursului rollerian precum și prin reluarea temelor cu mesaj marxist-leninist. Tot în această perioadă apar articole referitoare la ilegaliștii români, până acum surclasați de eroii sovietici care cunosc un veritabil declin de popularizare. Dintre liderii și ideologii sovietici singurul prezent rămâne Lenin, însă articolele ce îl au ca subiect prezintă mai degrabă întâmplări legate de copilăria și tinerețea sa. Discursul despre trecut începe să conțină referiri la domnitorii români, la uniri și la momentele de glorie din cel de-al doilea război mondial, ba mai mult, articolele de istorie contemporană prezintă acum episoade din activitatea PMR. Dat fiind că în 1958 Armata Roșie a părăsit țara, articolele referitoare la prietenia româno-sovietică încep să dispară, iar momentul 23 August s-a transformat într-o victorie a partidului și poporului, dar cu puțin „ajutor rusesc”. Axa directoare a acestei perioade a stat sub semnul luptei de clasă și al leninismului ca ghid ideologic. Câteva exemple tematice din această perioadă: „În familia Ulianovilor”, „Lenin și copiii”, „Întâmplări din războiul antihitlerist”, „Filimon Sârbu”.

În ultimii ani ai apariției (1964-1967) au dispărut în totalitate temele legate de prietenia româno-sovietică și de eroii bolșevici (cu excepția notabilă a lui Lenin). În contextul emancipării promovate de Declarația dejistă din 1964, discursul istoric a pus un accent deosebit pe momentele de unire ale românilor, pe ideile naționale, pe locurile memoriei cu închisorile unde fuseseră închiși sau au activat cei mai buni fii ai partidului, pe cel de-al doilea război mondial cu momentul 23 August care devine acum o victorie exclusivă a poporului și partidului. O atenție deosebită este pusă acum și pe frumusețile patriei, ba chiar există un ciclu de articole referitoare la vechimea unor mănăstiri din Bucovina. Articolele stau sub semnul unui patriotism accentuat: „Săgeata Putnei”, „Drumețind prin patria noastră dragă”, „Eroism fierbinte”, „Șase ani cu Lenin”.

Dintre autorii popularizați în paginile acestei reviste îi menționăm pe: N. Ostrovski, Al. Fadeev, A. Gaidar, N. A. Semașko, N. Krupskaia, iar dintre cei români îi amintim pe prozatorii: Mircea Sântimbreanu, A. Rogoz, B. Popescu, Petre Luscalov, Toma Atanasie și pe poeții: Eugen Jebeleanu, Victor Tulbure, Mihai Beniuc, Demostene Botez, Tiberiu Utan, Maria Banuș. Este doar o listă orientativă a celor care s-au remarcat cu un număr relativ mare de articole publicate în paginile revistei cu mențiunea că scriitorii români s-au „specializat” benevol sau obligatoriu pe un anumit segment tematic istorico-ideologic și au activat în perioade diferite ale publicației.

(sursa foto: anticariatplus.ro)