Cântarea României

În 1976 a luat naștere festivalului național „Cântarea României” – o manifestare amplă, de proporții gigantice, ce includea atât tineri, cât și celelalte categorii ale oamenilor muncii. Dată fiind pasiunea lui Ceaușescu față de spectacolele grandioase, acest festival a avut ca scop ultim glorificarea conducătorului și a reprezentat un pas important în conturarea cultului personalității. „Cântarea României” a fost prezentată – și în multe medii chiar primită – ca fiind o acțiune de masă de o importanță deosebită pentru dezvoltarea mișcării artistice, pentru angajarea oamenilor muncii și în calitate de creatori, nu doar de beneficiari ai actului de cultură. Asigurarea accesului la expresie artistică a unui număr cât mai mare de artiști, cu preponderență amatori, a însemnat, de fapt, situarea pe un plan comun atât a profesioniștilor cât și a acestora din urmă. Cu timpul însă, profesioniștii au fost marginalizați, în special atunci când arta lor nu mai contribuia la educarea politică, patriotică și revoluționară a poporului. În cuprinsul almanahului Scânteia din anul 1977 a fost publicat Regulamentul – cadru al festivalului, precum și ierarhia etapelor de desfășurare: de masă, județeană sau de sector bucureștean, o etapă interjudețeană precum și cea finală, republicană, care de regulă avea loc în cursul lunii mai a anului în curs.

Festivalul a reprezentat, din perspectivă propagandistică, o încercare de recuperare la nivel imaginar și de instrumentalizare artistică a vechiului mit al patriei primejduite. Conform teoriei, în primejdie se afla chiar izvorul artei populare pe la care fiecare artist era dator să treacă. Era esențial pentru partid ca această paradigmă să continue să anime spiritele, să le unească, să strângă într-un fel rândurile și să mobilizeze la unison conștiințele. Intenția inițierii acestui demers nu a fost pur și simplu promovarea așa-numiților „artiști populari”, ci înlocuirea autenticului proiect artistic -individual prin excelență – cu o incantație colectivă.

Se pare însă că mărețul festival nu a avut efectul scontat de propagandă. La un moment dat a obosit spiritele ba chiar a blazat sensibilitatea unei populații care se lupta zilnic cu lipsuri din ce în ce mai mari. România măreață și glorioasă rămăsese o utopie. În realitate, era frig, galantarele magazinelor erau goale, iar curentul se întrerupea zilnic către jumătatea anilor 80. Oamenii dansau și mărșăluiau doar scoși din întreprinderi fără posibilitate de a absenta și zâmbeau doar atunci când li se comanda. Iar în această eternă și fascinantă Românie din care nu puteau ieși dar pe care o glorificau printr-un festival gigantic, ei încercau doar să se „descurce” pentru a supraviețui.

„Cântarea României” era un spectacol regizat și previzibil chiar și în detaliile sale de finețe. Evoluau pe aceeași scenă când balerinele, când călușarii sau brigadierii, apoi lăsau locul corurilor, recitativelor – toate aceste manifestări mai mult sau mai puțin artistice fiind dominate de aceleași laitmotive: tricolorul, porumbelul păcii, secera și ciocanul, globul pământesc și nelipsitele lozinci și portrete ale lui Nicolae Ceaușescu. În fond, operând o contragere severă, a-ți glorifica patria presupunea a-ți lăuda partidul care o conducea către zări neînchipuite de progres, ori, evident, a lăuda partidul presupunea a-ți iubi conducătorul. Altfel spus, „Cântarea României” a însemnat, de fapt, o nouă treaptă în edificarea cultului personalității. Antipatia populației față de acest festival era ascunsă sub dublul limbaj deja o cale tacit acceptată și bine-cunoscută a unei populații obișnuită să supraviețuiască fastului propagandistic. Trebuie menționat și faptul că prin acest festival au fost și mulți tineri talentați, cu precădere din provincie, care au reușit să se promoveze și să ajungă în etape județene și chiar naționale și de-aici în vizorul acelor persoane care i-au ajutat să devină sau mai puțin cunoscuți. Sunt cazuri rare, însă ele există. Generalizând însă, dincolo de aceste excepții, „Cântarea României” a obosit spiritele și a forjat puternic conștiințele deja blazate în lupta zilnică pentru a supraviețui într-un sistem ermetic.

Imagine cover: Festivalul „Cântarea României” pe stadionul „23 august” din capitală, 1989 (sursa foto: historia.ro)