Caietele de amintiri

Îmi plăceau, aveam și eu și circula aiurea, prin clasă. Era ars pe marginea paginilor și cu multe desene. Toți colegii lăsau câteva rânduri. Poate vă amintiți și câteva dintre texte: „Cine scrie curmeziș, te iubește pe furiș” sau „Când va bate vântul peste părul tău, să-ți aduci aminte de numele meu!” și, în fine, „Nu uita c-am fost colege,/ În al nostru grup frumos/ Care-n valurile vremii/ Se destramă furtunos.” Completarea lor era, de cele mai multe ori, o ocupație clandestină, de obicei din timpul orelor de geografie sau de muzică. Se mai numeau și oracole și erau pline de steluțe, picături de ceară, culori și versuri. Avea pe primele pagini și întrebări – ce flori preferați, ce formații și evident pe cine iubești (la rubrica respectivă pagina era uzată tare).Conținea în el pasiunile unei generații, visele ei și superlativele spre care tindea. De exemplu, pe la începutul lui 90, majoritatea colegilor mei scriau că preferă mașinile Rolls Royce, trandafirii (și orhideele, deși nu văzusem una niciodată!), Sandra (băieții o preferau pe Sabrina, din motive lesne de înțeles…) și Michael Jackson. Și că și-ar dori să petreacă o vacanță pe o insulă tropicală (probabil eram toți inspirați de reclama la sucul de portocale Tropikana). Era la modă hitul „Un estate italiana” – aveam toți surpriză de gume Fifa– stăteam încă sub influența Copa del Mondo di Calcio (vă mai amintiți de gloria echipei Camerun în fața Argentinei din meciul de deschidere?…), ne plăcea la capitolul seriale „Sclava Isaura” și „Moștenirea familiei Guldenburg”…Și da, la capitolul gastronomie toată lumea pleda pentru cartofi prăjiți cu friptură (să fi fost oare ceva sechele lăsate de alimentația rațională din anii ce tocmai trecuseră?…), ne plăceau blugii elastici și cei „prespălați”, ne dădeam cu „Impulse” și auzisem că există ciorapii de plasă și fructul numit curacao.

Nu eram neapărat originali, păream a fi toți pasionați la unison de ce era la modă pe-atunci. În genul acesta de pagini nu ieșea la rampă excepționalitatea. Eram generația celor ce ne uitam la Ambra sau la Beverly Hills 90210 și a celor care parcurseserăm Dumas sau Jules Verne. Nu visam neapărat ceva referitor la viitoarele noastre meserii, eram veseli și acceptam cu încântare ofertele democrației. Nu votam și nici nu înțelegeam mare lucru din deplasarea minerilor la București. Ba chiar acolo, în provincie, Iliescu părea atunci un tip de treabă. Auzisem și de zidul Berlinului. Pe Brenciu îl asociam pe-atunci cu Robingo, nicidecum cu Vocea României. Completam aceste caiete și prin pauze și era o adevărată declarație de curaj să scrii pe care coleg îl simpatizezi. De obicei, se cam știa, însă caietele de amintiri certificau idile firave. Cert e că eram toți îndrăgostiți, dar nimeni nu recunoștea. Era frumos! Se pare că paginile aveau o karmă bună, erau mai citite decât comentariile la Toma Alimoș sau Fefeleaga.

Sursa foto: blog.jorjette.ro