Tatiana ȚîbuleacTatiana Țîbuleac
16.02.2016

Paraziți

Astăzi, la o plimbare prin pădure, am văzut un copac plin cu vâsc. Copacul era aproape uscat şi neinteresant, dar vâscul îl scotea în evidență. Aşa cum stătea în mijlocul poienii, cu grămezile de verde proaspăt pe ramuri, ca nişte candelabre vii, copacul era chiar magnific. Ne-am oprit cu toții să-l admirăm. Copiii au spus „wow!”, iar eu m-am gândit că orice bătrânețe are nevoie de tinerețe pentru a fi frumoasă. Şi doar soțul meu a întrerupt această idilă a noastră, spunându-ne că, de fapt, admirăm un parazit.

Cuvântul m-a enervat. Deconspirarea răutăcioasă a vâscului într-un moment sublim mi-a displăcut. Şi aşa cum fac oamenii de cele mai multe ori, când nu le convine ceva, m-am prefăcut că nu am auzit. Copiii însă au prins pe loc cuvântul „parazit” şi, încântați, au început a alerga în jurul copacului strigând:

– Parazit, parazit, parazit!

Soțul meu are dreptate: vâscul este un parazit. Această plantă frumoasă, care creşte ca o sferă pe ramuri, înfrumusețându-le temporar, ucide. Şi chiar în momentul în care o admirăm şi o lăudăm – ea distruge copacul, sugând lacom toată viața din el.

Vâscul – tânăr şi mereu la înălțime – poate trăi doar pe seama cuiva. Doar furând vlaga şi viitorul unui alt viu. Lăsat de unul singur, el pur şi simplu nu ar exista.

– Parazit, parazit, parazit! – strigau copiii noştri, iar apoi şi alții veniți la copac, într-o veselie fără margini. Copiii sunt copii, ei se bucură de ce văd. Dar noi, adulții?

Şi noi. Şi noi alegem de cele mai multe ori vâscul, în locul copacului. Şi noi îndreptățim răul, doar pentru că este magnific. Şi noi admitem moartea şi distrugerea, doar pentru a putea trăi la înălțime. Pentru că omenirea, este, în esență, un parazit magnific.

– Parazit, parazit, parazit…

Imagine de pe gradina-online.ro