În devenire

Când eram mică îmi plăcea să mă joc cu omizile. Scârboase, desigur, dar fascinante pentru lumea mea neelaborată, de fată.

Şi, pentru că erau atât de netrebnice, omizile meritau de toate.

Împunse, priponite, ținute sub pahar ore întregi, băgate în apă. Şi, de ce nu, ucise.

Bunica nici nu se gândea să mă certe vreodată pentru torturile la care erau supuse omizile. Că doar nu chinuiam animale sau păsări, sau copii, sau altceva care să conteze…

Peste ani, la o lecție de biologie am aflat că omizile se transformă, cu timpul, în fluturi.

Din omizi – în fluturi!

De atunci nu am mai putut ucide nicio omidă. De atunci, în capul meu, omizile nu mai erau omizi.

Erau fluturi în devenire. Iar fluturii contează.

Imagine de pe amoart.ro