Hai, Roxana, să mâncăm pandișpan!

Ultima dată când te-am văzut, Roxana, erai moartă de frig și mi-ai adus pandișpan. L-ai scos atentă din ziar, cu degețelele tale osuroase de fetiță anemică, mândră tare că a ajuns întreg de la București. Te uitai la el cu poftă, ca la un festin. Iar eu, o alintătură deprinsă doar cu cremele de pe torturi, nu te-am înțeles că îți era foame. Doar mama a tăcut brusc și a copt pe loc o găină, căci noi aveam mereu găini în congelator, și s-a bucurat tare-tare că ai mâncat tot-tot.

Ultima dată când te-am văzut, Roxana, era iarnă, iar tu aveai pe tine doar un pulovăraș. Ciuciulețit pe la mâneci, al surorii mai mari, se pare. Mai mult de formă decât de cald, iar tu slabă-slabă erai și tușeai. Iar eu grasă și blondă eram, cu haină de blană și cizme din blană. Cu căciulă din blană și mănuși tot așa. Mama, nu că am fi avut bani în plus, ți-a luat a doua zi de la Univermag palton în carouri și cizme până la genunchi. Să nu îngheți. Tata a zis mă rog, cam scump. Eu am zis că sunt urâte. Iar tu ai plâns și ai îmbrățișat-o pe mama și i-ai spus că femeie mai bună nu ai întâlnit. Și azi ține minte îmbrățișarea ceea a ta, ca de fiică.

Ultima dată când te-am văzut, Roxana, tu vorbeai frumos-frumos românește, așa cum voia tata (și încă mai vrea) să vorbesc eu. Și povesteai cu el în salon despre cărți și poezii, despre viața de la București, despre lucruri deștepte. Tata era român și pe atunci. Avea un nod în gât când îi povesteai. Ți-a arătat cărțile lui, iar tu, ca o fată din familie bună, i-ai spus “domnule, ce bibliotecă frumoasă aveți”. Domnule, lui tata! Tata tare te-a îndrăgit, pe loc, cu lacrimi. Mama ți-a copt iar găină, căci tu mâncai mult, iar eu te întrebam de băieți, de haine, iar tu nu răspundeai. Și îmi păreai proastă.

Ultima dată când te-am văzut, Roxana, în vizita ceea a voastră cu clasa la Chișinău, erai tare diferită de mine, de noi. Dar ceva în mine a zvâcnit. Ceva care zvâcnește și azi când ajung în România, când ajunge România la mine. Iar în noaptea ceea, ții minte, mi-ai dat să completez un “oracol”. Mi-ai spus că orice fetiță bună are la voi un oracol în care scrie lucruri intime. Eu, se vede, nu eram fată bună. Dar am scris în el, de dragul tău. Era un formular, în care trebuia să spun ce mâncare îmi place, ce băiat iubesc, o poezie, un cântec. Iar la “pasiuni”, ca să par deșteaptă, am scris “îmi place să mă preumblu”. Cred ca altcineva avea să râdă mult, dar tu nu ai spus nimic și mi-ai mulțumit. Iar eu îți mulțumesc, azi, că nu ai râs.

În ziua în care te-am întâlnit, Roxana, eram mici. Eram fetițe. Parcă la fel, dar altfel. Parcă surori, dar vitrege. Tu vorbeai frumos, iar eu aveam găini. Tu trăiai în frig, eu în întuneric. Totuși ne-am înțeles, Roxana. Și cred că ne-am înțelege și acum.

Găsește-mă, Roxana. Hai să ne preumblăm și să mâncăm pandișpan.

(sursa foto: costinapetrei.blogspot.com)