Literatura de azi 
A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; când să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci şi nouă oca de fier, şi tot da cu spatele de cer; linguriţă scurtă pe gura cui n-ascultă.
A fost odată trei fraţi olteni, dintre care unul era năzdrăvan. Într-o zi îşi ascuţiră coasele şi plecară pe o câmpie. După ce merseră şi iar merseră, dederă peste o livede de fân mare. Ei se opriră în loc şi o priviră; dar fratele cel mai mare zise:
– Ştiţi voi una, mă?
– Ştim, daca ne vei spune, răspunseră ceilalţi doi fraţi.
– Ai, mă, să ne-ncercăm coasele prin ăst fân verde.
– Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, şi îndată începură amândoi să cosească la fân; dar n-apucară să sfârşească vorba bine şi zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop, călare p-o jumătate de iepure şchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mână, dar Roman Năzdrăvan le zise:
– Nu vă temeţi, măre, lăsaţi pe mine, că-i viu eu de hac.
Zmeul din ce în ce s-apropia, iar când fu aproape de dânşii, învârti buzduganul de trei ori şi zise:
– Cine sunteţi voi, bre, dă mi-aţi turburat izvoarele şi mi-aţi încurcat livezile?
– Suntem nişte oameni săraci şi nemernici, măria-ta, să nu-ţi faci păcat cu noi.
– Ai, sculaţi-vă, că vă iert, zise zmeul cu şiretlic, dar fiindcă aţi început livedea, cosiţi-o toată şi diseară să veniţi acasă să vă plătesc.
Câtetrei fraţii se puseră pe cosit şi cosiră zi de vară până seara; dar când înnoptă, veni zmeul şi-i luă cu dânsul acasă, ca să le plătească. Ajungând acasă, zmeul fluieră de trei ori şi numaidecât sări buzduganul din cui şi puse o masă împărătească, cu douăsprezece feluri de bucate, pe care le otrăvise zmeul înadins, ca să omoare pe olteni, dar o pâine, o strachină cu apă, o lingură şi o ploscă cu vin nu putu sa le otrăvească.
Zmeul atunci chemă pe olteni la masă; dar Roman Năzdrăvan îi zice:
– Să trăieşti, măria-ta! noi suntem nişte oameni săraci, învăţaţi să mâncăm cum om putea şi să bem ce-om putea. Dă-ne pâinea aia de colo, strachina cu apă, lingura şi plosca şi ne va fi de ajuns.
Zmeul pricepu viclenia lui Roman Năzdrăvan şi tăcu; dar după ce se ridică masa, chemă pe vătaful de curte şi-i porunci să-i ducă într-un beci, cu gând ca să vie peste noapte, să le taie capetele.
Roman Năzdrăvan simţi şiretenia zmeului, dar se făcu că nu pricepe nimic şi, ca să înşele şi mai bine pe zmeu, luă plosca şi se duse în beci, împreună cu fraţii lui, iar după aceea scoase din traistă un fluier de prun şi începu să cânte:
Fluieraş frumuşel,
Mititel, gingăşel,
Dacă tu mă iubeşti,
Vin-acum să-mi slujeşti.
N-apucă să sfârşească cântecul şi d-odată veniră patru păsări măiestre şi puseră o masă cum se pune la domni şi la împăraţi. Roman Năzdrăvan chemă la masă pe slujnicele zmeului şi le dete de băut până se îmbătară şi adormiră; apoi le dezbrăcă de hainele lor şi se îmbrăcă el şi fraţii lui cu dânsele, iar pe slujnice le îmbrăcă cu zăbunele lor cele bărbăteşti şi se duseră să se culce. Dar abia ce începură să aţipească de somn şi zmeul veni cu paloşul să le taie capetele. Văzându-i însă îmbrăcaţi muiereşte, merse înainte şi tăie capetele slujnicelor, apoi se duse şi se culcă. Atunci, Roman Năzdrăvan sculă pe ceilalţi doi fraţi şi o apucară la sănătoasa.
Se duseră şi iar se mai duseră, cale lungă ca Dumnezeu să ne-ajungă, că cuvântul din poveste înainte mai lung şi mai frumos este. Este ce este, basmul d-aici înainte se găteşte, Dumnezeu în casă la noi soseşte. Se duseră trei zile şi trei nopţi şi dederă peste un palat mândru şi frumos şi se puseră câtetrei la poartă.
Nicolae Filimon, „Roman Năzdrăvan”
(fragment selectat de Odilia Roșianu)
(sursa foto: youtube.com)
