Unde-i unul nu-i putere

Bunicul a pus în grădiniţă o ridiche; şi a crescut ridichea aceea mare, mare, cât capul omului, şi chiar mai mare.

Într-o zi, bunicul a încercat să smulgă ridichea din pământ; şi apucând-o de frunze, trage şi trage…, dar ridichea nu s-a lăsat deloc.

Moşul a chemat-o şi pe babă.
Baba s-a prins de mijlocul moşneagului, moşneagul de frunzele ridichii şi trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.

A chemat-o baba şi pe nepoată.
Nepoţica s-a prins cu amândouă mâinile de mijlocul babei, baba de moşneag şi moşul de ridiche. Trag, trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.

Nepoţica a chemat căţeluşul.
Căţeluşul s-a agăţat de poala nepoţicăi, nepoţica de mijlocul babei, baba de moşneag, moşneagul de ridiche şi trag, trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.

Iaca şi pisica vine să ajute şi ea la scos ridichea.
Pisica s-a agăţat de coada căţelului, căţelul de poala nepoţicăi, nepoţica de mijlocul babei, baba de moşneag şi trag, trag, trag, dar ridichea nu s-a smuls.

– Staţi că mai aduc eu un tovarăş în ajutor! zise pisica. Şi-l cheamă pe şoarece.
Se prinde şoarecele de coada pisicii, pisica de căţeluş, căţeluşul de nepoţică, nepoţica de bunică, bunica de moş, moşul de ridiche şi trag, trag… şi ridichea s-a smuls  şi a ieşit din pământ.
Atât de mare a fost ridichea, că au mâncat-o împreună cu tot satul.
„Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulţi puterea creşte.”