Literatura de azi 
– Bună ziua, zise vulpea.
– Bună ziua, răspunse politicos micul prinț, care se întoarse, dar nu văzu nimic.
– Sunt aici, zise vocea, sub pom, sub măr.
– Cine ești tu? zise micul prinț. Ești foarte drăguță…
– Sunt o vulpe, zise vulpea.
– Vino să te joci cu mine, îi propuse micul prinț. Sunt așa de trist…
– Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt domesticită.
– Ah! Pardon, zise micul prinț.
Dar după ce se gândi, adaugă:
– Ce înseamnă „domesticit”?
– Tu nu ești de pe aici, spuse vulpea, ce cauți tu?
– Caut oamenii, spuse micul prinț. Ce înseamnă „a domestici”?
– Oamenii, spuse vulpea, au puști și vânează. E foarte neplăcut. Dar cresc și pui de găina. asta e singurul lor interes. Tu cauți pui?
– Nu, spuse micul prinț. Eu caut prieteni. Ce înseamnă „a domestici”?
– E un lucru uitat de mult, spuse vulpea. înseamnă „a crea legături…”
– A crea legături?
– Bineînțeles, spuse vulpea. Tu nu ești deocamdată pentru mine decât un băiețel care se aseamănă perfect cu oricare altul dintr-o sută de mii de băieței. și eu nu am nevoie de tine. și nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe ca o sută de mii altele. Dar dacă tu mă domesticești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic în lume. Eu voi fi pentru tine unică pe lume…
– Încep să înțeleg, zise micul prinț. Este o floare… cred că ea m-a domesticit.
– E posibil, spuse vulpea. Pe Pământ se întâmplă tot felul de lucruri…
– Oh! Asta nu e pe Pământ, spuse Micul prinț. Vulpea păru foarte intrigată:
– Pe o altă planetă?
– Da.
– Există vânători pe planeta aceea?
– Nu.
– Sună interesant. Dar pui?
– Nu.
– Nimic nu este perfect, suspină vulpea. Dar reveni la ideea sa:
– Viață mea e monotonă. Eu vânez pui, oamenii mă vânează pe mine. Toți puii se aseamănă și toți oamenii sunt la fel. Deci mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă domesticești, viața mea va fi cu totul alta, luminoasă. Aș cunoaște un zgomot de pas care va fi diferit de celelalte. Ceilalți pași mă fac să intru sub pământ. Al tău mă va chema afară, ca o muzică. și încă ceva! Privește, vezi acolo câmpurile cu grâu? Eu nu mănânc pâine. Grâul este inutil pentru mine. Câmpurile de grâu nu înseamnă nimic pentru mine. și asta e trist! Dar tu ai părul blond, aurit. Atunci când tu mă vei fi domesticit va fi minunat. Grâul, care este auriu, îmi va aminti de tine. și îmi va plăcea zgomotul vântului prin grâu…
Vulpea tăcu și îl privi îndelung pe micul prinț:
– Te rog… domesticește-mă! spuse ea.
– Aș vrea mult, răspunse micul prinț, dar nu am prea mult timp. Am de găsit prieteni și multe lucruri de cunoscut.
– Nu cunoști decât lucrurile pe care le domesticești, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără de la negustori lucruri făcute de-a gata. Dar cum nu există negustori care să vândă prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, domesticește-mă.
– Ce trebuie făcut? spuse micul prinț.
– Trebuie să fii foarte răbdător, răspunse vulpea. Te vei așeza mai întâi ceva mai departe de mine, cam așa, în iarbă. Te voi privi cu coada ochiului și tu nu vei zice nimic. Vorbirea e izvor de neînțelegeri. Dar în fiecare zi te vei putea așeza ceva mai aproape…
– A doua zi micul prinț reveni.
– Ar fi fost mai bine sa fi revenit la aceeași oră, spuse vulpea. Dacă vii, de exemplu, la ora patru după-amiază, voi începe să fiu fericită de la ora trei chiar. Cu cât timpul va trece, cu atât voi fi mai fericită. La ora patru voi fi agitată și neliniștită; voi descoperi fericirea! Dar dacă vii fără nici o socoteală, nu voi ști la ce oră să îmi pregătesc inima… trebuie ritualuri.
– Ce este un ritual? zise micul prinț.
– E ceva cu totul uitat, spuse vulpea. Este ceva care face ca o zi să fie diferită de alte zile, o oră de alte ore. Există un ritual, spre exemplu, la vânătorii mei. Ei dansează joia cu fetele din sat. Atunci joia este o zi minunată! Mă duc să mă plimb până în vii. Dacă vânătorii ar dansa nu se știe când, zilele ar fi toate la fel și eu nu aș avea deloc vacanță.
Astfel, micul prinț o domestici pe vulpe. Dar o dată și o dată, ora plecării fu aproape:
– Ah! făcu vulpea… voi plânge.
– E vina ta, zise micul prinț, eu nu ți-aș fi dorit răul, dar tu ai vrut să te domesticesc…
– Bineînțeles, spuse vulpea.
– Dar tu o să plângi! zise micul prinț.
– Bineînțeles, răspunse vulpea.
– Atunci nu câștigi nimic din asta!
– Ba câștig, zise vulpea, gândește-te la culoarea grâului.
Apoi adaugă:
– Mergi să revezi trandafirii. Vei înțelege că al tău este unic pe lume. Vei reveni să îmi spui adio, iar eu îți voi face cadou un secret.
Micul prinț plecă să revadă trandafirii.
– Voi nu sunteți deloc la fel ca trandafirul meu, voi nu reprezentați nimic pentru mine, spuse el. Nimeni nu v-a domesticit și nici voi nu ați domesticit pe nimeni. Voi sunteți precum era vulpea mea. Nu era decât o vulpe ca oricare alta dintr-o sută de mii. Dar eu mi-am făcut-o prietenă și acum este unică în lume.
Trandafirii erau stânjeniți.
– Voi sunteți frumoși, dar sunteți goi de înțelesuri, le mai spuse. Nu e nici un motiv să mori pentru voi. Bineînțeles, pentru un trecător obișnuit, trandafirul meu este la fel ca voi. Dar el singur este mai important decât voi toți la un loc, pentru că el este cel pe care l-am udat. Pentru că el este cel pe care l-am adăpostit cu paravanul. Pentru că el este cel căruia i-am omorât omizile (în afară de două-trei, cât să aibă și fluturi). Pentru că el este cel pe care l-am ascultat plângându-se, ori lăudându-se, ori, uneori, chiar tăcând. Pentru că este trandafirul meu.
Apoi reveni la vulpe:
– Adio, îi spuse el…
– Adio, spuse vulpea. Iată secretul meu. Este foarte simplu: nu vezi bine decât cu inima. Ceea ce este important nu se arată ochilor.
– Ceea ce este important nu se arată ochilor, repetă micul prinț, ca să își aducă aminte.
– Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău îl face atât de important.
– Timpul pe care l-am petrecut cu trandafirul meu… repetă micul prinț, ca să își aducă aminte.
– Oamenii au uitat acest adevăr, zise vulpea. Dar tu nu trebuie să uiți. Ești răspunzător de tot ceea ce ți-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Ești răspunzător de trandafirul tău…
– Sunt răspunzător de trandafirul meu… repetă micul prinț, ca să-și aducă aminte.
Antoine de Saint-Exupéry, „Micul Prinț”, traducere de Ileana Cantuniari
(fragment selectat și redactat de Odilia Roșianu)
