Literatura de azi 
Cireșarii sunt o categorie metafizică. Îmi place cuvântul metafizic. Ca un cireșar ce sunt tocmai de aceea îl spun cu sfruntare pentru că cireșarii sunt, de fapt, o categorie onirică. Ca un cireșar ce sunt spun cuvântul oniric cu sfruntare, Cireșarii sunt o categorie pură și absolută. Ca un cireșar ce sunt, spun cuvântul „pur” și cuvântul „absolut” cu sfruntare, Cireșarii sunt o categorie existențialistă. Ca un cireșar scăpat cu nasul în Larousse spun cuvântul „existențialist” cu sfruntare. Cireșarii sunt ceea ce sunt. Ca un cireșar ce mă aflu spun cuvântul „sunt” cu sfruntare. Pe cine sfruntez? Pe mine însumi mă sfruntez.
Vine vremea cireșelor. Voi, cei din licee și voi cei car-l citiți, voi cei care dați doi și trei de Jules Verne pe un „Castelul fetei în alb”, voi, cei care schimbați cărțile flendurite, cele despre cireșari, cu aceeași patimp cu care schimbați timbrele, emise din statele întemeiate pe lună, vouă vă spun: se apropie vremea cireșelor, să dăm împăratului cireșelor, ca bir pentru sentimentele noastre, câte un coș de cireșe. Noi îl iubim pentru că suntem cireșari adevărați.
Hei, cireșari!
EU SUNT UN CIREȘAR. N-aș fi fost niciodată un cireșar dacă Constantin Chiriță n-ar fi inventat cireșarii.
Nichita Stănescu
