Eu eram fetița-aceea

Tu nu știi …
A fost odată
O căsuță fermecată
Și-n căsuță-o fată mică,
Un pisoi și o bunică.

Și-ntr-o iarnă, într-o seară,
Fata s-a uitat afară
Și-a văzut cum prin perdea
Stelele râdeau de ea …

Dar pe drum cotit și nins,
Umbră sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o șchioapă
Înota-n omăt ca-n apă.

Și proptinduse-n toiag,
Un toiag mai nalt ca el,
A-nceput să cânte-n prag,
Tremurat și subțirel …

Dormi?
Și nici n-am prins de veste!

Ușa s-a închis cu cheia,
Focu-și pâlpâie scânteia,
Și povestea nu-i poveste:

Eu eram fetița-aceea,
Iar bunica-nu mai este …

Otilia Cazimir, „Poveste de omăt”