Când te gândeşti ce repede zboară timpul! Nici nu ştiu când a trecut vacanţa, şi uite, a venit iar ziua să mă duc la şcoală! Cât a fost vara de lungă, n-am făcut decât să alerg pe străzi şi să bat mingea. De cărţi am şi uitat! La drept vorbind, am mai citit eu din când în când câte ceva, dar nu cărţi de şcoală, ci tot felul de poveşti şi de istorioare. Pe cartea de limba rusă sau pe aritmetică nici n-am pus mâna! La limba rusă ştiam bine şi aşa, dar cu aritmetica nu mă împac şi pace! Cred că nu există pe lume ceva mai îngrozitor decât să rezolvi probleme de aritmetică. A vrut Olga Nikolaevna să-mi dea nişte probleme şi exerciţii, pentru vacanţă, dar pe urmă i s-a făcut milă de mine şi m-a trecut în clasa a patra şi aşa, fără exerciţiile astea.
— Nu vreau să-ţi stric vacanţa, mi-a spus ea. Uite, am să te trec, dar să-mi făgăduieşti că ai să înveţi singur în timpul verii! Eu, bineînţeles, i-am făgăduit, dar cum s-a încheiat anul şcolar, am uitat şi ce ştiam; şi poate că nu mi-aş mai fi adus aminte de aritmetică, dacă n-ar fi venit vremea să înceapă iar şcoala. Mi-a fost ruşine că nu m-am ţinut de cuvînt, dar era prea târziu!

(sursa foto: machetedidactice.files.wordpress.com)
Gata şi vacanţa! Într-o bună dimineaţă – asta s-a întâmplat la 1septembrie – m-am sculat mai devreme, mi-am pus cărţile în ghiozdan şi am pornit spre şcoală. În ziua aceea, pe stradă domnea – cum se spune – o mare animaţie. Toţi băieţii şi toate fetele, şi mari şi mici, dăduseră năvală, ca la comandă, pe stradă şi se îndreptau spre şcoală. Mergeau câte unul, câte doi, ba chiar şi în grupuri; unii agale, ca mine, de pildă, alţii zoriţi, de parcă alergau să vadă un foc. Cei mai mici duceau flori în braţe, ca să-şi împodobească clasa. Fetele vorbeau tare, câţiva băieţi ţipau şi râdeau, şi toată lumea era veselă. Şi eu eram vesel. Mă bucuram că am să-mi văd din nou detaşamentul de pionieri, pe toţi pionierii din clasa noastră, şi pe Volodea, instructorul de anul trecut. Mă simţeam ca un călător plecat de multă vreme într-o călătorie a şi care acum, în drum spre casă, se bucură că o să-şi revadă meleagurile, rudele şi prietenii. Dar, la drept vorbind, prea vesel nu eram. Ştiam că pe Fedea Rîbkin, cel mai bun prieten al meu, cel cu care stătusem în bancă anul trecut, n-am să-l mai văd. Plecase de curând din oraşul nostru, cu părinţii lui. Cine știe dacă ne vom mai întâlni vreodată! Mă simţeam prost şi pentru că nu ştiam ce am să-i răspund Olgăi Nikolaevna când mă va întreba dacă am învăţat sau nu la aritmetică în timpul verii. Of, şi aritmetica asta! Uite, doar mi-am adus aminte de ea, şi gata, m-am şi întristat! Şi cât mă bucuram că începe iar şcoala! Mi-era aşa dor de şcoală!
Pe cer, soarele strălucea ca vara; un vânt răcoros de toamnă smulgea de pe copaci frunzele îngălbenite, care cădeau, rotindu-se încet în văzduh. Vântul le gonea apoi pe trotuare cu atâta repeziciune, încât ai fi zis că şi frunzuliţele se grăbesc, zorite, să ajungă mai iute undeva. Deasupra intrării şcolii am văzut încă de departe o placardă uriaşă, roşie, împodobită cu ghirlande de flori, pe care scria cu litere mari, albe: „Bine aţi venit!” Mi-am adus aminte că şi anul trecut, în prima zi de şcoală, şi acum doi ani, şi când, mic de tot, păşisem pentru prima oară pragul şcolii, atârna acolo una la fel. Mi-am amintit atunci de toţi anii trecuţi. Mi-am adus aminte cum mai învăţam în clasa întâi şi cât de mult doream să creştem mai repede, ca să ajungem pionieri. Mi-am mai adus aminte de prima adunare, când am fost primiţi în rândurile pionierilor, de angajamentul nostru solemn şi de Asia Gheorghievna, instructoarea superioară de pionieri, care ne-a legat la gât cravatele roşii, făcând din noi, în sfârşit, adevăraţi pionieri leninişti! Mi-am amintit de toate acestea şi am simţit o bucurie cum simţi numai atunci când ţi se întâmplă ceva foarte, foarte plăcut! Am simţit că, fără să vreau, grăbesc pasul şi de-abia, de-abia m-am putut stăpâni să n-o iau la fugă. Frumos mi-ar fi stat! Doar nu mai sunt un băieţel oarecare din clasa întâi, ci coşcogea elevul în clasa a patra!
Curtea şcolii gemea de copii. Băieţii se adunaseră grupuri-grupuri, pe clase. Pe colegii mei de anul trecut i-am găsit repede. Când m-au văzut, s-au repezit spre mine cu strigăte de bucurie şi au început să mă bată pe umeri şi pe spate. Nici nu visam c-au să se bucure atât de sosirea mea!
N. Nosov, „Vitea Maleev la școală și acasă”
(fragment ales și redactat de Odilia Roșianu)