Fidelio, singura operă compusă de Ludwig van Beethoven, a avut premiera pe 20 noiembrie 1805, în Viena.
Una dintre cele mai frumoase arii ale acestei lucrări este Mir ist so wunderbar, un cvartet grandios, pentru personajele principale ale operei. După o scurtă arie introductivă a Leonorei, se dezvoltă discursul celor patru voci, cărora Beethoven le-a compus câte o melodie separată, care să reflecte starea emoțională a fiecăruia dintre ei: îngrijorarea Leonorei pentru soțul aflat în închisoare, dragostea Marzellinei pentru Fidelio, tristețea lui Joachino din cauza pierderii dragostei Marzellinei, și bucuria tatălui pentru nunta acesteia cu Fidelio. Acompaniați discret de câteva instrumente din orchestră, cei patru soliști cântă separat, dar împreună, ca într-un canon, un cvartet ce ne amintește de muzica de cameră a marelui compozitor.