Gabriela PopGabriela Pop
20.12.2015

Să colindăm…

Bună ziua, tuturor!

Este vremea colindelor și aici, la rubrica CLASIC.

Am ales pentru astăzi un colind vechi și rar interpretat, originar din Portugalia secolului XVII, compus de un călugăr (anonim), de la mânăstirea Santa Cruz. Colindul este un exemplu al schimbului cultural rezultat din creștinarea localnicilor din coloniile africane ale Portugaliei. Textul imită limba vorbită de aceștia, un amestec de portugheză, spaniolă, criollo și alte dialecte locale. Melodia și ritmul, de asemenea, sunt specifice culturii africane, nașterea lui Isus fiind sărbătorită cu multă bucurie, prin dans și muzică.

Sã qui turo zente pleta„, în interpretarea formației de muzică veche L’Arpeggiata și a grupului vocal King’s Singers.

Audiție plăcută și o duminică frumoasă în continuare!