Pe 16 februarie 1938, Dinu Lipatti susținea un recital la Paris, organizat de Alfred Cortot și grupul intitulat Les Amis d’Ecole Normale de Musique Association. Programul includea și Nocturnă pe o temă moldavă, compoziție proprie a cărei primă audiție a fost chiar în acea seară.
Piesa este inspirată de un colind din județul Neamț, care i-a fost cântat de prietenul său, pianistul Miron Șoarec, și compozitorul i-a dedicat-o lui Mihail Jora. Să o audiem și noi astăzi în interpretarea pianistului Viniciu Moroianu.