Bună ziua, tuturor!
Pe 30 martie 1966 avea loc premiera lucrării Patimile după apostolul Luca sau Recviemul Polonez, de Krzystof Penderecki. Într-un interviu dat postului Deutsche Welle în 2013, la împlinirea vârstei de 80 de ani, compozitorul spunea: „Am îndrăznit să fac ceva ce părea imposibil. Un tânăr compozitor, care nu scrisese până atunci decât piese muzicale de 10 minute, îndrăznea, după Bach, să creeze o lucrare lungă de o oră şi ceva. Lucrarea mi-a fost comandată de postul public de radioteleviziune WDR din Germania de Vest, în 1966, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la edificarea Domului din Münster. Dar, de fapt, eu am scris Patimile după apostolul Luca cu ocazia împlinirii a 1 000 de ani de la creştinarea Poloniei (anul 966). După succesul imens pe care l-a avut prima audiţie în Germania, mi s-a permis, pentru prima dată în Polonia comunistă, să prezint în concert muzică sacră. Mai întâi la filarmonica din Cracovia, apoi la Varşovia. În timpul concertului, uşile sălii au fost date de perete de mulţimea de afară, care voia şi ea să asculte, dar nu mai prinsese bilete. Mulţi din public s-au aşezat pur şi simplu pe jos. A fost ceva incredibil!”
Vom audia astăzi Lacrimosa, cu soprana Mariana Nicolesco, Bamberger Symphoniker și Corul Filarmonicii Naționale din Varșovia, sub bagheta dirijorală a compozitorului.