Bună ziua, tuturor!
După o săptămână în care muzica timpurie a predominat în media și în sălile de spectacol datorită Zilei Muzicii Vechi (21 martie – ziua de naștere a lui J. S. Bach), vă invităm să facem un salt de 200 de ani, până în lumea musicalului, mai exact a spectacolelor lui Andrew Lloyd Weber.
Stilul lui A. L. Weber are elemente de rock-and-roll și influențe din fenomenele Beatles și Elvis, dar solida sa educație muzicală clasică, ce se reflectă în lucrările sale, i-au adus chiar critici din partea puritanilor, comentând că îi lipsesc vitalitatea musicalului și esența genului rock, rezultatul fiind o alunecare spre rădăcinile melodramatice ale operetei europene.
În timp ce teoreticienii dezbat, pe scenele întregii lumi se interpretează spectacolele sale, cu arii și coruri celebre, prezențe permanente atât în spectacolele elevilor și studenților, cât și în repertoriile profesioniștilor. Vă oferim astăzi Memory, din musical-ul Cats, în interpretarea lui Elaine Page.