Bună ziua, tuturor!
Giuliano Carmignola și-a dedicat cea mai mare parte a carierei Barocului și mai ales lui Antonio Vivaldi, înregistrând în premieră concerte nou descoperite ale marelui compozitor.
La cei 70 de ani recent împliniți, Giuliano Carmignola cântă, dirijează și împărtășește cu multă bucurie tinerilor muzicieni din vasta sa experiență, ce cuprinde lucrări din toate epocile muzicale, interpretate solo (Partitele și Sonatele de J. S. Bach) sau împreună cu soliști, orchestre și dirijori, alături de care a scris pagini de istorie muzicală.
Vă invit să-l audiem cu cea mai cunoscută parte din Anotimpurile lui Vivaldi, în compania orchestrei Concerto Köln pe scena Ateneului Român, la Festivalul George Enescu, ediția 2017.