Bună ziua, tuturor!
„Goin’ Home”, numită astfel de către un student al lui Antonin Dvořák, este emblema celebrului compozitor ceh pe continentul nord-american, tema principală a părții a doua, Largo, din Simfonia a 9-a, „Din lumea nouă”.
Ultima sa simfonie, compusă în timp ce locuia, lucra și descoperea America, este un melanj de elemente stilistice inspirate din folclorul afro-american și amerindian, dar și din cel al vestului Europei și Boemiei natale, pus în structuri cu forme ciclice, în care cele patru mișcări sunt legate între ele prin teme și motive, asemenea lucrărilor muzicii clasice de pe bătrânul continent.
Să o ascultăm astăzi ca un omagiu pentru cei 118 ani scurși de la moartea compozitorului.