Gabriela PopGabriela Pop
04.10.2020

Din nou alături de muzica lui Enescu

Bună ziua, tuturor!

„Carillon Nocturne” este o piesă deosebită în care George Enescu utilizează sunetul special al acestui pseudo-instrument muzical, fermecător recreat cu ajutorul pianului, pentru a reda atmosfera unei seri lirice, melancolice.
Rar întânit astăzi, carillon este format din clopote acordate diatonic sau cromatic. În funcție de numărul și dimensiunea lor, clopotele sunt manevrate în diverse moduri, simplu, printr-o sfoară, sau cu ajutorul unor pârghii acționate de manete și pedale, ca în cazul grandioaselor orgi de biserică.
Să audiem această piesă în interpretarea plină de sensibilitate a lui Daniel Ciobanu.

(sursa foto: educalingo.com)