Eram ambasador la Lima înainte de anul 2020, când presa peruană a fost, câteva zile, plină de relatări, comentarii și opinii despre o întâmplare pitorească.
Într-un restaurant din seria celor socotite prestigioase, căci Lima este plină de restaurante unul mai bun ca altul, ceea ce o face să fie una dintre capitalele mondiale ale gastronomiei, s-a petrecut un episod nemaivăzut și nemaiauzit. La ora prânzului, clienții, care umpleau aproape în integralitate restaurantul, au văzut cu groază cum pe o masă frumos așternută, dar la care încă nu se așezase nimeni, se plimba oarecum derutat un șoarece mic și negru. Au urmat țipete de groază ale doamnelor, hohote de râs ale domnilor și atmosfera s-a umplut de electricitate: dacă și pe celelalte mese umblaseră șoareci înainte de a se așeza clienții? Cum era posibil ca într-un restaurant atât de bine cotat să umble șoarecii pe mese? Ce igienă era aceea într-un local unde se putea întâmpla așa ceva? Cum de mai primea stele un asemenea restaurant?
Dar, în timp ce publicul vocifera cu indignare, dar nu făcea nimic, un chelner al localului s-a orientat mai repede, s-a apropiat de masă și, dintr-o lovitură bine plasată cu o tavă, a omorât șoarecele chiar pe masă, apoi l-a luat de coadă și a dispărut cu el la bucătărie. Oroare! Dezastru! S-a dus cu el la bucătărie, de parcă ar fi vrut să-l depună în vreo oală cu supă sau cu vreun amestec de legume și să-l servească mai apoi clienților. Dar altceva nici nu avea ce face. Sau arunca șoarecele la lada de gunoi, care era în dosul bucătăriei, sau îl arunca în stradă, în fața restaurantului. Altă soluție nu exista. Efectul acestei scene imposibile a fost că, la mai multe mese, clienții au cerut imediat la cuenta (plata) și au plecat cu scârbă și grăbire. Pe cât de oripilată fusese clientela restaurantului de faptul că un șoarece umbla dezinvolt pe o masă, pe atât de revoltată fusese de modul în care șoarecele fusese anihilat de chelner: strivit cu o lovitură năprasnică de tavă în mijlocul clienților localului! Zgomotul acela de oase rupte! Poate chiar sărise și sânge pe fața de masă! Ori poate era mai uman ca șoarecele să fie cumva prins și aruncat în stradă, în fața mașinilor care să-l strivească?
Degeaba au venit chelnerii imediat și au strâns toată masa – față de masă, tacâmuri, farfurii, pahare: paguba se produsese și deficitul de imagine persista. Ulterior, localul a fost dat în judecată de echivalentul peruan al biroului pentru protecția consumatorului, avertizat de câțiva clienți care, ca peste tot în lume, nu pot lăsa lucrurile fără o soluție în justiție. Restaurantul a trebuit să-și angajeze un avocat, care să-i apere interesele. Pledoaria avocatului s-a bazat în principal pe faptul că animalul omorât nu era șoarecele restaurantului, ci provenea de la o clădire din vecinătate. Argumentul lui? Șoarecii restaurantului trăgeau la bucătărie, pe când șoarecele vecinilor nu cunoștea locul și localul și se rătăcise în sala de mese, printre oameni. Dovadă faptul că urcase pe masă căutând mâncare, fără a ști că, dacă era mâncare pe masă, erau și clienți în jurul mesei. Opinia publică a fost și mai scandalizată de această explicație: adică restaurantul de înalt renume avea șoareci la bucătărie? Avea, au susținut patronii restaurantului, ca orice unitate din alimentație, dar ei erau ținuți la distanță prin măsuri severe luate de restaurant. Și a urmat enumerarea lor.
Pe scurt, controversa a continuat. Finalmente instanța a aplicat o amendă severă acelui restaurant pentru lipsă de igienă și a hotărât că localul trebuia închis și igienizat în profunzime. O bună bucată de vreme, când treceam cu mașina prin dreptul lui, constatam că lucrările de igienizare se desfășurau temeinic. Într-o zi șoferul meu mi-a spus: „Știți că s-a redeschis restaurantul acela cu șoarecele pe masă.” Am trecut prin dreptul lui cât de curând, însă era un alt local acum. Probabil că patronilor nu le mai rentase menținerea vechiului local, cu toate lucrările respective și vânduseră spațiul altcuiva, care deschisese acolo un fel de fast food. Era cu totul altceva, localul decăzuse de la nivelul de lux anterior la cel de local cu mese și scaune de plastic, frecventat acum mai ales de tineri, care fie nu cunoșteau detaliul cu șoarecele de pe masă, fie nici nu le păsa de el.
Lima a rămas aceeași capitală gastronomică a lumii, marile ei restaurante – Central, Maido, Mayta, Astrid & Gastón, La Rosa Nautica, El Bolivariano, Huaca Pucllana, Costanera, El Hornero și multe altele – au figurat mai departe în toate topurile internaționale încât necesitau rezervări cu multe luni în avans. Oamenii veneau din alte țări și-și programau călătoriile la Lima în funcție de ziua când obțineau o rezervare la Central sau la Maido. A obține o rezervare la Central, unde chief chef era Virgilio Martínez, considerat cel mai important chef peruan și cel care a revoluționat bucătăria peruană, este unul dintre marile succese pe care le poți obține în această viață.