Poprirea calului pe timp de noapte

În lungile după-amieze ucigător de plictisitoare când, cu ochii grei, de plumb, ne străduiam să rămânem treji la orele de „studiu individual” de la unitatea militară unde ne făceam stagiul de șase luni ca „elevi” absolvenți de facultate, principala ocupație era să citim din regulamentele militare cu care fișetul metalic era plin. Un colonel plin de certitudini ne spusese la început că el scrisese cu mâna lui mai multe fișete de regulamente, așa că, într-un fel, noi citind acele regulamente, omagiam implicit și efortul acestui ostaș în slujba țării avant la lettre. Nu știam pe care le scrisese el, fiindcă acele regulamente nu aveau notat și numele autorului, dar, în orice caz, eram conștienți că, indiferent ce regulament am fi citit, era posibil ca el să fi fost scris chiar de colonelul nostru.

Despre ce erau regulamentele? Despre orice, fiindcă în armată totul e reglementat și soldatul nu știe să execute nimic despre care să nu existe un regulament.

Dar, odată, într-o după-amiază chinuitoare, când ne luptam cu somnul și cu toropeala, am găsit în fundul unui fișet metalic din sala de studiu individual un volumaș vechi, cu coperți roșii scorojite ce reglementa tratamentul cailor aflați în slujba armatei române. Știam că în armata română calul fusese eliminat în 1956. Dar lectura acestui regulament anume, publicat anterior anului 1956, m-a trezit efectiv din somn.

Pe lângă o serie de indicații utile și de bun simț despre cum trebuiau tratați caii atât în unitate, cât și pe timpul aplicațiilor, am dat peste un capitol intitulat „Poprirea calului pe timp de noapte”.

Dacă unitatea se afla în aplicație și trebuia să înnopteze în câmp deschis, iar calul nu putea fi adăpostit sub niciun acoperiș improvizat, sau să fie priponit prin legarea lui de vreun copac, bolovan, gard sau alt obstacol fix, atunci soldatul care avea calul în grijă trebuia să înfigă profund în sol un băț solid, să se asigure că acesta nu iese din pământ prin smulgere și, cu aceste condiții îndeplinite, să poprească apoi calul – am citit de mai multe ori ca să mă conving că era adevărat – în stânga lui ca să înnopteze.