O poveste cu doi fazani

Era prin anii ’90 un ambasador român la Paris care provenea din mediul academic și care nu avea nimic în comun cu diplomația, în afară de faptul că dorea să fie ambasador. Cum deținuse diverse demnități în România, fusese secretar de stat, senator și prieten cu toată conducerea statului român, dar mai ales cu președintele de atunci, bănuiesc că a fost întrebat unde i-ar plăcea să meargă pe post de ambasador, iar el, bănuind că știe limba franceză, a zis: Paris. Și Paris a fost.

Dacă omul avea probabil merite certe în materie de medicină, psihologie, filosofie și alte câteva discipline ale spiritului, între el și diplomație, din păcate, nu exista niciun punct comun. Stăpânirea limbii franceze era extrem de precară și funcționa mai degrabă deductiv. Dacă în franceză există verbul se souvenir (a-și aminti), pentru el viitorul era nous nous souvenerons, nicidecum nous nous souviendrons. Dar, dincolo de greșelile de limbă franceză, pe care, în definitiv, oricine dintre noi le poate face, acest ambasador anume avea o capacitate inegalabilă de a intra cu picioarele în orice situație. Primitivismul mijloacelor lui de a se manifesta și lipsa lui de o minimă eleganță în public dădeau ca nuca în perete în peisajul parizian. Odată a fost în vizită la Paris soția unei personalități politice din România. Ambasadorul, care-l cunoștea pe soț, a insistat s-o invite pe doamnă la masă la un restaurant de fițe. Acolo a reușit să vorbească numai el tot timpul și singura dată când femeia a apucat să spună și ea ceva a fost când ambasadorul a făcut semn unui chelner:

-Garçon! Cure-dents! (Băiete! O scobitoare !)

Când a primit scobitoarea, a început să se scobească între dinți fără să ducă mâna în fața gurii, în schimb acționând scobitoarea dinspre interior spre exterior, astfel încât grațioasa invitată risca în orice moment să fie atinsă de ceea ce scobitoarea ambasadorului izbutea să extragă dintre dinții lui. Dacă episodul s-a aflat în România, bănuiesc că sursa nu putea fi decât distinsa doamnă, scandalizată de obiceiurile lui la masă.

Altă dată a fost un târg de carte la Paris, la care și România avea un stand. Cum opririle autorităților franceze la diferite standuri erau bine regizate dinainte, Ambasada României a fost informată că în ziua de …, la ora …, primarul Parisului, care este o personalitate importantă sub orice guvern francez, se va opri la standul românesc pentru o conversație despre editurile românești și producția de carte din România. Ambasada a comunicat că primarul va fi întâmpinat de ambasadorul României personal. La ziua și la ora respectivă ambasadorul n-a fost prezent. Nu se știe dacă a uitat sau nu l-a interesat ocazia. Primarul s-a întreținut cu cei pe care i-a găsit la stand și care i-au răspuns la toate întrebările despre cărțile românești.

Dar nicio întâmplare nu mi se pare mai grăitoare decât cea petrecută într-o toamnă la Paris. Protocolul francez a organizat pentru corpul diplomatic o vânătoare de fazani pe un domeniu rezervat din apropierea capitalei. Ambasadorii dornici să vâneze fazani trebuiau să confirme interesul lor și apoi urmau să primească instrucțiunile. Pe scurt, nu era prevăzut ca fiecare ambasador să vină cu mașina ambasadei sale, ca să nu sperie fondul cinegetic cu afluxul de mașini oficiale. Ambasadorii trebuiau să vină până la un punct de întâlnire fixat pe o anumită autostradă, iar de acolo urmau să se îmbarce într-un autobuz, care să-i ducă până la domeniu. La o anumită oră indicată, același autobuz urma să-i aducă la punctul de întâlnire, de unde fiecare putea urca în mașina sa și reveni acasă.

Ambasadorul despre care povestim și-a confirmat participarea la vânătoarea de fazani, dar, cum niciodată nu reușea să ajungă la timp la o întâlnire unde își confirma participarea, a întârziat nepermis de mult, astfel încât, la ora când a sosit acolo, autobuzul cu ceilalți ambasadori era plecat de mult. A găsit doar niște mașini de la diversele ambasade și a aflat de la șoferi că autobuzul așteptase un timp destul de îndelungat, el fiind singurul întârziat, dar că plecase apoi pentru a nu se perturba orarul acțiunii. Deci ambasadorul României s-a întors acasă și și-a petrecut restul duminicii în Paris. Luni dimineața, la începutul programului de lucru, un motociclist francez de la brigada de escortă, cu o motocicletă lată aproape cât o mașină, a blocat îngusta Rue de l’Exposition, unde e situată Ambasada României, a desprins de la oblânc o pereche de fazani, cu care venise la vedere prin Paris, și i-a predat portarului ambasadei spunând:

–On envoie du gibier à son Excellence l’ambassadeur de Roumanie. (I s-a trimis niște vânat excelenței sale ambasadorului României.)

Cu alte cuvinte, dacă tu nu ai avut decența să participi la o vânătoare la care ai spus că vii, uite că-ți trimitem noi niște fazani gata vânați, ca să-ți imaginezi că ai fi fost acolo.