Masa 1 și Masa 2

Decorul este cel al unui restaurant de semi-fițe, cu mese înăuntru și pe terasa generoasă, care se întinde sub un umbrar de frunze de tot felul. Vrând ca localul să fie atractiv pentru publicul general, însă și pentru un public mai rafinat, care mai pune mâna și pe câte o carte, sau care a auzit de Eminescu, patronul, pe nume Călin (și oarecum neinspirat) Curbăț, a găsit un titlu mai conceptual pentru restaurantul său: Călin, filet de poveste. Mai departe conceptul prevedea ca mesele să nu fie înghesuite unele în altele, astfel încât oamenii să poată conversa în liniște despre subiectele lor favorite. Vrând de asemenea ca localul să fie atractiv și pentru familiile cu copii mici, deoarece Călin este el însuși tată de copii și un adept convins al noțiunii de positive parenting, s-a creat un loc de joacă pentru copii, cu leagăne, tobogan, cai pe arcuri, diverse tipuri de bare, sfori și cercuri rotitoare. Spațiul de joacă este amenajat într-o margine a restaurantului pentru ca strigătele copiilor să nu deranjeze clienții de la mese, ci să se ducă mai degrabă peste gard, către curțile caselor din vecinătate.

În acest decor, ceea ce ne interesează în mod deosebit sunt două mese, să le spunem Masa 1 și Masa 2. Vor mai apărea în acțiune, ceva mai jos, și Mesele 3 și 4, dar cu un rol mai mic, în realitate episodic. La Masa 1 stau un bărbat încă destul de tânăr și foarte elegant și o femeie tânără, frumoasă, cu niște picioare foarte lungi, o fustă roșie și un blazer negru, cu un păr probabil foarte buclat, dar acum întins cu fierul, semănând cu Michelle Pfeiffer în postură de femme fatale. La masă mai este și un copil, pe care deducem că îl cheamă Rareș, căci mama îi spune ”Răreșel”. Copilul nu poate fi decât al tinerei femei, dar numai al ei, căci tânărul bărbat nu are gesturi paterne față de copil. Putem presupune că ea e mamă singură și că a ieșit cu acompaniatorul ei pentru a-l obișnui cu ideea că, deși e singură, vine la pachet cu Răreșel. Strict orientativ, pe tânăra femeie s-o numim Carmen, un nume veșnic tânăr, exotic și decorativ, a cărui cruzime bine dozată se poate deduce din felul cum rârâie când îl strigă pe copil: ”Răreșel, vino la mama!” Pe tânărul bărbat, convins să-i scoată la masă în oraș pe Carmen și pe Răreșel, să-l numim, din rațiuni practice, Toni. Putem presupune că frumoasa Carmen îi povestește lui Toni cât de greu este să crești singură un copil și câtă nevoie avea Răreșel de o figură paternă în viața lui. O familie fără un bărbat nu e o familie adevărată, îi spune ea privindu-l sincer în ochi pe Toni.

Pe ocupanții Mesei 2 să-i numim, în mod convențional, Cecilia și Sabin. Sunt un cuplu ceva mai matur, trecuți amândoi de cincizeci de ani, dar nu cu mult, precis nu soț și soție, dar poate o relație matură in statu nascendi. Putem presupune că au mai ieșit împreună la localuri, căci au o anumită rutină a statului la masă. Sabin îi ține Ceciliei scaunul, este atent cu ea, par să se sfătuiască încet privind împreună la meniu, probabil că sunt genul de pereche care ar fi gata să împartă mâncarea cu celălalt, ca să guste amândoi din ambele feluri comandate. Ea va gusta discret din farfuria lui, el va gusta la fel din farfuria ei. Au venit amândoi îmbrăcați extrem de elegant, poate puțin prea elegant pentru un local care se dorește atractiv pentru tot felul de clienți. Sabin poartă un costum închis, cu o cămașă orbitor de albă, dar fără cravată, așa cum se poartă de câțiva ani, Cecilia are un taior de un bej distins, cu fusta uni și blazerul dintr-o țesătură care combină o nuanță din materialul fustei cu un model floral subtil. Se vede pe amândoi că fie sunt obișnuiți să fie eleganți în orice împrejurare, fie nu ies foarte mult și, atunci când ies, le place să fie deosebiți. Sabin se așază cu spatele spre terasa restaurantului, pentru a se concentra exclusiv asupra Ceciliei. Ea pare mulțumită să fie obiectul unic al interesului său distinct.

În paralel cu societatea de la mese, pe terasa restaurantului Călin, filet de poveste se formează o altă societate, cea a copiilor de vârstă mică, luați de părinți cu ei fiindcă altfel părinții nu ar putea ieși la restaurant. După ce se plictisesc relativ rapid de aparatele instalate de patronul Călin în perimetrul spațiului de joacă, fiindcă ele sunt destinate mai ales unor copii mai mici, câțiva băieței formează o ceată în căutare de alte forme de distracție decât ceea ce se găsește în restaurant. Încep să se fugărească jucând un fel de leapșa. Când fug, pentru a nu fi atinși de unul dintre ei, nu se uită încotro fug și nimeresc pe rând în picioarele chelnerilor, care duc comenzile spre mese. Dar chelnerii se vede că sunt obișnuiți, căci reușesc să-i ocolească, dar numai până ce unul dintre ei, probabil un novice în restaurantul lui Călin Curbăț, nu reușește să se oprească la timp din drumul său și se împiedică de copii, căzând și azvârlind farfuriile în toate direcțiile. Unii dintre clienți se ridică instinctiv să ajute, alții se miră cu voce tare, alții tac, numai Carmen râde cu toată dantura ei perfectă. Răreșel fusese și el între băiețeii ce produseseră incidentul. Tânărul chelner se ridică de pe jos, începe să adune farfuriile și, cu ajutorul unor colegi ai săi, le duce înapoi la bucătărie. O picoliță vine cu un mop și adună mâncarea într-un făraș.

Familiile cu copii își cheamă copiii înapoi la masă și, timp de câteva minute, pare să fie liniște. Dar băiețeii, despre care rezultă că se numesc Ioneluș, Remusică, Sven-Erik și Raulito, pe lângă Răreșel, se adună curând în spațiul gol din mijlocul localului, probabil prevăzut a fi un ring de dans, și pun la cale următoarea formă de distracție. Aceasta va fi de-a v-ați ascunselea. O vreme ascunzișurile vor fi în zona de wc-uri, la bucătărie (până ce un chelner le spune să nu mai stea pe acolo), în afara restaurantului (dar aici intervin părinții și-i aduc, prudent, înapoi în perimetrul sigur al localului), pe după copacii încorporați în suprafața terasei sau în zona de interior, unde nu sunt clienți, căci toți au preferat locurile de pe terasă. La un moment dat, un chelner aduce un copil înapoi la masa lui, reclamând părinților că, în zona de interior a restaurantului, s-a ascuns sub o masă și, când a ieșit, a tras fața de masă și a lăsat-o căzută pe jos. Tatăl copilului ridică tonul și-l învață pe chelner cum trebuie să-și supravegheze localul dacă nu vor să aibă probleme cu copiii clienților, care nu pot fi legați cu lanțul de picior, ca niște câini. Dar episodul următor are drept protagonist chiar câinele unor clienți. Ne mai având unde să se ascundă ca să fie siguri că nu vor fi găsiți, ceata de băieței încep să se ascundă pe sub mesele de pe terasă. La mesele neocupate ar fi în regulă, dar acolo se vede cel mai bine. Preferabil este la mesele cu clienți, deoarece copiii se pot topi în peisaj, ascunși printre picioarele clienților. Răreșel se ascunde sub o masă, de unde, peste câteva secunde iese urlând ca un disperat și se refugiază în brațele lui Carmen. Rezultă că sub masă era un câine – mai precis un buldog – pe care copilul nu l-a văzut de la început, dar care probabil l-a atins cu botul său umed și bălos, căci sperietura a fost totală. Carmen vine să le facă scandal proprietarilor buldogului că aduc câini în localurile unde alți oameni aduc copii și că apoi îi asmut să atace copiii. Cei în cauză spun că localul le-a permis să vină însoțiți de câine, care era foarte liniștit și stătea la locul lui sub masă. Dar copilul a intrat sub masă și acolo s-a întâlnit cu câinele. Cine nu era la locul lui? Carmen spune că puteau să aibă grijă de un copil, ”care totuși e copil, nu câine”, dar proprietara câinelui îi spune să se ducă la masa ei și să-i scutească de morală. Invitat să tranșeze problema, Călin vine și spune că localul era deschis și pentru copii și pentru animalele de companie, câtă vreme și unii și alții erau supravegheați de aparținători. Carmen mai vociferează o vreme, dar se întoarce la masa ei.

Răreșel stă o vreme pe scaun liniștit, însă se vede că nu are stare. După un scurt răstimp se scoală, se duce s-o mozolească din nou pe Carmen și îi spune tare și răspicat:

-Mama, vreau caca.

Dar Carmen nu-i dă atenție imediat, cufundată cum e într-o discuție cuToni. Răreșel nu se lasă. Îl privește fix în ochi pe Toni și spune mai tare:

-Mama, vreau caca.

Apoi și mai tare:

-MAMA, DAR VREAU CACA.

Discuția cu Toni nu mai poate continua; Carmen îl ia pe Răreșel de mână și pleacă amândoi în direcția wc-urilor. Când se întorc copilul e parcă ceva mai liniștit. Se poate presupune că mama a vorbit cu el pe drum și l-a convins să n-o mai întrerupă, ba poate chiar i-a făcut o promisiune pentru mai târziu, când vor fi iar numai ei doi. Rămas singur la masă, Toni arată destul de plictisit. Cu siguranță că ieșirea lui cu Carmen în oraș nu era prevăzută să se desfășoare în acest fel, dar ea insistase să-l aducă pe Răreșel, deși ar fi avut posibilitatea să-l lase cu mama ei, pentru ca Toni să înceapă să se deprindă cu copilul. În fine, mersul la wc pare să fi avut un efect benefic asupra lui Răreșel, căci o vreme tace și se joacă nervos cu furculița, cu care înțeapă energic fața de masă de la Călin, filet de poveste.

Carmen are ocazia să-l studieze mai atent pe Toni. O enervează cercelul pe care acesta îl poartă într-o ureche ca să pară mai tânăr decât este în realitate. Își propune ca cercelul să fie primul accesoriu care să dispară din ținuta lui dacă relația lor va avansa. Nu avea chef de fițe din astea de la partenerul ei. Răreșel nu avea cum îl respecta cu asemenea ornamente.

Dar Răreșel coboară din nou de pe scaun și vine s-o mozolească. Îl privește pe Toni drept în ochi și-i spune lui Carmen:

-Mama, hai să mergem acasă. Mă plictisesc.

Carmen îi spune ceva ca să-l calmeze, însă Răreșel e total nereceptiv. Îl privește din nou pe Toni cu privirea sa îndârjită și spune apăsat:

-Mă plictisesc. Hai să mergem odată acasă. Vreau acasă. Nu mai vreau aici.

Carmen mai spune ceva, însă Răreșel e intratabil.

-Dar mă plictisesc. Mă plictisesc, mama. Haidem acasă.

Atunci Carmen se ridică și, cu Răreșel de mână, iese din restaurant. Merg împreună până în parcare, de unde revin cu o minge adusă de Carmen din mașină.

Cei cinci băieței încep să și-o arunce unul altuia în ringul de dans din mijlocul terasei. Strigătele lor acoperă orice alt zgomot din restaurant. Energia cu care ajung să joace mingea devine din ce în ce mai dominantă. Degeaba le fac semn părinții să arunce mingea doar cu ajutorul mâinilor, curând băieții încep să lovească mingea cu picioarele, și anume cu toată forța. Mingea zboară în toate direcțiile, câțiva clienți o resping înapoi spre ringul de dans ca să nu cadă între farfurii, dar un șut al lui Răreșel se lovește de umbrarul de frunze de deasupra și cade pe Masa 2, împroșcându-i pe Sabin și Cecilia cu mâncare și cu băutură. Sabin reține mingea și o pune scaunul de lângă el, apoi se uită la petele de pe hainele Ceciliei și la urmele de sos și băutură de pe cămașa lui de un alb imaculat și de pe costumul lui. Când se întoarce cu fața spre audiență, singura persoană relaxată pare Carmen, care râde și îl strigă pe Răreșel. Acesta a rămas blocat în mijlocul ringului de dans, oarecum speriat de boacăna făcută. Ceilalți băieți s-au refugiat urgent lângă părinții lor la mese.

După ce la Masa 1 are loc un schimb de replici între Carmen și Toni, Carmen se ridică și vine spre Masa 2. Își cere scuze din vârful limbii către Cecilia și Sabin dacă fiul ei le produsese vreun inconvenient, sau dacă îi deranjase faptul că ea râsese, dar, în Spania, când se întâmplau incidente de felul acesta, lumea râdea și se trecea ușor peste întâmplare. Și acolo lumea mergea numai cu copii la restaurante, spune Carmen.

-Atunci mergi și dumneata în Spania, spune Sabin, dacă acolo nu contează ce fac copiii în restaurante.

Îi arată petele vizibile de pe costumul Ceciliei și de pe cămașa lui. Carmen spune vizibil deranjată că își ceruse scuze pentru asta.

-O femeie nu-și cere scuze pentru nimic, adaugă ea cu o nuanță de sfidare în glas. Dar eu am fost elegantă cu dumneavoastră și uite cu ce mă aleg. Iar doi: Rareș nu are nicio vină în toată povestea asta. Dacă nu era o pergolă deasupra ringului de dans, mingea nu se lovea de ea și nu cădea pe masa dumneavoastră. Pentru ceea ce s-a-ntâmplat restaurantul poartă toată vina. Nu i se poate pune lui Rareș în seamă.

Și îi cere lui Sabin să-i dea înapoi mingea pe care o confiscase. Sabin întreabă: Ca să continue copiii să joace fotbal în restaurant? Însă Carmen i-o taie scurt: Nu, ci pentru că mingea era o proprietate care nu-i aparținea. Și, până una-alta, însușirea proprietății altuia se cheamă furt. Sabin o îndeamnă să sune la 112 și să reclame furtul.

Carmen se întoarce nervoasă și revine la locul ei, unde începe să butoneze telefonul. Cecilia spune că probabil sună la 112. Sabin spune că nu, fiindcă a format un număr mai mare de trei cifre. Răreșel se înghesuie în silueta maică-si și-i cere insistent să plece de acolo, căci nu mai voia să stea.

Chelnerul lor vine și vrea să debaraseze masa de toată mizeria creată. Se plânge că uneori au zile când copiii se comportă ca niște sălbatici. Acum doamna și domnul mai voiau ceva în locul mesei compromise? Sabin îi spune că da, voiau, și anume ca toată masa lor să fie pusă în contul Mesei 1. Chelnerul strâmbă din nas și spune că poate face asta ”decât” cu acceptul clienților de la Masa 1, pentru că restaurantul nu poate obliga pe nimeni să… Dar pe platoul lui încap doar farfuriile cu mâncare și paharele, accesoriile, cum ar fi muștarul sau sosul de ciuperci, nu mai încap. Se scuză că vine imediat și totuși nu mai vine, ci-l văd trecând cu alte farfurii spre alte mese.

La Masa 2 atmosfera e complet stricată. Sabin încearcă să-l cheme pe chelner de mai multe ori, însă chelnerul spune ”imediat” și-și vede de treaba lui. Sabin cheamă o picoliță și-o roagă să vină Călin ca să discute ceva cu el. Când vine, Călin e tot numai zâmbete și-i asigură că le mai poate oferi o masă completă, cu mâncare și băutură din partea casei pentru incidentul provocat de copiii năzdrăvani, dar că poate transfera nota de plată de la o masă la altă masă ”decât” cu acordul clienților plătitori. Să se înțeleagă Sabin cu domnii de la Masa 1 și, dacă ei acceptă, atunci el le transferă nota. Sabin îi spune să și-o transfere lui însuși în contul mesei complete pe care era dispus să le-o ofere, dacă avea asemenea clienți, iar Ceciliei îi face semn că mai bine ar fi să plece de acolo. Îi promite proprietarului să nu mai revină niciodată la restaurantul Călin, filet de poveste. Călin se scuză:

-Îmi pare rău, dar nu pot să vă înregistrez plata de la meniul ăsta în contul altei mese, fiindcă a fost deja înregistrată separat. Dar pot să vă ofer un alt meniu, fiindcă nu-l bag în evidență.

– Nu ne mai trebuie nimic, spune Sabin. Plecăm și nemâncați, și cu hainele pătate.

-Cum vreți, spune Călin. Dar să știți că nu noi suferim. O să-mi faceți un review negativ și credeți că m-ați pedepsit. Dar în realitate mie îmi faceți un serviciu, pentru că or să afle multe alte familii că la noi sunt bineveniți cu copii mici. Eu nu pot face reclamă pentru așa ceva, dar nu mă pot opune dacă-mi fac clienții. Iar, dacă acum plecați fără să plătiți, mă văd obligat să sun poliția.

-Bine, sun-o, spune Sabin și se ridică de la masă.

În clipa când îi vede ridicați să plece, Răreșel țâșnește de la masa lui și vine în fugă să ia mingea de pe scaun. Se uită o clipă la Sabin, râde și întinde mânuțele lui spre minge. Dar Sabin îi face semn să plece, apoi, ca și cum și-ar fi amintit, ia un cuțit de pe masă și străpunge mingea cu el. După ieșirea lor din restaurant își imaginează că Răreșel venise să-și recupereze mingea, dar, găsind-o înțepată și dezumflată, a urmat un zbierăt inuman, care s-a auzit până în parcare.

În continuare, putem presupune multe lucruri: că frumoasa Carmen și-a dat seama că ieșirea la restaurant cu Toni fusese un fiasco absolut, poate că Toni și-a asumat răspunderea să achite și nota de la Masa 2, poate tot Carmen îi reproșase lui Toni că stătuse inert acolo fără să-i ia apărarea ei sau lui Răreșel, poate că Toni spusese că parcă totuși Răreșel întrecuse măsura, iar Carmen îi replicase nervoasă că era doar un copil, ce putea să-i facă, să-l omoare pentru că exista în viața ei? Poate că Toni i-a condus până la parcare, dar i-a propus lui Carmen să nu se mai vadă o vreme, ci când Răreșel era puțin mai mare, dacă mai erau liberi și unul și altul până atunci și s-a îndreptat spre mașina lui. Poate că mama lui Carmen i-a reproșat că-l luase și pe Răreșel cu ea, și ți-am spus, mamă, să nu-l iei.

După cum Cecilia, dacă nu e soția lui Sabin, ci doar o relație matură în faza cunoașterii nepripite, își propune să fie mai rezervată văzându-l ce dur e și ce neînțelegător, mai ales că și ea avea nepoți, care aveau să vină s-o viziteze. Și nici nepoții ei nu erau cu mult mai buni decât Răreșel, pentru că și ei erau crescuți cu positive parenting de părinții lor.