Gabriel GafițaExistă mai multe feluri de a vorbi limba română, în funcție de utilizator. Nu mă refer aici la particularitățile regionale : de exemplu perfectul simplu în Oltenia, rostirea înmuiată în Moldova, ‘n-urile în loc de n (bi’ne), sau o-urile în loc de oa (so’re) în Transilvania, or inconfundabilul l palatalizat în Basarabia (llopată). Nu, există un mod de a pronunța limba română în microgrupuri bine definite și cel mai adesea prezente la televiziuni și în spațiul public, unde dorința lor este să fie auzite de cât mai multe persoane ca sunând altfel, mai special, mai bine, mai autentic.
Cu mai mulți ani în urmă am asistat la o scenă absolut spontană în cofetăria restaurantului Capșa din București. O cântăreață cunoscută de la Teatrul „Constantin Tănase” trecuse doar strada să bea un suc la celebrul local bucureștean, probabil pentru a-și omorî timpul până la următorul ei spectacol. Stătea singură la o masă, cu pleoapele grele, obosită de cât de frumoasă putea fi, frumusețe pe care însă n-avea cine s-o aprecieze și trăgea agale dintr-un pai. La vreo două mese distanță de ea se așezaseră doi șmecherași de București, care ar fi vrut să intre în vorbă cu vedeta, dar nu prea știau cum să facă fără să fie ordinari. Evaluând situația exact și vrând să-i umilească pe cei doi, care oricum erau irelevanți pentru cineva ca ea, frumoasa a întors o privire ostenită către aceștia și a întrebat:
-No vă spărați, ștăț cumva cât ăstă tchaso’?
Cei doi s-au bulucit să-i răspundă într-un glas :
-Șșiase șși șșiumătate, domnișșioară.
La ea prevalaseră ă-urile obosite, la ei prevalaseră ș-urile superconforme. Ea le vorbea de sus în jos, cu ă, ei se împiedicaseră în ș-uri interminabile, de șșimechereașși, eventual pronunțat cu gura într-o parte.
Amintirea acestui episod mi-a oferit ocazia să reflectez la multele moduri de a vorbi limba română și la transformările pe care anumite sunete le-au suferit o dată cu trecerea timpului și cu evoluția societății noastre libere și democrate.
Dispariția lui u.
U devine redundant între s și p. Exemple: spărat, sperior, nu sport, splinitor, spoziție, insportabil. Ți-a plăcut, dragă, în Dubai? – E sperb.
Ia se transformă în ea.
Exemple: condițea, soluțea, motivațea, Felicea, justițea, polițea. Soluțea dată de justițea română… Ne-a luat polițea la omor, mânca-țe-aș.
Ea se transformă în ia.
Exemple: cafia, cafiaua, succesiunia, originia, propuneria, „Aviai cediază treceria, dobitocule”, apoi, când acest diftong ajunge în gura preoților, de unde nu se revarsă decât bunătate și har divin, auzim „se va pogorî iubiria, adică dragostia față de semeni”. Simțim româniește, pasiunia niamului nostru, niegrieșit.
Încercând să urc în amonte pe firul acestui proces fonetic anume, am ajuns la problema națională. Anumiți maghiari și germani din România, poate dintre aceia care nu prea ies din propriul perimetru lingvistic, întâmpină dificultăți în a pronunța diftongul ea, precum în cuvintele mai sus-menționate, întrucât el nu există în limbile acestora. Oricât se străduiesc de mult, sau poate că nici nu se străduiesc prea mult, în loc de ea le iese ia. Inclusiv studenții din comunitățile respective „biau o cafia”, se văd la „cafenia”, se plasează în „succesiunia”, sau își respectă „nașteria”. Mai interesant mi se pare că românii, care pot pronunța diftongul ea, își stâlcesc limba în mod voit pronunțând ia ca să semene cu pronunția greșită a anumitor conaționali de origine maghiară sau germană. Originia acestui fenomen fonetic este zona de vest a țării, având principalele centre la Oradia și la Universitatia Babeș-Bolyai de la Cluj, de unde a migrat, cu absolvenții universității, în tot Ardialul.
Șși-ul accentuat.
Este un fenomen tipic pentru București și județul Ilfov, fiind aproape definitoriu pentru această regiune a țării, populată de Mitici, care sunt șșimecheri nevoie-mare. Exemple: grișșe, limbașși, șșiumătate, șșignire, șșiut, șșigodie.
Aveam un vecin reparator de radio și televizoare. Vorbea de „reglașșiul fin” al aparatului. Într-o zi m-am întâlnit cu copilul lui la lift. L-am întrebat : – Ce mai faci, Ionuțe ? – Mi-a răspuns: – Mă șșioc.
În general, șși-ul accentuat se folosește mai ales de către bărbații meseriașși, care se pricep „să-l facă” pe client (mecanici, instalatori, electricieni, reparatori). Femeile meseriașe (coafăză, manăchiuristă, vădătă dă tăvă) vorbăsc cu ă.
Sss…
Este o apariție mai nouă în fonetica română, răspândită în special între adolescenți și tineri. O folosesc mai ales fetele, dar nici băieții nu sunt străini de ea, mai ales când țin să-și cultive aparența de fete, conștiente, desigur, de cât sunt de frumoase, ceea ce le dă dreptul să se alinte neîncetat, sâsâind și țâțâind prelung. Exemple: ”La terminarea lițeului, mă gândesssc sssă… ăăă… plec în ssstrăinătate sssi… după sssă… urmesss o facultate țeva care sssă-mi permită sssă mă regăsssesc sssi… sssă…ăăă… mă realisssesss mai bine decât o pot fațe în România.” În tot timpul acestei declarații, ochii se dau peste cap de mai multe ori sssi… ssse scutură părul în toate părsssile. La băiesssi în mod obligatoriu apare sssalivă în colsssurile gurii.
Silaba/silabele caduce.
Este un mod de a vorbi al oamenilor excesiv de eficienți din societatea românească actuală, oameni care nu au timp să termine cuvintele în motivația lor puternică de a ajunge mai repede cât mai departe. Simbolul acestora mi se pare a fi fostul prim-ministru Florin Cîțu, care spunea: în conțele în care, în împrejle date, nu vrem o aboare spercială, prosorii noștri, cu ăă mai lt cu câ…
În aceeași categorie cred că putem încadra și preferința președintelui Klaus Iohannis pentru „o anumită peroadă” sau a președintelui Traian Băsescu pentru „problemele românlor”. Pe primul cred că-l caracteriza mai mult viteza, iar pe al doilea precis eficiența.
Ă-ul profesionist
A apărut mai ales în limba română vorbită pe diferitele posturi de televiziune și cu precădere de către femeile-reporter care transmit de pe teren. Ă-ul profesionist inițial merge bine în tandem cu ă-ul profesionist final, precum în: ăxtchălănță, ămărdjănță, ăxpădițiă, ăxactitată. Polițea română va stabili cu ăxactitată (polițea română, cunoscută păntru ăficiență, nu poată stabele altfăl dăcât cu ăxactitată faptălă), oamănii lăgii vor trăbui să stabiliască cu tchălăritată modul de opărară al spărgătorilor, avocatul a învădărat, justițea a dispos răținăria tchălor cara au ăfăctuat spardjăria.
Există însă și un ă inițial anteconsonantic menit a sublinia caracterul înalt profesionist al rostirii, pauza dinaintea cuvântului celui mai potrivit: În ă-condițiile existenței unei ă-crize în ă-sistemul bancar, polițea a prălăvat ă-probele de la fața ă-locului, ă-guvernul a aprobat ă-măsurile din cadrul ordonanței ă-trănulățul, prămierul ă-spaniol a fost fălicitat de primul ministru Martchăl ă-Ciolacu, președintălă Donald ă-Trump a dăclarat.
Pauza înainte de fiecare cuvânt
Este varianta opusă încercării de a vorbi legat cu găsirea cuvintelor celor mai potrivite prin introducerea unui ă profesionist pre-consonantic. Există – și nu puțini – comentatori politici, moderatori de emisiuni, intervenienti prin tele chat care dau greutate spuselor lor introducând scurte pauze după fiecare cuvânt rostit. Exemplu: În (pauză) situația (pauză) în (pauză) care (pauză) conflictul (pauză) din (pauză) Ucraina (pauză) va continua (pauză), raportul (pauză) de forțe (pauză) de (pauză) pe (pauză) teren (pauză) se poate (pauză) schimba. Se urmărește, e drept, mai greu acest mod de a formula ideile, dar un lucru reiese în orice caz cu claritate: înaltul profesionalism al vorbitorului, detașarea lui incontestabilă de masa vorbitorilor de duzină și plasarea sa în sferele în care se elaborează politica cea mare a acestei lumi.
Se spune că limba e un mecanism viu. Nici limba română nu scapă acestui adevăr, care ne impune cu ă-tchălăritată să nă adaptăm nu numai la ă-noutățilă dă limbaj, dar și la ă-noutățilă fonetitchă care, ă-neînsușită, o vor fatchă curând accesibilă doar ălitălor, urmând ca ă-răstul populațiăi să-și ocupă cu supunără ă-rolul și ă-locul de vorbitori pasivi ai unui idiom ă-caractărizat prin ă-transformabilitatăa sa istorică la fiecare sută și ă-tchăva dă ani.
