Gabriel GafițaGabriel Gafița
06.03.2026

Despre bipartidism

            Întâmplarea a făcut să asist o dată la un dialog neverosimil, pe care doresc să vi-l reproduc mai jos. Era la un congres al Francofoniei, ce se desfășura pe teritoriul unei țări ce aparținea acestei organizații internaționale. Printre statele participante se numărau și România, și Republica Moldova, care veniseră acolo aproape ținându-se de mână, ca două state mai cu seamă francofone și doar mai apoi ca două state românești. Cum se realizase această performanță? Simplu. Președintele moldovean venise cu delegația sa la București, iar de aici a plecat mai departe în avionul prezidențial românesc, ce ducea la sommet-ul respectiv delegația României. Avantajul era dublu pentru moldoveni: o dată că două delegații împărțeau un același avion, și anume pe cel al președintelui român, iar pe de altă parte, la nivel comunicațional, vorbeau ambele delegații aceeași limbă, care nu era nici franceza, necunoscută de niciun membru al delegației moldovene, cu excepția unui secretar III de la Ministerul de Externe, nici rusa, cunoscută de toți ceilalți membri ai delegației, dar nevorbită la sommet.

            Și pe acest fond lingvistic, când delegația moldoveană nu înțelegea nimic din cele ce se discutau în limba franceză în sală, președintele moldovean a profitat de o pauză în lucrări pentru a veni la delegația română să mai schimbe un cuvânt într-o limbă cunoscută lui. Președintele român stătea la locul său și citea ceva din telefon.

            -Bună zîua, domnule președinte, a făcut omologul moldovean un gest larg, cuprinzător, spre președintele român.

            -Bună ziua, i-a răspuns acesta binevoitor.

            -Am venit în ospețîi la dumneavoastră, a rostit vecinul cordial. Zîceam s’ ne mai consultăm șî noi despre problemele șe le avem.

            -Despre ce probleme vreți să ne consultăm? a întrebat președintele român.

            -Apăi, iaca, mă-ntrebam șî eu cum a hi s’ facem mai democratișe țărilă aiste ale noastre, a devenit moldoveanul deodată teoretic.

            -Păi, nu sunt destul de democratice?

            -Iaca la noi în Republicî, a rostit vecinul, avem o sută douăzăși ș’patru di partidi. S’ mult prea multi, aproapi că ti-ncurși în dânsele. Aiasta nu-i democrațîi.

            -Și la noi au fost multe partide la-nceput, a spus președintele român. Dar la fiecare rând de alegeri au mai dispărut din ele, pentru că nu erau viabile, și numărul lor a mai scăzut. Acum avem… câte avem acum? s-a întors el către delegație.

            Cineva i-a șoptit: „Cincisprezece”.

            -Uite, acum avem cincisprezece, a spus președintele român. O să ajungeți și dumneavoastră acolo, nu trebuie să vă impacientați.

            Președintele moldovean s-a lăsat pe spătarul scaunului. Se vedea că nu era răspunsul pe care-l aștepta, ci ar fi vrut o soluție mai practică din partea vecinilor săi români. O modalitate de a reduce numărul de partide la nivel de guvern și stat, nu de a aștepta ca acestea să scadă pe cale naturală, prin alegeri și inabilitare politică.

            -Apăi când eram eu miembru în Săvietul Suprem al U-Ră-Să-Să, a început el să-și aducă aminte, și aiasta s’ petreșé pi timpul lui Garbaciov, am stat o dată di vorbî cu un academík săvietic, care mi-a explicat teoria lui despre cum trebuia democratizatî U-Ră-Să-Să, unde și atunci erau multi partidi politiși. Spunea academíkul aista: Șele mai stabili stati din lumi au câti două partidi politișe. Iaca Statili Uniti, iaca Anglia. Nu Italia, nu Franța, undi sânt o droai di partidi. Așa s’ fașem și la noi: s’ redușem numarul di partidi la două.

            -Bine, i-a concedat președintele român, și la care două partide poți să te fixezi?

            -Păi, unul a hi Puterea șî altul Opozîția. Foarti simplu.

            -Și ar putea alterna între ele? a întrebat președintele român.

            -Apăi cum sî alterneze? s-a mirat președintele moldovean sincer surprins de întrebare. Puterea a hi puterea, iar Opozîția opozîția. Altfel unde a mai hi stabilitati? Or, noi aiasta urmărim. Carect?

            Clopoțelul președintelui de ședință a întrerupt acest dialog prolific. Președintele moldovean s-a întors la locul său și probabil respectiva temă de dialog n-a mai revenit nici pe parcursul sommet-ului Francofoniei, nici în timpul lungului drum cu avionul la întoarcerea în România.