Gabriel GafițaGabriel Gafița
15.11.2024

Adam

Părinții mei au murit la cutremurul cel mare din 1977, îngropați sub mormanul de moloz al unui bloc. Tatăl meu avea 54 de ani, mama abia împlinise 50. La moartea lor mai erau în viață cele două bunici. Vestea morții părinților mei le-a fost adusă la cunoștință de ceilalți copii ai lor, mătușile și unchii mei.

Bunica mea maternă a suportat faptul că singura ei fiică nu mai este într-un mod pe care nu vreau să mi-l imaginez. A urlat, a plâns zile în șir, am aflat mai târziu. Din cauza durerii insuportabile, pe care a consumat-o în singurătate – pentru că n-a vrut cu niciun chip să plece de la casa ei și să stea măcar o vreme cu vreunul dintre copii –, curând judecata i s-a înnegurat încetul cu încetul și nu și-a mai revenit niciodată până la propria ei moarte, survenită după vreo doi ani.

Ceva mai ușor a fost, se pare, cu bunica mea paternă. Deși era ceva mai tânără decât mama mamei mele, intrase mai de mult într-o zodie a seninătății. A primit vestea morții fiului ei cu o anumită liniște. Fusese toată viața o ființă fatalistă și era pregătită pentru orice. Înseamnă că n-o să-i mai văd de-acum niciodată”, a conchis ea gândindu-se la părinții mei. Afară poate doar în vis.” Se știa că cei morți se întorceau în visele celor dragi ca să mai adaste o vreme pe lângă ei, să continue a fi împreună, până când, încetul cu încetul, după o vreme se pierdeau în ceață.

Dar, spre mirarea ei, părinții mei nu-i apăreau în vise. Îi aștepta cu încredere și drag, dar ei cumva nu o găseau, nu se întâlneau cu visele ei. Cel puțin așa credea bunica. După o vreme, a înțeles că ceva nu era cum trebuia să fie de vreme ce fiul și nora ei nu i se arătau. I-a așteptat cu răbdare ani de zile și a murit nemângâiată la 90 de ani, că nu i-a mai revăzut niciodată în vis după moartea lor.

Înainte de a se stinge încet și egal cu sine, așa cum trăise toată viața ei, a ajuns la concluzia că părinții mei nu-i apăruseră niciodată în vise pentru că, murind prea tineri și nepregătiți pentru marea trecere, nu-și luaseră măsurile de prevedere pentru a înfăptui cele de cuviință. Ea, cum era bătrână și se tot pregătea de moarte de mult timp, n-avea să lase lucrurile la voia întâmplării. Deci s-a gândit ca, încă din timpul vieții, să ia legătura cu cineva din ceruri ca să-și asigure prezența în visele descendenților ei măcar o vreme după moarte. La Dumnezeu i se părea prea sus ca să aspire cu o asemenea rugăminte. Chiar și sfinții erau după părerea ei inaccesibili. Cât despre Fecioară ce să mai spunem? Avea precis destule pe capul ei. Bunica mea trăise întotdeauna modest și blând și n-ar fi deranjat nicio autoritate mai înaltă cu vreo dorință de-a ei. Căuta pe cineva mai mic în ierarhie, mai abordabil, dar totuși cu intrare la Dumnezeu, ca să fie sigură că-i va îndeplini dorința de a apărea în visele copiilor ei. Adam”, a avut ea revelația într-o zi. Cu Adam trebuia vorbit. Adam cu siguranță o va ajuta. Le povestea copiilor ei când o vizitau că i se roagă zilnic lui Adam s-o aducă în visele lor măcar din când în când.

Presupun că a reușit să obțină o promisiune din partea lui Adam și că a mizat pe cineva de încredere, pentru că, deși n-am văzut-o o bună bucată de vreme înainte de moartea ei, după ce am aflat că a murit, mi-a apărut în vise așa cum o știam de când stătusem la ea în copilărie. Nu spunea nimic, doar ne privea, era acolo. Era dovada că pe Adam se putea conta la o adică.