Carmen Sorescu 
Ca să pot scrie ce va urma am tras draperiile, dar nu pentru că m-ar fi deranjat soarele, dimpotrivă, lumina chiar îmi plăcea, le-am tras brusc pentru a elimina predispoziția nocivă de-a mă uita pe fereastră. Voiam să intru în galeriile foii albe ca viermele tânăr care atacă un măr proaspăt; avidă și fără prea multe simțuri, doar cu simțul nobil al înfulecării, și-odată săturată să pot ieși din nou afară. Cunoscusem cel mai seducător bărbat, atât cât apucasem să-l văd prin despicăturile perdelelor albe și foarte fine, care fluturau la cea mai mică pală de vânt, într-un fel anunțau prezența umană. Cum l-am văzut am știut că voi face sex cu el. Eram acasă de mai bine de o lună, îmi fracturasem tibia și eram nevoită să stau în repaus, aveam și cârje să mă pot deplasa cu ușurință, dar foloseam numai una. Situația mea deplorabilă îmi spulbera gândul că aș fi putut fi penetrată de cel mai seducător bărbat, dar corpul așa șubred și fragil mă împingea spre fereastră mereu.
În spatele casei se mutase această familie de francezi, din care părea ca el să facă parte, spun familie pentru că împreună părea cel puțin un cuplu solid, în niciun caz frate și soră, pentru că foloseau același dormitor de la etajul 1 al vilei lor. Îi auzeam foarte des vorbind. Aveau și un câine. Din grădină nu-i vedeam pentru că eu aveam un gard de nuiele lungi și subțiri, dar când ieșeam la cafea dimineața îl auzeam. Nu știam cum îl cheamă. Dar îi voi spune mai departe: cel mai seducător bărbat. Avea o voce cristalină și prin fantele gardului întrezăream un corp înalt, nu foarte slab dar bine făcut, foarte ușor grizonant la tâmple, buze frumoase și un zâmbet larg. Dar ce-l făcea seducător era atitudinea relaxată, felul cum mergea și cum își ținea piciorul sub el pe scaun atunci când citea ziarele. Nu părea niciodată agitat, nu lovea în tastele laptopului, uneori asculta muzică tare dar nu deranjant. Cel mai mult îmi plăcea cum stătea pe bancă la soare, își întindea bine picioarele, încrucișa tălpile și punea o mână sub cap, apoi închidea ochii și se lăsa luat de căldura soarelui. Îmi imaginam prin fereastra care ne despărțea, eu fiind la umbră, ce simțea corpul lui lăsat vraiște în bătaia nemiloasă a razelor. Aș fi vrut să fiu în el. Și cu cât priveam cu atât îi simțeam corpul cum pâlpâia și se aprindea ușor, mi-ar fi plăcut să fiu lângă el, tot ce-i lipsea era mâna mea mângâindu-l pe pieptul ușor bronzat, care fără doar și poate, în necumințenia ei s-ar dus mai în jos, tot mai în jos. Îmi imaginam cât de relaxant putea fi și oftam trăgând perdele în umbra gândurilor mele. Toată luna cât am stat în cârje am tras concluzia că nu avea serviciu, îl auzeam mereu în surdină vorbind cu câinele. Pe soția/ iubita lui o auzeam doar în weekend, cred că avea afaceri și era mai mult plecată, lăsând acel bărbat seducător singur acasă. În weekend pe ea o auzeam vorbind mult, povestind, niciodată nervoasă, pesemne că se înțelegeau bine la pat și erau mulțumiți. El era foarte neglijent, neras, purta un tricou no name… dormea cu el, stătea cu el în timpul zilei…nu pleca nicăieri, nu venea nimeni. O colivie fermecată. Și-mi spuneam că în curând o să aibă nevoie de libertate.
Cât ar fi stat după banii soției/ iubitei, tot va găsi o cale să plece. Să plece oriunde, numai să evadeze. Poate că zidurile cele mai rezistente erau ale închisorii pe care el nici măcar nu o sesiza. Un adevărat pușcăriaș atunci când se duce la sala de lectură este liber sau când navighează pe internet, la fel; dar prizonieratul minții acestui bărbat seducător îi va fi sigur un chin mult mai mare decât cel al pușcăriașului veritabil. Așa cum spunea supraviețuitorul din holocaust din cartea pe care o citeam ieri, când eram cu ochii când pe geam, când în carte, și nu știam cărui spectacol să mă dedic: „Cine nu poate schimbă situația, se schimbă pe el.” El nu putea acționa după propria voință pentru că părea că nu are bani prea mulți. Cred că soția/ iubita îi făcea cumpărăturile online din cardul ei, altfel nu-mi explicam de ce el nu ieșea nici până la supermarket și vedeam doar un curier aducându-i diverse produse. De altfel, nu-mi explicam nici de ce nu ieșea la o mică plimbare sau în parc cu câinele, dar câinele părea că se mulțumea cu grădina.
La fel eram și eu cu piciorul fracturat, închisă în casă, închisă în mine și nu-mi putea opri acel imbold de a-l privi prin perdele. Corpul meu își setase ideea: voi face sex cu el, și acum lucra la acea întâmplare viitoare care avea să mă aducă alături de cel mai seducător bărbat. Gesturile mele erau involuntare, mă apropiam de geam ca și cum m-aș fi apropiat de frigider, din aceeași dorință a sațietății, a stării de bine. Nu știam ce tertipuri să găsesc, nu aveam un plan, eram în primă fază, mă uitam de-o lună. Mai aveam două săptămâni de stat acasă, apoi teoretic aș fi putut să merg, să-mi mișc picioarele, eventual peste trupul acestui bărbat seducător.
Ieri am alunecat din greșeală, eram în dormitorul de sus, de unde vedeam perfect în grădina lui. Stupoare, el a auzit zgomotul cârjei pe gresie. S-a uitat în sus și m-a văzut. Nu cred că-i trecuse prin cap că o femeie din casa vecină se uita la el și mai ales de-o lună. În timpul alunecării se deschisese ușa de la balcon și ieșisem cu corpul jumătatea afară, mai aveam doar o singură cârjă în mână. El se ridică aproape din reflex, când vezi un om care cade să-l ajuți, dar din grădina lui până la mine era ceva distanță, așa că s-a ridicat și a rămas înțepenit, în timp ce eu mă redresasem din cădere. Apoi m-am sprijinit de balustradă:
-Ai nevoie de ajutor? a strigat el cu-o voce ascuțită.
Eram foarte speriată, nu de cădere, mai căzusem prin casă, ci de căderea în viața lui. Mă văzuse de acum, deși el nu știa că eu îl observam de mai bine de o lună, mă simțeam cumva descoperită, prinsă în propria mea capcană. Am ezitat mult să răspund, mimând o durere, o grimasă a feței, ca și când mă doare și nu pot vorbi. Într-un final am spus:
-Nu, sunt bine! am răspuns aruncând o privire banală aiurea prin curte.
În timpul alunecării părul mi se desprinsese, îmi acoperea fără să vreau jumătate de față, așa că m-am întors spre el, cu gestul datului părului din ochi. Fața mi s-a eliberat, probabil că străluceam, am spus iar ca sunt bine și am intrat în casă. Am stat pe pat o oră nemișcată, apoi m-am ridicat, prin perdele îl vedeam, era tot acolo, cu capul în cărți, în laptop, mângâia câinele relaxat. Dar, după câteva momente ridică privirea spre balconul meu, era exclus să mă vadă, așa că am stat calmă. Apoi iar citea, iar se mai uita în sus. Pfuu, mă văzuse, acum știa de existența mea. M-am așezat iar pe pat, după 15 minute m-am ridicat iar. Eram agitată. El făcea aceleași gesturi, dar cel care mă interesa cu ardoare era dacă se mai uită tot așa des spre balconul meu. Și da, se uita. Zâmbeam. Nu știam ce să fac. După o vreme îl aud strigând sub balcon, nu-mi venea să cred:
-Ești bine? Ai nevoie de ceva? Apă, pâine, poate o carte, ceva dulce? A repetat de câteva ori.
Am ieșit după 5 minute, deși aș fi putut ieși instant, eu fiind lângă fereastră.
-Nu, mulțumesc, am tot ce-mi trebuie.
Voiam să par fix pe dos față de cum eram. Când era vorba de sex trebuia să par neinteresată, ocupată. Și cu cât aplicam regula asta a indiferenței, pe care, de altfel, o mușcau toți bărbații indiferent de vârstă, căpătam avantaje, după avantaje. Era ca un meci de tenis, depindea mult de servă. Până la urma diferența dintre un meci de tenis și o partidă de sex e una simplă, la tenis cineva pierde, la sex, ambii câștigă. Cu alte cuvinte îi ofeream și lui șansa unui câștig, gratuit, plăcut.
-Ești singură, te ajută cineva, ce ai pățit?
Și ca un păianjen veninos care-și prinsese prada suculentă în plasă, cu gesturi leneșe, imitând încă durerea, îi spun pe silabe abia ieșite din măduva oaseleor, bolnave:
-Vino la mine, sunt și așa singură, asta mi-ar face bine.
El se uita mirat, nu știa dacă sunt bine sau rău:
-Bine, dă-mi 5 minute să mă schimb! a spus seducătorul digerând momeala.
Cuvintele mele puține și special nesigure imitaseră perfect tot felul de râme, insecte, creveți și toate la un loc, peștișorul auriu era îndopat.
A durat 7 minute și cel mai seducător bărbat era la ușa mea într-o zi când nu mă așteptam. În timp ce abia coboram de la dormitorul de sus să-i deschid mă gândeam la aceeași chestie drăguță, dacă-i spui corpului: Vreau să fac sex cu tipul ăsta, corpul prin mijloacele pe care le are, creier, mâini, picioare face tot să-și satisfacă nevoia primară.
-Salut.
-Salut.
-Pari că ai nevoie de ajutor, spune el.
Și-n clipa aia mă pufnește râsul, pentru că impresia mea evidentă era că el are nevoie de ajutor, și faptul că insistase să mă ajute îmi întărea convingerea.
-Hai intră să stăm jos, nu sunt prea confortabilă în picioare.
-Ai vreo rană?
Și cel mai seducător bărbat, acum în tricou nou, puțin aranjat, se apropie de mine într-un fel tulburător. Îi simțeam respirația trecând peste corpul meu împroșcându-mi corpul cu emoții care ieșeau prin pori ca stalagmitele prin zidurile unei peșteri întunecoase și reci. Cred că a simțit și nu a mai insistat, dar gestul îl neliniștise în egală măsură.
Când s-a așezat pe canapea simțeam veninul cum se apropia din ce în ce mai aproape de gură, deși el într-un fel mă paralizase cu respirația lui. Ar fi fost prea clișeu să spun, am niște vin, desfă-l tu, devenea prea evident, nu că nu aș fi vrut, dar voiam să mai stea să-l cunosc cât de cât.
(va urma)
