Carmen Sorescu
Și eu am fost la Babilon…, iar acest lucru este echivalent cu, desigur, în orice utopie există și prăbușire, moarte.
Contrar imaginii din tabloul Et in Arcadia ego, (1637), în care Nicolas Poussin reprezintă păstori idealizați în fața unui un mormânt, într-un cadru larg, mirific, spiritul, celebrul paradis pastoral, locul fericirii perfecte din poemele (Eglogi) lui Virgiliu sau tabloul cu același titlu (1618-1622) a lui Guercino, care, în mod identic, faca trimitere la moarte prin craniul excesiv de clar din partea dreaptă; la Babilon, dimpotrivă, nimic himeric, numai ziduri, mai mari sau mai mici, mai vechi sau mai noi, unele peste altele, suprapuse sau nu, reconstruite sau lăsate în paragină, toate de culoarea nisipului, niciun loc de veci, niciun craniu, deși moartea e la fiecare pas, umblă prin aer: porumbei morți de sete, ruine, pereți în colaps. Și totuși, și eu am fost la Babilon…, actual o regiune stearpă, la 90 km de Bagdad, irigată doar acum mii de ani, cândva aici totul putea fi realizabil.
Am fost chiar de nenumărate ori. În perioada de 4 ani cât am locuit la Bagdad pe vremea când studiam Codul Lui Hammurapi, de câte ori aveam un sfârșit de săptămână liber eram acolo printre ruine dar mai ales printre oamenii care păzeau locul și știau tot felul de povești, de altfel, nu pierdeam nici excursiile organizate de universitate, acest lucru era ca un pahar cu apă în plus în mijlocul deșertului. Vorba vine, între Tigru și Eufrat este o vale roditoare, solul nisipos udat din belșug ajuta orice fel de plantație. Babilonul de azi e un sit istoric, dar nu doar atât, depinde de fiecare om ce contribuție îi aduce sau mai bine zis își aduce. Este un oraș mort cu o limbă moartă, nimic spectaculos, dar el devine imediat altceva odată ce ai în cap toată istoria lui, și atunci cu ochii minții vezi altfel tot ceea ce este în jur. La fața locului nu veți întâlni decât mușuroaie de cărămizi făcute praf, e drept de mii de ani vechime, moloz, câteva ziduri, câțiva palmieri, și la fel, câțiva oameni mândri și dornici să-ți explice viața strămoșilor. De aceea, oamenilor le vine mai ușor să se ducă în Egipt pentru că piramidele sunt mai impunătoare decât un perimetru de pământ uscat delimitat de niște panglici roșii pe care scrie: Turnul din Babilon, te uiți uimit și nu vezi decât un loc gol, trebuie să-l reconstitui în mintea ta pe măsură ce ghidul povestește sau dacă ai citit dinainte cu atât mai bine. Evident că te poți lăsa păcălit foarte ușor de ceea ce unii pictori, de-a lungul timpului, și-au tot imaginat din cărți, destul de greșit dar frumos.
În primul rând călătoria la Babilon este o invitație la imaginație. La fel se întâmplă cu Grădinile Semiramidei, templul lui Marduk, palatul lui Nabucodonosor sunt toate inscripționate frumos și atât, tot ce trebuie să faci e să lași mintea să ridice temple, sanctuare, zigurate, gradini etc, respectând datele, dimensiunile, distanțele pe care le știm din cărți. Există, prin urmare, un mare avantaj, pentru amatori, Babilonul îl poți lua cu tine sau ți-l poți face și acasă. Dar, mie una îmi plăcea să merg de câte ori aveam ocazia, îmi plăcea să respir același aer sub sub același cer precum Hammurapi, să beau aceeași apă, să consum aceleași curmale. Este aici și un amfiteatru nou, în aer liber, deoarece iarna temperaturile permit să se țină spectacole, nou, dar ce înseamnă nou aici, să zic era noastră, după anul 1. Prin urmare, foarte des, aici se țineau spectacole, prezentări despre moda babilonienilor, piese de teatru, mai ales puse în scenă după Enuma Eliș și Ghilgameș.
În cultura noastră, Babilon este cunoscut după expresia biblică: babilonie, cu sensul de învălmășeală, haos, dezordine, zăpăceală, asta pentru că Geneza 11, intitulată Turnul Babel: (11:4) Şi au mai zis: „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului!”, apoi Dumnezeu văzând că oamenii păcătuiesc le-a încurcat limbile să nu se mai înțeleagă. Realitatea era că Babilon era un oraș cosmopolit, cu sute de comercianți din toate părțile lumii, care evident, nu se înțelegeau între ei.
Cuvântul Babilon din punct de vedere etimologic înseamnă Poarta Zeului, Zeu la singular, să vedem însă și cum: În limba sumeriană Babilon = KA.DINGHIR.RA = Poarta Zeului. KA-poartă, DINGHIR-Zeu (sg.), RA-genitiv. Dar să mă opresc la DINGHIR (numai cu majuscule în transliterația sumeriană), Dingir înseamnă zeu dar este și un determinativ care se punea în fața zeităților, a divinităților, prin urmare în orice text recunoaștem cine este zeul după acest determinativ pus în fața numelui, de exemplu Dingir Anu=Zeul Anu, Dingir Marduk=Zeul Maruk, Dingir Șamaș=Zeul Șamaș. Binecunoscuții ANU-NAKI sunt fii lui ANU, observăm plurarul -NAKI. Un singur rege, pământeam deci, a îndrăznit să-și aroge titlul Dingir, și anume: Naram-Sin, astfel că pe tăblițe numele lui apare Dingir Naram-Sin. Speculativ aș putea spune că din simplă grandomanie, propagandă sau poate chiar pentru intimidare acest rege și-a luat titulatura și de divinitate, însă nu era o practică indiferent cât de puternic și important era un rege. De exemplu, Regele Hammurapi, niciodată nu și-a luat această titulatură, iar în codul lui de legi observăm mai ales pioșenia față de zei. Însă ce este foarte interesant este faptul că în limba sumeriană doar un singur cuvânt substantiv comun are în compunerea lui acest Dingir, cuvântul mamă, lăsând de-o parte toponime sau alte cuvinte legate de zeități.
La o simplă căutare pe wikipedia în limba engleză (unde găsim cele mai multe informații) găsim: Babylon (eng.)= KA2.DINGIR.RA (sumeriană) și /bāb ili/, (akk.)“gate of god”), prin urmare la singular, god este recent corectat, ani de zile fiind gods, trecerea de la singular la plural este importantă pentru cunoscători. Deci, de foarte curând cuvântul gods a fost scos din etimologie, scoțând după cum se vede pluraul -s din limba engleză. Datele se schimbă nu doar lingvistic ci și religios, filosofic etc.
Știați că… În limba akkadiană Babilon = Bab.ili = Poarta zeului. a) Bab = Poartă, a fost preluat din limba akkadiană până azi, în limba arabă bab=ușă (speculativ baba=tată), b) il (akk.)=Zeu. În limba ebraică pe il îl regăsim tot la sfârșitul cuvintelor, în general la nume, il=el: Isra-il, Gabri-il, Emanu-il, Rafa-il, Dani-il, Miha-il; și după cum știm toate aceste nume au o semnificație divină având în compunere divinul il devenit el, Israel=Dumnezeu luptă, Gabriel=Dumnezeu e puterea mea, Emanuel=Dumnezeu merge cu mine, Rafael=Dumnezeu a vindecat, Daniel=Dumnezeu e judecătorul, Mihael=Asemenea lui Dumnezeu etc. Și să nu uităm că Rafael, Mihael, Gabriel (cei din exemplele mele) sunt arhangheli, angelos (gr.).
În limba sumeriană Zeul Anu, Tatăl Zeilor, Tatăl cerului este Dingir Anu=Dingir Dingir, echivalent, sinonim cu sine însuși, Domnul Zeu, cum în latină este Dominus Deus=Dumnezeu. Pluralul lui Anu este Anu-naki, naki este un sufix pentru plural, înseamnă copiii lui Anu, și ei zei la rândul lor. Pun accent pe acest exemplu pentru simplu motiv că ANU-NAKI este foarte cunoscut și demonstrează clar că pluraul -NAKI nu intră în componența lui KA.DINGHIR.RA
În limba arabă Allah vine din limba aramaică Al-il-ah = al (articol), il (Zeu), ah (particulă)=Zeul sau Dumnezeul, Al-lah este o contracție de la Al-il-ah. La fel și în ebraică, Elohim. În ambele cazuri avem forme parazitare precum ah sau oh pentru a forma cuvântul, considerat prea scurt și mai ales că în limbile semitice rădăcinile cuvintelor au 3 consoane și trebuia urmată regula, adăugând un h pentru ca numele să devină triconsonant.
Ghilgameș eroul epopeii cu același nume, are de asemenea în limba sumeriană în fața numelui determinativul Dingir (Zeu), și de asemenea are în compunere –il, care ne demonstrează zeitatea din el, dar să vedem și câte cote părți. În text se spune că el este o conjectură de 2/3 zeu și 1/3 om (rege), dacă ar fi fost ½ zeu și ½ om matematic se anula de la sine. Ghilgameș funcționează exact ca în fizica cuantică, un anumit timp de particulă, quarkul, are sarcină fracționară pentru a funcționa: +2/3 și -1/3. Oops! (știu, am mai scris, dar repet)
Nu se știe nici azi de ce Gilgameș a fost setat în așa fel, știm că mama lui era zeița Ninsun și tatăl pământean, Lugulbanda, această împărțire este unică în lumea antică. Dihotomia zeu-om (semizeu) era la moda antichității, dar nu și în acest caz. Sau poate că himerismul și mozaicul genetic aveau strânsă legătură cu acesta dar în toate cazurile tehnologia de la vremea respectivă nu permitea aceste cunoștințe, cu atât mai mare misterul. Desigur, iubitorii teoriei cum că Anunaki (Anu-zeu, -naki, plural, prin urmare, fiii lui Anu) au fost niște extratereștri care au locuit o vreme pe pământ din punctul meu de vedere se poate susține fie și cu acest mare mic amănunt care privește divizarea lui Ghilgameș in aceste stranii cote părți care are legătură cu fizica cuantică.
Știați că… Babilonul a fost capitala Imperiului babilonian puțin peste 1000 de ani, destul cât să mă pierd, destul cât să mai rămân să mai sap fie și doar în cărți, de unde aflu că abia în 2019 Babilonul a fost inclus de UNESCO în patrimoniul mondial, iar pe mine mă mai cheamă și Manuela 😊(et in Babilon ego), când cu ajutorul numelui formez un cerc închis, uroborus, și așa lucrurile au fost spuse, definitivate.
Știați că… în fotografia atașată textului este o reconstrucție a unui vechi labirint aflat în fața palatului, astfel încât cei car ar fi încercat să atace să se piardă fără a ajunge vreodată la palatul unde domnea regele? Mai sunt multe lucruri de spus, de căutat, de săpat, de nimicit, de măcinat nu doar cu mâinile ci și cu mintea. Mă întreb dacă nu cumva am și eu un astfel de labirint în jurul meu, unul construit nu din pietre ci din cuvinte😊
