Carmen Sorescu 
Note despre Paradis (II)
„Pământul fericirii este invocat în timpul ritualurilor funerare la tibetani, are loc sub îndrumarea unor preoți budiști și se referă la transferarea conștiinței către locul pur” – abia când am citit acest lucru am înțeles de ce vreau să plec neapărat și cât mai repede în Thailanda. Acolo sunt multe temple, foarte mulți călugări, știam ce fel de viață duc de mici, ce dietă și ce program strict au, însă rolul lor deosebit este ca la decesul unei persoane să îndrume conștiința defunctului spre Incomensurabila viață – locul pe care Buddha l-a atins (fără a fi mort), prinzând puteri supranaturale. Cei care caută spiritualitatea prin diverse practici pot ajunge dacă pot și vor la cel mai înalt nivel, acela de a-și părăsi corpul, pentru a fi în unitate cu Dumnezeu, așa cum a murit (sau s-a născut sau a înviat) Vijaykumari, soția celebrului Sadhguru. Rămâne oare să-mi reconsider ideea de Paradis?
*
Desigur, în Țara Zâmbetelor (Thailanda, denumită așa după cele 13 feluri de zâmbete, fiecare cu o anume specificație) Paradisul este ușor de accesat, datorită preoților care se ocupă îndeaproape de îndrumarea sufletului, fiecare templu are un salon propriu de masaj, aici este liniștea cea mai apropiată morții pentru că poți adormi instantaneu și te trezești cu un braț de flori. Apoi mai sunt plajele minunate unde se poate practica din nou Paradisul pe propria piele, viața plăcută și comodă începe cu orhideele, peste tot în jur, de toate soiurile, în circuitul turistic sunt sere care se vizitează, dar nu numai, sunt servite deasupra cartofilor prăjiți sau peste înghețată, apoi mai sunt în vaze la restaurante, pe cearceafurile de la hotel, angajații le au prinse în piept în loc de broșe, iar femeile după ureche, în loc de agrafe. Cert e că aici toată lumea zâmbește.
*
Dacă fiecare naștere e sacră, de ce nu m-am născut în Nepal, de exemplu, ci în România, probabil că trebuie să fiu aici și nu trebuie să forțez nota altui tip de Paradis pentru simplu motiv că am altfel de obișnuințe la care nu pot renunța, devreme ce m-am născut cu ele.
*
Trebuie să mă bucur de viață ca de prima și ultima redută cucerită din întâmplare, fără război, fără pierderi.
*
…așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug și din sulițele lor, cosoare (Isaia 2:4). Nu se va face niciun rău și nicio pagubă pe tot muntele Meu cel Sfânt, căci pământul va fi plin de cunoștința Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă (Isaia 11:9).
*
Oamenilor le place să creadă că după moarte se duc în Paradis, dar mai există și altfel de locuri: Iad, Hades, Șeol, Abaddon, Tartarus, locuri sau stări de conștiință în care nu există nimic. Deși, în timpul vieții oamenii luptă pentru spațiul privat, plătesc cât mai mult să fie cât mai singuri: singur în cușetă, singur în rezerva de la spital, singur în vilă, cât mai intim și mai personal, dar când vine vorba de viața de dincolo brusc vor altceva.
*
Sora bunicului înainte să moară, deși avea loc de veci cu familia soțului ei, a lăsat vorbă să fie îngropată la noi, cu părinții ei vs. bunicii mei. Era mare îngrămădeală, dar acum câțiva ani când am schimbat crucile i-am chemat pe toți să ne numărăm morții ca să știm exact ce scriem pe ele. Erau cruci și crucișoare, din metal, din ciment, din lemn, ruginite, rupte, crăpate, nu se mai înțelegea ce scria, dar într-un final am reușit să fac ordine, mai ales în mintea mea.
*
Cine fură florile din cimitire? Mă tot întreb! Ar fi un titlu de roman. Nu sunt niște hoți obișnuiți cum sunt cei care fură bani sau obiecte: ceasuri, telefoane, portofele ca să le valorifice. Pe timpul iernii am umplut vazele cu flori de plastic, la două săptămâni mă duceam la tata, de fiecare dată vazele erau goale, puneam altele și tot așa, a venit primăvara, au apărut florile naturale, pe acestea nu le fură nimeni. Desigur, plasticul durează ani de zile, precum obiceiul hoților.
*
Jannah – Paradisul din Coran, este destinația finală pentru cei drepți.
*
Cu adevărat, locuitorii Paradisului, în ziua aceea, vor fi ocupați cu lucruri vesele. Ei și soțiile lor vor fi la umbră plăcută, așezați pe tronuri, vor avea fructe și tot ceea ce cer. Li se va spune: Pace vouă! (Coran 36:55-58).
*
„Nu va intra în Iad cel care are în inima lui greutatea unei semințe de muștar ca credincios și nu va intra în Paradis cel care are în inima lui greutatea unei semințe de muștar ca aroganță”, „În Paradis sunt lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și mintea niciodată nu le-a imaginat”, „Paradisul este mai aproape dacă mănânci alături de servitori”, „Am intrat în Paradis și m-am găsit lângă un râu, pe marginile lui erau corturi de perle, apoi am băut cu mâinile pe unde izvora și am simțit un miros frumos de mosc, după care am întrebat: Ce este acesta, Gabriel (Îngerul Gabriel)? El a spus: acesta e râul din Paradis pe care Dumnezeu ți l-a dat” – Profetul Muhammad.
*
Paradisurile sunt locuri în cer, cu râuri, mere, fructe, miere, lapte, corturi, perle, cămile, oaze, adică cu exact aceleași lucruri ca pe pământ.
*
Faptele bune sunt bilete spre Paradis.
*
Paradis – din vechea iraniană, grădină împrejmuită cu ziduri, de la pairi-în jur și daeza (diz)¹-perete, cărămidă. Astfel că, avestica Pairi Daeza este transpus de Xenofon din Atena în limba greacă Paradeisos. Biblia în limba greacă folosește acest cuvânt. Sau, cei care ați fost în Belgia, poate ați văzut grădina zoologică cu numele Pairi Daiza.
Shangri-La (Soarele și Luna în aceeași inimă) este un loc fictiv descris în romanul Orizontul Pierdut, James Hilton, ca fiind Paradisul terestru, un loc izolat, fericit, unde oamenii îmbătrânesc foarte greu, aproape nu mor. Recomand hotelurile cu acest nume, toate au ieșire la mare și grădini de vis.
*
Paradisul Baha’i este să te supui voinței lui Dumnezeu, atât pe pământ, cât și în cer. Iată deci, o religie cu picioarele mai pe pământ, îmi spun.
*
De la Adam și Eva, Paradisul, a dezbrăcat oamenii de haine; asta făcea și vremea caldă, ieri, când am fost din nou în parc. De data asta ningea cu flori de soc, trandafirii erau în toi, nimeni nu fura, în aer se răspândea un miros care-mi amintea de dulceața bunicii încât mama a zis să mergem a doua zi la piață să cumpăram și noi și să facem sirop. Am încercat altă băutură de la aparat, suc de portocale, rece, dulce și foarte revigorant. Erau mulți copii de grădiniță, unul chiar mai mic a alunecat dintr-un premergător și deodată trei femei s-au ridicat de pe băncile pe care erau așezate, s-au dus toate lângă el ca și când era al lor, să-l îngrijească, să-i șteargă lacrimile, dar el râdea. Mai erau și copii de școală generală, de liceu, mame, gravide, bunicuțe, adolescenți pe role, cu skateboard-ul, alții care băteau mingea, desigur erau și bărbați, unii la costum cu laptopurile, alții în salopete de șantier, în uniforme de polițiști, aceștia din urmă mâncau înghețată, spre marea mesmerizare a fiică-mii: Și polițiștii mănâncă înghețată?! După care ei au împărțit copiilor pistoale cu baloane de săpun. Nimeni nu plângea, nu se văita. O învățătoare își făcea ora cu elevii pe iarbă, toți erau ochi și urechi, alții erau la picnic. Și, într-adevăr, ochiul, urechea simțeau ceea ce mintea nu putea imagina. Doi oameni m-au salutat fără să mă cunoască, ca și cum m-ar fi cunoscut de fapt, deja, cândva, totul părea mai mult reîntâlnire, revedere, repetare. Eram atenți unii la alții, sulițele se făcuseră priviri galeșe, ne priveam în ochi, viața nu era deloc în încăierare cu moartea și fericirea se transmitea dintr-o vietate în alta.
*
Ceea ce am surprins mai sus nu e nicidecum un „Paradis” vechi sau nou, este de când lumea și „Pământul”. Acești doi termeni nu par chiar așa opuși.
*
Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe pământ! (Matei 6:10).
*
Până la urmă Paradisul devine sau este deja o religie în sine, un loc la care toți oamenii tânjesc, indiferent de denumire sau indiferent de calea pe care ajung, o grădină metafizică cu tot felul de entități cosmologice, terestre, mitologice etc, un loc suspendat în cer sau în mintea noastră.
*
Oamenii mereu au avut o slăbiciune după locuri de lâncezeală, cu spații deschise, ape, flori, terase, grădini. Era evidentă crearea unui asemenea loc și pentru lumea cealaltă, dacă asta vrem cu ardoare aici, de ce nu am vrea și dincolo. Consecvența moțăieli a născut Paradisul 😊. Atunci când timpul permite oamenii se duc în concedii, în aceste raiuri de moment, programate, plătite din timp pentru siguranța locului, dar și pentru siguranța locului din rai trebuie să plătim dinainte cu fapte bune. În ambele cazuri, nimeni nu garantează, te poți duce în concediu și să fie camera dată, după care iadul…
*
Pot spune cu mâna pe inimă: Sunt predispusă la Paradis. Am toate înclinațiile necesare.
(sursa foto: https://www.corvallisadvocate.com/2019/off-the-record-open-mic-nov-21/back-to-paradise-surreal-painting-metaphor-of-spirituality/)
¹beheșt-paradis, Persian-English Dictionary, S. Haim, Farhang Moaser, Tehran, 1986, pag 118. English-Persian Dictionary, pag 868, vine cu o notă explicativă în plus, din avestică: paradis’iac (_diz_) -a.
