Note despre Paradis

Nu știu cu exactitate de când Paradisul a intrat în lumea noastră, a pământenilor, dar pentru creștini el a intrat odată cu Biblia, mai mult ca loc sigur pentru lumea de apoi. Paradisul e strâns legat prin rivalitate de Iad prin cuvântul Păcat. Acest lucru înseamnă că ori n-a existat până la Biblie ori nu a fost luat în seamă. Viața lui Isus până la 33 de ani nu are nimic de-a face, iar acest lucru trebuie să fie lesne de înțeles. Îmi e greu să cred că dacă El ar fi știut nu ar fi spus oamenilor, iar dacă a ținut secret pentru ce a făcut. Vechiul Testament are în compunere povești frumoase, multe inspirate din Mesopotamia, capitolul despre potop este aproape cuvânt cu cuvânt luat din epopeea Ghilgameș, Tăblița XI. Uneori mă întreb, cui mă mai închin, dacă nu chiar literaturii!?

*

Știm foarte bine cât de mult a afectat Biblia literatura și arta din zilele de azi, câte scene au fost pictate și câte rânduri au fost răstălmăcite de autori, câte pilde, povești, proverbe etc, dar dacă am reuși cât de cât să înțelegem literatura acelei vremi apuse posibil să vedem lucrurile invers: și literatura a afectat Biblia.

*

Eterna întrebare: De ce scriu oamenii? Ar putea avea mai multe răspunsuri: Pentru a ne degaja de trecut, pentru a inventa un viitor mai bun, pentru a învăța și pe alții din greșeli, dar și pentru a lua în piept greșelile, pentru a reda realitatea sau pentru a inventa o alta nouă în care ne-ar plăcea să trăim, măcar pe moment, pentru a scoate la suprafață lumi dispărute, pentru a le corecta, îngropa, defăima sau elogia. Cred că tot așa a fost inventat și Paradisul, având punctul de plecare grădinile anticului Iraq, acolo unde se întâlnește Tigru cu Eufrat. Edinⁱ este un cuvânt din limba sumeriană, este des întâlnit pe multe tăblițe de lut, mai ales pe cilindrele de teracotă ale regelui Gudea. Paradisul terestru sau Grădina Zeilor, unde trăiau nemuritorii, se pare că a fost cândva acolo. … „și stepa era acum plină într-adevăr de mlaștini și desișuri de stuf”, probabil că se referă la inundația deșertului cu apă din râuri pentru a face locul fertil.

*

Numele celui de-al treilea braţ era Tigru; el curgea la răsăritul Asurului. Numele celui de-al patrulea braț era Eufrat. Dumnezeu l-a luat pe Adam şi l-a așezat în grădina Eden, ca să o lucreze şi să o păzească. (Geneza 2:8-15).

*

Un mormânt ca o placentă din care să renaștem ne-ar trebui. Să fie oare suficient cel închis cu piatră din care s-a ridicat Isus!?

*

Acolo…

*

Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.  Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor. (Apocalipsa 22)

*

Acolo…

*

Și Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni de mâncare, și pomul vieții în mijlocul grădinii și pomul cunoașterii binelui și răului. (Geneza 2:4) Un râu ieșirea din Eden și uda Grădina… (Geneza 2:10). Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.” (Geneza 2:16, 17).

*

Paradisul-Noul Ierusalim. … și cetatea era din aur curat, ca sticla (…) acolo nimeni nu trăiește în spurcăciune și minciună. (Apocalipsa 21)

*

Descrierea Paradisului, acel Paradis care le-a fost promis evlavioșilor, are râuri de apă al căror gust și miros nu se schimbă niciodată (proaspătă), 20 de râuri de lapte neschimbat în gust și miros, 21 de râuri de vin, o desfătare pentru cei care beau, 22 de râuri de miere clară și pură (Coran 47:15).

*

În Paradisul măreț nu se vor auzi vorbe vătămătoare, acolo primăvara curge ca un râu, permanent. Acolo va fi un izvor. Acolo vor fi tronuri ridicate și cupe așezate la îndemână. Și perne pe rânduri și covoare întinse pline cu bunătăți. Acolo nu te mai gândești la nimic, cu câtă măiestrie au fost create cămilele, cerul, munții, nu te mai gândești la nimic. (Coran 88: 10-16)

*

Puabi, nume de origine akkadiană, tradus, cuvântul tatălui meu, cunoscut lumii mai ales că a fost purtat de faimoasa regina din Prima Dinastie, Ur, c. 2500 î.e.n. În mormântul reginei s-au găsit 74 de însoțitori, 68 femei și 6 bărbați, aceștia s-au sinucis cu arsenic, ca să o poată sluji și în viața de dincolo, în Paradisul promis. Toate cadavrele au fost găsite în poziții liniștite, două servitoare aveau capetele lipite de regină, iar alta avea degetele încă pe harpă.

*

În mai toate religiile Paradisul este un loc al fericirii perpetue și al încântării.

*

Cu cât mă apropii mai mult de oameni cu atât mă abat de la Dumnezeu, și invers, cu cât mă apropii de Dumnezeu cu atât mă abat de la oameni. Nu stau sub același acoperiș, deși tată-fii nu fac casă împreună, o alianță nereușită, unul e sus, altul e jos, unul e tangibil, altul nu, unul e vizibil, altul nu. Între timp între ei viața și moartea își fac de cap ca niște copii nebuni internați la spital, aflați permanent sub supraveghere. Nu ai zice deloc că există cineva care să însămânțeze așa cum boabele de grâu cad dintr-o mână umană pentru a da naștere, da, și oamenii dau viață nu doar semenilor lor. Vedeți, Dumnezeu nu s-a autoprocreat și nici nu a mai făcut alții ca El, aici e manevra lui, e unic.

*

Aici…

*

Ieri am fost în parc, ningea cu flori de cireș, vântul adia cald, soarele mi se lipise de frunte cuminte ca pielea fiică-mii. Fântâna arteziană umpluse piscina cu apă curată, bănuții se vedeau pe fundul ei, dorințele pluteau în aer, le puteam simți oamenilor piepturile pline cu ele. Era puțin după 12, copiii ieșiseră de la școli și alergau spre locurile de joacă sau după porumbei, păsările nu se speriau, nici pisicile, nici câinii, era zarvă și pace în același timp. Gardienii copleșiți de atâta candoare participaseră până și ei la o zi de naștere și aveau încă aripile prinse cu elastice de uniforme, dădeau indicații celor din jur să nu mănânce din fructele de ilex, mici și roșii, otrăvitoare, din arbuștii apropiați. Totul se trezise la viață, albinele, fluturii, aparatul de cafea era la îndemână, fiecare stătea la rând cu zâmbetul pe față, iar cappuccino dulce ca mierea și cu spuma albicioasă dată de lapte a fost delicios. Iată, mi-am zis, aceasta e licoarea zeilor, oricine se putea desfăta cu ea, iar eu într-un colț pe o bancă existam cu toate acestea la un loc, fericită, fără să mă mai gândesc la nimic.