Carmen Sorescu 
Fuga de concret este produsă de înţelegerea lucidă a lucrurilor; în zona concretă stăpânind: incertitudinea, neputinţa, suferinţa fără ieşire şi moartea.
În cartea sa, Weathering, Ruth Allen face o analogie, de altfel, destul de la îndemână, și pentru care nu îți trebuie binoclu, doar inteligență, despre cât este de profundă înțelepciunea naturii și cum ne ajută să rezolvăm furtunile vieții, astfel că: “muntele, prin procesul de izostazie, în zonele înalte, cum ar fi Peack District, continuă să acumuleze materiale, iar pentru menținerea echilibrului el se erodează, se reciclează, chiar se deplasează”. Noi, asta trebuie să învățăm, să ne descărcăm constant, să pierdem lucruri, oameni pentru a crește, iar intemperiile să nu ne sperie pentru că modelează și păstrează definindu-ne.
*
Alan Lightman, în cartea sa, Mr g: A novel About the Creation, vorbește despre muzica gândurilor, despre vidul și liniștea minții și cum deodată o mie de gânduri, probleme care apar din neant într-o mișcare browniană după un timp mintea cu muzica ei reușește să le repună pe fiecare pe portativ astfel încât să aveam de-a face cu cele mai rafinate sunete și tandre oscilații. Iar la întrebarea: Ce se întâmplă de fapt când mori? Pe lângă faptul că returnăm Universului ceea ce ne-a dat, lăsând în urmă, nimic altceva decât un spațiu întunecat, rece, auster, estompat într-o abstracție anxioasă, fără trup, unii dintre noi nu pot înțelege că vidul de dincolo de ființă nu e chiar vid, se întoarce sub forma amintirii, uneori destul de vie. Și atunci ce moare când murim?
*
În Letters, Oliver Sacks, spune că: „iubirea nu este doar emoție, ci ea face parte din procesul de dezvoltare al creierului, pentru că la un moment dat știi pe cine, de ce și cum poți iubi”. Iar sensul vieții are de-a face clar și foarte mult cu iubirea, vorbește despre pacienții grav bolnavi care nu se știe cu ce fel de pârghie, dacă nu iubirea, găsesc soluții să se mențină la suprafața vieții, chiar să glumească, iar cei sănătoși, lipsiți de iubire, se prăbușesc mai repede. Sensul vieții nu este ceva ce găsim, ci ceea ce facem noi din fragmente ale speranțelor cu vise spulberate.
*
Albert Camus spune că: „nu există dragoste de viață, fără disperare de viață”. Transmutarea disperării în iubire se cheamă sens-un proces activ de căutare, un act creativ. Simulacrele de sens pe care le-am căpătat, conștient sau inconștient, de la tot ce este în jur, cad pentru a dezvălui un gol.
*
“I was looking for a cure for the problems, but the problems were my cure”. Am redat în engleză pentru simplu motiv că îmi place cum sună. Deci, citeam undeva: „Căutam un remediu pentru problema mea și mi-am dat seama că, de fapt, problema era remediul meu”.
*
Rumi spune că: “leacul durerii e durerea, sau leacul unei dureri e altă durere”. Dar, ce mă fac cu: Remediul este mai dureros decât problema în sine!? – Francis Bacon.
„Fuga de concret este produsă de înțelegerea lucidă a lucrurilor; în zona concretă stăpânind: incertitudinea, neputința, suferința fără ieșire şi moartea”, Petre Țuțea.
(sursa foto: www.pexels.com/photo/white-cherry-blossom-in-close-up-photography-8336110/)
