Carmen Sorescu 
O bucată de carne (3)
„Fii pe lume de parcă ai fi un străin sau un drumeț.
Dacă supraviețuiești până seara, nu aștepta să mai fii în viață până dimineața, dacă mai supraviețuiești până dimineața, nu aștepta să mai fii în viață până seara; și ia din sănătatea ta pentru boala ta și din viața ta pentru moartea ta.” – relatare din Hadis.
De asemenea, îndemnul la a fi un corp străin într-o lumea acerbă care robește este de urmat: Isus spune: „Fericiți cei săraci cu duhul!”. „Sunt fericiți cei care nu s-au legat de lumea aceasta, nu și-au făcut un idol din lume, nici din învățătura lumească, nici din gloria lumească, nici din bogăția lumească. Ei trăiesc ca o ființă străină într-o lume plină de păcate”[1].
Să trăiești în lume ca un străin sau ca un călător înseamnă să nu te „așezi” și, mai ales să nu te atașezi și să nu iei cu tine lucruri, pe drum abia dacă poți purta grija corpului, aici este asceza[2], să iei cu tine doar strictul necesar. Desigur că nu se pune problema unor chinuri fizice și morale, personal mă distrează doar gloria lumească 😊 pentru care e bine să răsfoiți pagini pe FB și să vă delectați singuri. Probabil că unii dorm mai bine sau câștigă bani, dar a doua zi mă întreb dacă nu o iau de la capăt într-un diabolic carusel defect al minții. Inima este lăsată de-o parte sau singură se retrage din acest iureș, nu-mi dau seama, numai că inima este singura care are capacitatea de a ghida spre dragoste și adevăr. E drept, despre dragoste și adevăr prea puțin se mai vorbește, prea puțin mai contează. Lumea toată este un ego, un balon umflat cu aer și nimic altceva mai consistent, se umflă, se umflă zi de zi, până când… se va sparge și ce va rămâne vor fi doar niște hârtiuțe viu colorate, precum cele lipite pe frigider. Atât conțin inimile: ore, întâlniri, produse lactate, pătrunjel, chiar și ouă😊
Despre inimile care se întorc cu ușurință spre Dumnezeu sau nu: „Atunci, după aceea, inimile voastre s-au împietrit și au devenit ca pietrele sau chiar mai rele. Și într-adevăr, există pietre din care țâșnesc râuri și, într-adevăr, există pietre care se despart astfel încât apa să curgă și, într-adevăr, există pietre care cad de frica lui Dumnezeu” (Coran 2:74).
„Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne”, (Ezechiel 36:26).
Și reiau citatul: „Într-adevăr, în corp se află o bucată de carne. Dacă este sănătoasă, întregul corp este sănătos iar dacă este stricată, întregul corp este stricat. Și această bucată de carne nu e ea, inima?”, relatare din Hadis; din simplu motiv că ambele cărți sfinte se întrec în asemănări.
„Și Domnul a zis lui Samuel: Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, Domnul se uită la inimă”, (1 Samuel 16:7).
„Nu au călătorit ei prin toată țara pentru ca inimile lor să înțeleagă și urechile să asculte? Într-adevăr, nu ochii orbesc, ci inimile din piept orbesc.” (Coran 22:46)
„Și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul și gândurile lor, care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele.” (Romani 2:15)
Religia Baha’i compară inima omului cu o oglindă, iar dacă oglinda nu se mai află în fața soarelui, prin urmare, în fața lui Dumnezeu, ea nu mai primește nici raze, dragoste. Mai departe vorbește despre zgura celor pământești care murdărește oglinda și numai sinceritatea și iubirea o mai poate curăța. Nu există văl mai obstructiv decât sinele, continuă pe aceeași linie a opacității oglinzii credința iubirii.
Prin urmare orice aș răsfoi ajung la acest sine pe care Coranul îl denumește fățiș sine inferior, Biblia inimă de piatră, Baha’i oglindă prăfuită, și cel mai frumos: „Vai de voi, cărturari și farisei, ipocriți! Căci voi sunteți ca nişte morminte văruite, care pe dinafară par frumoase, dar înăuntru sunt pline de oasele oamenilor morți şi de toată necurăția. (Matei 23:27) sau: „Nu lăsa podoaba ta să fie externă – împletirea părului și îmbrăcarea bijuteriilor de aur, sau îmbrăcămintea pe care o porți, dar să fie podoaba ta persoana ascunsă a inimii cu frumusețea nepieritoare a unui spirit blând și liniștit, care în ochii lui Dumnezeu este foarte prețios” (1 Petru 3:3-4).
[1] Cuvinte vii, Părintele Gheorghe Calciu, Editura Bonifaciu, 2009, pag. 173-174.
[2] DEX: Efortul unor călugări creștini, musulmani, budiști etc. de a atinge adevărata desăvârșire (morală), având ca mijloc ajutător pocăința și mortificarea.
Titlul: Ieremia 17:9-10.
