Carmen SorescuCarmen Sorescu
27.09.2024

KA

Cum ar fi să fii nimic?

Trebuie să recunosc că de foarte mult timp aveam în minte hieroglifa cu două brațe ridicate spre cer, ceea ce în simbolistica egipteană înseamnă mulțumire pentru zei, forța vitală, sufletul; dar mai ales reclama virală: corpul stă în suflet, ci nu sufletul în corp 😊, m-a determinat să scriu. Și până să ajung în Egipt mă întrebam de ce aceste brațe nu sunt la locul lor legate de corp în mod firesc sau măcar o altă combinație, așa cum, de exemplu, semnul Ba are un cap de om atașat corpului unui șoim, ei bine, aceste brațe singulare sunt suspendate în aer, ca și cum ar fi independente. Vizita la fața locului nu mă gândeam că m-ar lămuri mai mult decât cărțile, dar noroc că printre ghizi se afla un doctor în egiptologie care citea cu ușurință pe zidurile înalte, înalte din toate punctele de vedere. Eu una, nu ajungeam la ele nici dacă mă ridicam pe vârfuri și nici dacă aș mai fi stat un an să încerc să citesc. Prin urmare, așa sunt aceste brațe, ramificații autonome, eliberate, dezrobite, pentru că ele reprezintă sufletul.

Odată înfiripată ideea, ca și cum aș fi apăsat un buton roșu, declanșator, mintea mea căuta prin toate sertarele ei tot ce auzisem sau citisem vreodată despre suflet: „Un câine este, în general vorbind, ceea ce se poate numi un suflet simplu” – T.S. Eliot, este exact primul citat pe care mi l-am amintit. Dacă omul vorbește cu sufletul, cu ceea ce este el în esență, câinele vorbește prin gesturi, gudurări, iar asta nu-l face cu nimic mai prejos, și omul vorbește prin fapte, comportamente. Când nu mai are sau nu mai vrea să aibă cuvinte alege alt nivel de comunicare, care la fel, îl reprezintă în miezul lui. Trecând peste acest mic popas în literatură, egiptenii aveau pentru suflet un adevărat cult, el este studiat minuțios atât încât în textele sacre se regăsește o structură complexă, așadar, sufletul e format din 9 părți, 8 nemuritoare și una, corpul fizic, muritor. Pe de altă parte, Kabala, spre exemplu, oferă spre exemplificare 3 părți, dintre care una chiar parte din Dumnezeu, de unde rezultă că fiecare dintre noi aveam o esență divină, monadă. Mai simplu este conceptul lui Platon: sufletul este tripartid. Biblia rezumă la o combinație între carne și spirit. Pe parcursul evoluției oamenii au redus sau au sintetizat. Cel mai elocvent exemplu ar fi cele 42 de legi sau porunci ale lui Ma’at (zeița egipteană a adevărului și justiției) din care Moise a păstrat numai 10, cuvânt cu cuvânt. Dar, legat de Ka, expresia: fără suflet, adică să fii rău, este deja apărută în multe limbi și este mai mult decât edificatoare, în curând oamenii vor deveni niște mașinării și atât, fără combustibilul fundamental ei vor trosni și atât, până vor cădea.

În limba română expresia a-și da sufletul” înseamnă a muri, dar cui îl dai? Eliberat, el trece prin tot felul de porți, stă la triere: după faptă și răsplată, până la Dumnezeu e cale lungă, ajuns acolo El decide unde îi e locul (și probabil mai departe în ce corp trece).

A vorbi azi despre suflet este desuet, picat în derizoriu, dar întunericul este necesar dacă vrei să vezi stelele“. Într-o epocă în care fast-food, second-hand, leasing, duty-free, cash and cary, show-room, rent a car, gps, suv, off-road, low-cost, sharing, hub, grill, office, milkshake, grant, master, cheesburger, nickname etc. devin o beznă totală, mai ales pentru cei mai în vârstă care nu știu engleză, este ceva deosebit, ceva ce are clar legătură cu străinătatea și asta e de bine, de foarte bine. Bunica a murit demult, era clar că locul ei nu era aici, dar oare și sufletele au suferit schimbări? Autenticul se deteriorează în pofida acestor anglicisme impuse de piața de consum, chiar și traduse sunt prea multe, inflația de cum să vă luăm banii mai repede și dacă se poate mai mulți pe nimic e marea modă, și când toată lumea își bate capul cu asta să te mai gândești la suflet devine ridicol.

Cineva mi-a zis: Viața de apoi, serios? Dar poate că e vorba de viața asta, pe care o trăiesc chiar acum, de sufletul care-mi mișcă corpul zi de zi, de vitalitatea lui, este și el degradat, înrăutățit, precum mâncarea, cuvintele? Să faceți experimentul acesta simplu pe care și eu l-am făcut cândva la îndemnul unui amic, prin 2013: închideți cărți, tv, laptop, ferestre, uși, fără zgomot, în liniște, în sinea voastră și întrebați-vă cu adevărat ce vreți, unde ați vrea să fiți, cu cine, ce să mâncați și veți observa sufletul ce puțin își dorește, aproape nimic. Lăsați lumea în urmă ca și când ați dezerta dintr-un război care nu e al vostru și ați fost duși cu forța pe acest front al unei vieți care vă e furată, stați singuri preț de cinci minute și nu mințiți pe nimeni, mai ales pe voi. Știu, devine, înfricoșător pe moment, cei care nu au curaj vor rămâne ceea ce se cheamă nu doar suflete triste ci suflete chinuite. Ei bine, sunt și oameni fericiți, care fac ceea ce vor! Și sunt mulți, unii au avut noroc, așa s-au născut, alții și-au dat seama la timp, alții au fugit deja în provincie, pentru că nu: “veșnicia s-a născut la sat”. Ar suna cu totul pe dos: veșnicia s-a născut la București! Printre blocuri, mașini, ambulanțe, magazine, străzi asfaltate, oare aici sufletul e altfel, nu are loc, e prea strâmt, e prea înghesuit, e aglomerat? De ce oamenii fug la sfârșit de săptămână la munte, la mare, ce vor să spele sau poate vor să spele chiar pe ei înșiși? Aaa, nu de păcate, iar ceva învechit, nimeni numai păcătuiește demult, e derogare de la sine putere. Însă cel mai mult îmi place că hrănirea sufletului (Ka) a rămas și azi, nu doar la mine în familie se fac parastase, pomeni cu mese întinse, tot ce e mai bun, mai scump, ci este o practică generalizată la creștini.

În fiecare dimineață, la ora 6, privesc pe fereastră fagurele uman, care nu e nimic altceva decât blocul de vizavi, se aprind becuri, se sting, oamenii trec din încăperi în altele, se schimbă de haine, de suflete, dar cei mai mulți ies pe balcoane să fumeze sau să ia aer mai curat”, privesc după cârduri de păsări sau poate doar în gol, paradoxal, nimicul hrănește cel mai bine. Acest nimic esențial după care tânjim când privim în depărtare de pe vârful unui munte sau la fel orizontul mării, acest spațiu liber sufletul dorește.

(foto din arhiva personală)