Carmen Sorescu
O bucată de carne (4)
„Deci, să nu ne pierdem inima. Deși, sinele nostru exterior se irosește, sinele nostru interior este reînnoit pe zi ce trece. Căci această suferință ușoară de moment ne pregătește o greutate veșnică de slavă dincolo de orice comparație, deoarece privim nu la lucrurile care se văd, ci la cele nevăzute. Căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt veşnice”, (2 Corinteni 4:16-18).
Biologic, multe reptile, animale, păsări în prezența unui dușman scot sunete ciudate, amenințătoare, aruncă cu venin sau lichide usturătoare, vome urât mirositoare, țepi, altele împotriva prădătorilor au sistem de camuflaj, mimetism etc; comportamental unele specii fac pe morții sau fac paradă, își umflă penele sau blana, își desprind părți ale corpului pentru a distrage atenția, există în natură multe mecanisme invizibile pe care vietățile le țin secrete pentru a le folosi la nevoie, acele lucruri nevăzute le pot salva viețile. Cred că am scris cândva că mecanismul de apărare al oamenilor (având în vedere că nu este înarmat cu gheare, platoșe, dinți spintecători, corpul în evoluția lor a fost redus natural, chiar dacă are arme, cuțite, pistoale, există legi care nu permit purtarea lor, este cum ar veni gol) rămâne limbajul. Prin urmare, cuvintele sunt mecanismul de apărarea, mai exact minciuna, înjurăturile, însoțite de semne cu mâna sau corpul, depinde de situație. Ceea ce secretă mintea, tot felul de invenții, născociri, denaturări este de domeniul fantasticului, manipulări, curse, piedici, tot felul de practici, și asta se poate întâmpla și la nivel de grup, vorba aceea: a minți poporul cu televizorul; însă despre asta se ocupă manualele de psihologie, la fel cum elaborat se vorbește despre o parte cu totul nevăzută, precum în citatul de mai sus sau în „Partea nevăzută decide totul”, îmi propun să mă țin de inimă ca organ care nu minte, doar simte și resimte, inima care este, dimpotrivă, organul detector de minciuni.
Majoritatea celor care se duc în Spania se duc pentru parcuri, clădiri, catedrale, muzee, plaje etc, dar puțini sunt cei care știu de Cueva de El Pintal, aici se află, printre alte câteva, celebra pictură rupestră care reprezintă un mamut cu o inimă pe umăr. O bucată de carne colorată în roșu adăugată completează valoarea animalului. Însă ce este valoros pentru un om, nu este pentru altul, cum, un exemplu la întâmplare, Jacque-Yves Cousteau spune că mecanismul de la Antikythera este mai valoros decât Monalista. Și dacă acum mii de ani se desenau inimi este pentru că oamenii și-au dat seama că este organul cel mai important; numai că fiecare om privit ca o peșteră are și el o inima a lui, desigur sinele, și se întoarce când se adăpostește, când se duce la culcare, un fel de altar unde își găsește liniștea. Sinele acesta este zugrăvit pe toți pereții corpului, și, numai ochii minții îl poate vedea și îngriji. Sinele este inima rupestră, partea nevăzută care alimentează și dezalimentează, ia și dă în același timp după reguli pe care încerc să le înțeleg, dacă nu cumva sunt tot reguli de protecție. Poate unii dintre noi nu înțeleg că și rugăciunea este tot o formă de protecție, și nu mă refer la protecție divină cum în derâdere ar lua-o unii azi, ci mă refer la repetarea unor cuvinte scut care calmează.
„Îți mulțumim, Dumnezeule Atotputernic și Preaînalt, că ne-ai binecuvântat să locuim în locul Tău secret, sub umbra aripilor Tale protectoare, în adevărată intimitate cu Tine, îmbrățișați și adăpostiți de puterea Ta și de prețioasa Ta iubire. Îți mărturisim și Îți spunem, Doamne, că Tu singur ești refugiul nostru, cetatea noastră și locul nostru de protecție împotriva pericolelor și a necazului. Tu ești, de asemenea, cetatea noastră și apărarea noastră împotriva dușmanilor noștri. Tu ești singurul Dumnezeu căruia îi slujim și numai în Tine ne vom pune cu încredere încrederea”, – această rugăciune care vorbește despre un loc secret ca despre o scorbută, despre umbra aripilor care protejează, despre putere, refugiu este făcută de oameni pentru oameni, și duce tot spre sinele care ascunde bogății. Cine nu se pune în barcă propriul sine și nu îl lasă dus în locuri unde adevărul crește precum ciuperca după ploaie va trăi într-un zbucium alături de persoana pe care vrea să o prezinte lumii și care, desigur, este un fals de identitate.
Coranul descrie sinele[1] ca fiind înclinat spre rău dacă nu are îndrumarea lui Dumnezeu, dar și Biblia spune același lucru[2], însă nu caut să găsesc teme comune cărților sacre pentru că negreșit ele ajung la același numitor comun: inima. Inima bună, se află, prin urmare, nu neapărat într-un credincios, fie practicant sau nu, ci într-un om simplu care-și iubește semenii, în rest se observă cum toți ceilalți se cern de la sine, nu trebuie intervenit în niciun fel, oamenii se apropie sau se depărtează de oameni cu care au ceva în comun, când nu mai au dispar.
„Mai presus de orice, păzește-ți inima, căci tot ce faci curge prin ea”,
acest proverb nu spune că inima este o sită și reține impuritățile, spune că totul trece prin ea… și ce simțim nu se poate exprima, așa cum acel „miros de ploaie”, de proaspăt, de curat pe care-l simțim de câte ori plouă și pământul este uscat ne face să deschidem nările, să zâmbim. Științific, compuși chimici produși de bacteriile din sol ca urmare a loviturilor picăturilor și în contact cu apa emană mirosul, probabil așa se întâmplă cu inima când primește lovituri de iubire sau de ură, ne dăm seama dacă cineva e îndrăgostit după ce substanțe a inhalat. 😊
(sursa foto: https://es.pinterest.com/pin/356910339206525207/)
[1] „Sufletul uman este cu siguranță predispus la rău, dacă Domnul meu nu-și dăruiește mila: dar cu siguranță Domnul meu este Adeseori iertător, Prea milostiv”, Coran 12:53.
[2] Dar dacă Hristos este în voi, deşi trupul este mort din pricina păcatului, Duhul este viaţa din pricina neprihănirii, (Romani 8-10).
